Stiinţa şi Raţiune

"Învăţătura lui Marx este atotputernică pentru că este justă. Ea este completă şi armonioasă, oferind oamenilor o concepţie unitară despre lume, o concepţie care nu se împacă cu nici un fel de superstiţii, cu nici un fel de idei reacţionare, cu nici un fel de apărare a asupririi burgheze. Ea este moştenitoarea legitimă a tot ce a creat mai bun omenirea în secolul al XIX-lea: filozofia germană, economia politică engleză şi socialismul francez."

Plec de la premisa că în nimeni nu deţine adevărul absolut, deci nici eu. Pentru mine în materie de politică singurul criteriu al adevărului este practica social istorică. De aici rezultă că orice cercetare asupra politicii se reduce de fapt la o cercetare asupra istoriei, asupra faptelor şi evenimentelor. 
Dar şi istoria, la rândul ei, este o interpretare, o hermeneutică, a materialului empiric prin prisma intereselor de clasă ale cercetătorului, manifestate în mod conştient sau nu. Deciinterpretarea istorică are caracter de clasă. Nimeni nu este obiectiv. Aceleaşi fapte, au văzute din unghiuri diferite de clasă, înţelesuri diferite.
Pentru mine gruparea Andreas Baader, Ulrike Meinhof, mai cunoscută sub denumirea de Facţiunea Armata Roşie, reprezintă cea mai avansată formă la care a ajuns conştiinţa de clasă a proletariatului german, eroi martiri, care au ales ca mod de exprimare politică calea armelor, ca fiind singurul răspuns demn la teroarea presărată cu crime declanşată în anul 1968 de autorităţile împănate cu foşti nazişti ale Germaniei Federale, contra studenţilor de stânga- înfăptuind astfel imperativul lui Marx, "să înlocuim armele criticii cu critica armelor"- iar pentru Volodea Tismăneanu, de exemplu, şi chiar pentru Ceauşescu, un grup terorist de extremă stângă.

Vezi și

1.  Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

2.  Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

3.  Scara de valori a societății romanești 

4.  Hrana vie

5.  Europa privită din viitor 

6.  Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

7.  Destinatii uimitoare pe glob

8.  Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

9.  Duda a pus mâna pe Casa Regală

10.               Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

11.               Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

12.               A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

13.               În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

14.               Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

15.               Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

16.               Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

17.               Fii propriul tău nutriționist

18.               Maya ramane o civilizatie misterioasa

19.               Slăbești daca esti motivat

20.               Serbet de ciocolata

21.               Set medical Covid necesar acasă

22.               Medicament retras - folosit în diabet

23.               Brexit-ul - Spaima Europei

24.               Virusul Misterios

25. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

26.               Sistemele solare - apă caldă

27.               Economisirea energiei electrice

28.                Hoțul de cărți

29.               Aparitia starii de insolventa

30.               TRUMP ESTE PRESEDINTE

31.               Microbii din organismul uman

32.               Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

33.               „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

34.               Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

35.               Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil

În sprijinul celor afirmate mai sus citez pe Atonio Gramsci, marele teoretician marxist italian, unul din liderii şi fondatorii Partidului Comunist Italian, mort prematur în puşcăriile fasciste:

Ar putea  să existe o obiectivitate extra-istorică şi extra-umană ? Dar cine va decide asupra acestei obiectivităţi ? Cine se va putea plasa în acest "punct de vedere al universului în sine" şi ce va însemna un atare punct de vedere ? 
"Obiectiv" înseamnă întotdeauna "obiectiv din punct de vedere uman", ceea ce corespunde cu "obiectiv din punct de vedere istoric"; altfel spus "obiectiv" ar însemna "în mod universal subiectiv".Omul cunoaşte obiectiv întrucât cunoaşterea sa e reală pentru tot genul uman istoriceşte unificat într-un sistem cultural....
Noi cunoaştem realitatea numai în raport cu omul şi, cum omul este devenire istorică, cum cunoaşterea şi realitatea sunt o devenire, obiectivitatea este şi ea o devenire.(Opere, vol.2, p.142-143)

"Obiectiv" înseamnă întotdeauna "obiectiv din punct de vedere uman", ceea ce corespunde cu "obiectiv din punct de vedere istoric" ceea ce înseamnă, merg eu mai departe "obiectiv din punct de vedere al conştiinţei de clasă".

