De Cristian Grosu | 12.6.2012 .
Articolul a apărut pe cursdeguvernare.ro pe data de 16 mai 2011, imediat după congresul PDL. Îl reluăm integral pentru cititorii care urmăresc cu atenţie ce se petrece pe partea dreaptă a scenei politice – mai ales că în aceste zile în PDL va urma “bilanţul”: fie ziua cuţitelor lungi, fie noaptea săbiilor de lemn:
“Aud, văd bucurie că Blaga n-a câştigat. Că tripleta BVB, responsabilă de menţinerea partidului într-o linie anacronică, nu mai are cum să blocheze “modernizarea” şi “progresul” partidului. Hmm: dar la ce i-a folosit PSD-ului că l-a dat jos pe Geoană? Sau PNL-ului că Dan Radu Ruşanu nu mai e printre cei care contează?
Odată ce s-au cernut cadrele după criteriile lui Traian Băsescu de-a aduna o echipă, partidul a rămas fără cea mai solidă scuză a imobilităţii sale şi are la dispoziţie fix un an ca să constate: Blaga nu era problema de fond a PDL, iar tripleta BVB nu era principalul duşman al reformei politice din partid: ei erau doar consecinţele unei stări de fapt.
De unde încep, deci, problemele?
Evident, de la cap. Să privim puţin în mijlocul acestui tablou de entuziaşti şi zăltaţi, cu certitudinea că vedem tot ceea ce a putut da mai bun PDL-ul momentului. Fizionomiile şi privirile primilor şase.
Gheorghe Flutur: activistul perfect şi versatil, mereu în căutarea unei decizii pe care să o slujească la adăpost de orice răspundere. Teodor Baconschi: intelectualul pentru care politica va rămâne mereu o enigmă excitantă. Ioan Oltean: comunistul găunos pentru care dreapta e doar o nouă însărcinare de partid, iar liberalismul din titlu e doar capriciul conjunctural al şefului. Sorin Frunzăverde: concesia acestei Convenţii. Roberta Anastase – pur şi simplu Roberta Anastase. La această echipă adăugaţi tot ceea ce vă transmite expresia de pe faţa lui Emil Boc. Şi comparaţi totul cu amestecul de luciditate, viziune, forţă şi personalitate pe care ar trebui să-l emane dreapta românească în tentaiva ei de a se reforma şi articula mai mult decât se articulează pe sine stânga lui Victor Ponta.
Bun. Se va zice că această garnitură de prim-vice e garanţia victoriei lui Traian Băsescu împotriva durilor nesupuşi, şi că viitorul partidului stă în pepiniera de vicepreşedinţi – acolo unde (n-ar fi sperat nimeni, nu-i aşa?), îi întâlnim, în fine, pe Monica Macovei, Sever Voinescu, Anca Boagiu şi pe alţi politicieni de acel tip pe care am vrea să-l vedem în toate partidele.
Problema este însă că în locul unde se iau deciziile în PDL, aceşti politicieni sunt văzuţi doar ca oportunităţi de imagine şi ştaif al echipei, nicidecum ca vectori de politică aplicată. Adică, o avem pe Monica Macovei pe lista de vicepreşedinţi, şi nu principiile ei în statut. De altfel, pentru că tot vorbim de aportul de credibilitate pe care Macovei l-ar aduce prin promovarea ei în primul rând al partidului, eu cred că pe ea o paşte un pericol. Calităţile ei ar putea fi folosite în mod greşit de echipa care contează,iar omul politic intransigent din ea ar putea fi pus să joace rolul de starletă cojuncturală: ascensiunea si influenţa unor oameni ca Macovei trebuie să fie nu începutul campaniei electorale pentru 2012, ci consecinţa unei limpeziri în interiorul partidului şi articularea unei viziuni.
Şi aici ajungem la problemă. Ei, care viziune? Să fim serioşi: ce altceva a produs „dreapta” românească în materie de viziune decât să treacă prin asumări de răspundere o listă de imperative – stringente, de altfel – puse sub nas de FMI în schimbul banilor? Sau crede cineva că Emil Boc e mai aproape de dreapta decât e Adrian Năstase de stânga?
Or o atare viziune are – sau ar trebui să aibă – în primul rând rolul de liant politic şi de combustibil al modernizării. Chestii al naibii de utile atunci când partidul e pe cale să piardă alegerile. PDL ar trebui să vadă nu că nu a câştigat Vasile Blaga, ci că este pus în situaţia să defileze tot cu Emil Boc.
De fapt, problemele astea se decontează întotdeauna – şi e o naivitate pentru PDL să creadă că va face excepţie şi va fi ocolit de problemele prin care tocmai trec PSD şi PNL. Căci şi acolo, problema taberelor şi a „principiilor” (nu-i aşa?) a prevalat asupra stringenţelor de viziune. Cu un mică deosebire: sondajele îndreptăţesc PSD şi PNL să spere că, la ieşirea din criză, vor ajunge la guvernare, pe fondul speranţelor de la baza partidului că ascensiunea la putere se va face cu echipe de conducere reînnoite.
Or, dacă va intra în opoziţie, ce are PDL – acest PDL – de oferit membrilor săi? Ce va rămâne din oastea de strânsură cu care a guvernat vreme de 4 ani, dacă nu are o garnitură de lideri decidenţi cu forţă, personalitate şi viziune? Şi care ar mai fi motivul să rămână cineva alături de Boc, Roberta Anastase, Flutur şi Oltean, atunci când Băsescu nu va mai fi preşedinte?
(16 mai 2011 – cursdeguvernare.ro)
Comentarii
Trimiteți un comentariu