Postări

Se afișează postări cu eticheta Iresponsabili

Nimeni nu scapă

Imagine
Oare Guvernanții nu realizară că nici ei și nici copiii lor nu vor scăpa de aceste ticăloșii pe care le implementează in societate ? Pentru ei oamenii sunt niște obiecte/ființe inferioare ? Ăștia nu își dau seama că prin măsurile astea iraționale își condamnă proprii copii și pe cei dragi la suferință și teroare ? Oare Guvernanții nu realizară că nici ei și nici copiii lor nu vor scăpa de aceste ticăloșii pe care le implementează in societate ? După cele două războaie mondiale, forțele politice cu orientare de stânga au salutat aceste organisme internaționale nou înființate, dar au susținut că ele suferă de deficit democratic și că, prin urmare, au fost insuficiente nu numai pentru a preveni un alt război mondial, dar au fost și incapabile să promoveze o  justiție globală . În consecință, activiști din întreaga lume au format o mișcare federalistă cu scopul de a crea o nouă ordine mondială  reală În anii 1947-1957, în care  Războiul Rece  ajunsese la paroxism, teoreticienii conspir