Dar totodată nu trebuie să cădem nici în relativism istoric. Trebuie să mergem pe această sârmă subţire care este studiul istorie cu o prăjină care să ne ajute la menţinerea echilibrului având la cele două extremităţi pe de-o parte clasa, iar pe de alta grija de a nu cădea în relativism. Trebuie să tratăm istoria obiectiv în cadrul clasei noastre. Sau mai simplu şi mai direct trebuie să analizăm evenimentele istorice conform criteriului: serveşte cutare acţiune interesele proletariatului ? Da sau nu. Dacă le serveşte atunci acţiunea e bună, dacă nu, este rea.
Şi acum două exemple, Cineva spunea cu maliţie că comuniştii români se închinau la Moscova, da, era foarte bine că priveau către Moscova câtă vreme Moscova era capitala mişcării comuniste internaţionale. A te sincroniza cu Moscova însemna în acei ani a servi interesele proletariatului mondial, nu a te pune în slujba imperialismului rus aşa cum naţionalişti doreau în mod fals să se înţeleagă.
Invers, a face politica Moscovei în momentul când aceasta a întors spatele proletariatului este un act nedemn şi descalificant pentru un comunist.
Al doilea exemplu este politica de cadre a lui Ceauşescu. Ceauşescu, nesocotind principiul leninist al partidului elitist format din profesionişti ai cauzei proletare, al partidului format din oameni de excepţie din punct de vedere moral şi intelectual şi în acelaşi timp oameni de acţiune capabili să lupte chiar şi cu arma pentru ideile lor politice, a optat pentru soluţia menşevică a unui partid de mase, care cu cât creştea numeric cu atât devenea mai birocratic, mai diluat, mai osificat. A fost această opţiune în interesul clasei muncitoare ? Ceauşescu ar fi răspuns, da, argumentând că orice muncitor primit în partid întărea caracterul muncitoresc al partidului, şi că cu cât sporeşte numărul membrilor, cu atât creşte şi tăria şi rolul politic al partidului în societate.
Complet fals, putem spune acum, pentru că practica social istorică a dat verdictul. Am folosit acest exemplu pentru a mai dezvălui şi criteriul secund al analizei istorice. Criteriul atingerii obiectivului sau, dacă vreţi, al lovirii sau ratării ţintei. În momentul contrarevoluţiei din decembrie 1989 am asistat la falimentul politicii de cadre a lui Ceauşescu şi la confirmarea strălucită a tezelor lui Lenin. Mamutul de 4 milioane de membri a fost complet neputincios să aibă o reacţie demnă, onorabilă, coerentă la loviturile duşmanului. Lipsită de substanţă politică, de personalitate, de spirit combativ, maşinăria birocratică numită pompos Partidul Comunist Român a ieşit în mod ruşinos pe scena din dos a istoriei. În 1989 Partidul Comunist Român nu numai că nu a servit proletariatul, dar l-a mai şi trădat fără remuşcări schimbându-şi peste noapte ideologia şi numele. A devenit social-democrat şi s-a auto-denumit FSN.

Deci a face politică comunistă acum, în condiţiile în care asistăm pe plan mondial la un reflux relativ al mişcării proletariatului, iar în România la victoria, sper vremelnică, a contrarevoluţiei ,se reduce la studiul istoriei comunismului în secolul XX, aplicând criteriile arătate mai sus, încercând să desluşim şi să descâlcim faptele şi evenimentele, complet eliberaţi de prejudecăţile burgheze, căutând punctul de ruptură, momentul în care ceva s-a rupt iar mişcarea comunistă mondială a luat-o pe o pantă descendentă. Trebuie să ne recuperăm eroii şi să ne fixăm mai temeinic duşmanii. Trebuie să dezvăluim şi să dezavuăm tumoarea ce a crescut pe vâna revoluţionară a mişcării comuniste şi care se numeşte, social-democraţie.Trebuie să discernem din istoria primului stat al proletariatului-Uniunea Sovietică- ce a fost pozitiv şi ce nu. Există acolo o bogăţie nemărginită de spiritualitate comunistă. În 1921 Lenin a spus, nu ştiu dacă vom reuşi în încercările noastre, dar sunt sigur că experienţa noastră îi va inspira pe alţii.

Toată lumea vorbeşte de socialism dar nimeni nu ştie ce este, mulţi îşi închipuie că este ceva asemănător cu mântuirea lumii a lui Hristos, cu noul Ierusalim, etc. Eu prefer definiţia lui Jack London: "socialismul este aplicarea ştiinţei şi raţiunii în toate sferele activităţii umane.", deşi nu mă pot abţine să-l citez şi pe Stalin cu a sa cugetare că socialismul este ridicarea gradului de cultură al maselor.  Socialismul de până acum a arătat un lucru extraordinar, după mine, faptul că poate exista viaţă şi fără patroni, fără capitalişti. Iată, deci, că poporul nu piere fără aceşti “binefăcători” ai săi.
Şi a mai arătat ceva la fel de extraordinar, că atunci când în fruntea clasei muncitoare se află oameni intransigenţi care nu se abat de la principiile marxismului revoluţionar, care pun interesele de clasă înaintea intereselor personale, se poate confrunta de la egal la egal cu capitalismul, că îl poate învinge la toate capitolele: spiritual, economic, militar, politic. Victoria asupra fascismului, consfinţită simbolic prin înălţarea steagului roşu pe clădirea Reichstag-ul hitlerist o dovedeşte pe deplin.   de Florian Liviu 

Unii filosofi contemporani numesc ştiinţa şi religia două chei diferite pentru deschiderea misterelor naturii. Acceptând formula că nu există progres fără lupta cotrariilor, inclusiv în viaţa socială, principale sunt tendinţele de conservare, iar cele active, de accelerare.
Pe lângă Biserică, susţinătoare a caracterului atemporal, supranatural-creaţionist, în societate sunt şi forţe centrifuge, bazate pe un raţionament activ, ca formă de manifestare a spiritului universal. Sunt însă puţine evenimentele istorice care au marcat atât de mult inconştientul colectiv cum a făcut Inchiziţia. Marele Inchizitor, Tribunalul Sfântului Oficiu, abjurarea, arderea cărţilor, rugul – au devenit simboluri ale unui sistem inflexibil şi arbitrar, agresiv şi inu­man.

Ţinând cont de ,,moda” vremurilor (cine a îndrituit ca Biserica să conducă justiţia şi armata în stat?) şi că Biserica Catolică prin însuşi Suveranul Pontif şi-a cerut scuze pentru ce s-a întâmplat grav în acea perioadă, acum raţiunea critică se opune obscurantismului ecleziastic.
În plan metodologic, Biserica nu urmărea persecutarea sau crima ca manifestare a dispreţului faţă de om sau societate, ci combătea erezia ca tendinţă de transfer şi explicaţie, punea în faţa oamenilor doar ,,ştiinţa în căutarea lui Dumnezeu”. Partea cealaltă promitea un transfer important de date care revoluţiona lumea.
Ideile şi descoperirile lui Giordano  Bruno, Galileo Galilei, Kepler, Copernic n-au venit ca o modalitate informaţională, ci ca o nouă formă de a descoperi viaţa propusă la un nivel mai înalt. Ei nu au invocat frica sau curajul, ci o imensă voinţă în a demonstra această ,,discontinuitate evolutivă”. După ample dispute, adevărul ştiinţific a învins, la fel şi spiritul uman. Tendinţele novatoare interpretează lumea în mod diferit, pentru că imperativul vremurilor este schimbarea.
Raportul dintre ştiinţă şi religie este de conciliere şi sprijinire, nu de opoziţie şi excludere, chiar dacă rămâne încă de discutat. Einstein nu prididea să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru fiecare experienţă sau invenţie reuşită. Pentru creştin, domeniul fizic este la fel de real ca cel spiritual, pentru că Dumnezeu le-a creat pe ambele. Creştinul este mai bine înarmat pentru a înfrunta negativitatea consubstanţională a oricărei exigenţe: suferinţa, boala, calamităţile, primejdiile, bătrâneţea şi  moartea. Dumnezeu în creaţia Lui intenţionată cere conştiinţa de sine,  dar în acelaşi timp şi recunoştinţă.
Biserica trebuie să se înnoiască în interiorul ei, fără înstrăinare faţă de etica şi stilul de autoritate dobândit, urmărind propriul său scop de mântuire a omului. La elanul şi progresul ştiinţei, este necesară o întrepătrundere între religie şi stilul de viaţă.
Biblia nu conţine explicaţii ştiinţifice în sensul ştiinţei. În Biblie, Dumnezeu nu le spune oamenilor lucruri pe care nu le pot afla şi singuri. Natura, gravitaţia, forma sferică a pământului, procesul fotosintezei, comportamentul atomilor nu sunt deloc discutate în Sfânta Scriptură. Dumnezeu a făcut lumea din neant şi a scos-o din haos, iar ştiinţa are datoria să o facă mai bună şi mai accesibilă!    Toader MOLDOVAN,Sarasău

Ştiinţa şi Religia, de la conflict la dialog