Taxa pentru trai decent
Amendă pentru trai decent
Atât de apăsat vorbeşte Victor Ponta despre „taxa de solidaritate”, încât pare personal doritor să contribuie la coşul comun, cu o felie din salariul său de bugetar. Nu a inventat-o însă premierul, ci a fost aplicată, sub o formă sau alta, în alte ţări europene. În Germania, funcţionează cu întreruperi din 1991 şi reprezintă 5,5 la sută din veniturile peste un anumit prag ale persoanelor şi firmelor, în Suedia, are acelaşi nivel, în Ungaria, este de 4 la sută, iar Finlanda vrea să o introducă, de la anul, pentru toate persoanele care câştigă mai mult de 100 000 de euro pe an. Spre deosebire de guvernele din ţările menţionate, Cabinetul Ponta îi cheamă la solidaritate, în 2013, numai pe angajaţii statului şi pe pensionarii care primesc peste 1000 de euro pe lună, punându-le un impozit suplimentar de 16 la sută, adică de trei ori mai mare decât cel similar, din alte state. Sunt vizate 97 000 de persoane, care ar urma să contribuie la buget cu aproximativ 500 de milioane de euro, acoperind cel mult deficitul fondului de pensii pe o lună şi jumătate, dacă acestea rămân neschimbate. Cum însă premierul a început deja să dea derogări, profesorii universitari fiind eliminaţi din schemă, iar pensiile, conform anunţurilor oficiale, urmează să crească, jumătatea de miliard de euro s-ar putea transforma într-un mizilic. Şi-atunci, de ce bate atâta monedă pe o măsură ce pare sortită devalorizării?
În primul rând, fiindcă dă bine la marele public. Sunt 7,2 milioane de bugetari cu venituri de până la 4500 de lei, adică 85 la sută, care, chiar dacă nu vor trăi mai bine, vor simţi că li se face dreptate, când ceilalţi, privilegiaţii, vor fi taxaţi în plus. Este încă un episod al campaniei împotriva „salariilor nesimţite”, în precedentul evoluând preşedintele Traian Băsescu şi fostul prim-ministru Emil Boc. Executivul PD-L a făcut publice remuneraţile năucitoare ale unor şefi de companii, directori şi secretare, stârnind revolta oamenilor de bun simţ, dar a intervenit cu sfială, tăind pe ici, pe colo, din indemnizaţii şi sporuri. Victor Ponta vrea să plafoneze indemnizaţiile administratorilor companiilor cu capital majoritar de stat printr-o lege specială, trimiţându-i să lucreze în sectorul particular pe bani mai mulţi, cu toate că s-a angajat faţă de FMI să le plaseze sub management privat, iar acesta, ca să le facă profitabile, cere mult. Liderul PSD, care, asemeni înaintaşilor din guvern şi partid, are populismul în sânge, nu se împiedică însă de nepotriviri şi promisiuni. El ştie că, plimbând solidaritatea din discurs în discurs, într-un an electoral, îi aduce pe săraci la urne.
În al doilea rând, ca să-i obişnuiască pe contribuabili cu ideea supraimpozitării. Taxa care, deocamdată, este destinată doar bugetarilor, ar putea fi aplicată, de la anul, tuturor, după modelul celorlalte state. Florin Georgescu, ministrul de Finanţe, nu este omul jumătăţilor de măsură, al taxării selective cu care se joacă electoral dl Ponta. El este partizanul impozitului progresiv şi al cotelor apăsătoare pe salariile mari, pe vremea Guvernului Năstase adăugându-se impozitului de bază de 18 la sută, unul suplimentar de până la 40 la sută pe indemnizaţiile foarte mari. Lui, cota unică, impusă de liberali, i se pare „cea mai mare prostie a ultimilor ani”, mărturisind că, din 2013, are altă strategie. Aşadar, că se va numi taxă de solidaritate sau nou impozit nu are importanţă. Contează doar faptul că ar putea creşte birurile, iar limita traiului considerat decent de premier ar putea ajunge mai jos. Şi, în timp ce guvernanţii, îşi vor justifica, în mod demagogic, măsurile austere, averile nesimţite, constant omise de la suprataxare, vor continua să se umfle.
În primul rând, fiindcă dă bine la marele public. Sunt 7,2 milioane de bugetari cu venituri de până la 4500 de lei, adică 85 la sută, care, chiar dacă nu vor trăi mai bine, vor simţi că li se face dreptate, când ceilalţi, privilegiaţii, vor fi taxaţi în plus. Este încă un episod al campaniei împotriva „salariilor nesimţite”, în precedentul evoluând preşedintele Traian Băsescu şi fostul prim-ministru Emil Boc. Executivul PD-L a făcut publice remuneraţile năucitoare ale unor şefi de companii, directori şi secretare, stârnind revolta oamenilor de bun simţ, dar a intervenit cu sfială, tăind pe ici, pe colo, din indemnizaţii şi sporuri. Victor Ponta vrea să plafoneze indemnizaţiile administratorilor companiilor cu capital majoritar de stat printr-o lege specială, trimiţându-i să lucreze în sectorul particular pe bani mai mulţi, cu toate că s-a angajat faţă de FMI să le plaseze sub management privat, iar acesta, ca să le facă profitabile, cere mult. Liderul PSD, care, asemeni înaintaşilor din guvern şi partid, are populismul în sânge, nu se împiedică însă de nepotriviri şi promisiuni. El ştie că, plimbând solidaritatea din discurs în discurs, într-un an electoral, îi aduce pe săraci la urne.
În al doilea rând, ca să-i obişnuiască pe contribuabili cu ideea supraimpozitării. Taxa care, deocamdată, este destinată doar bugetarilor, ar putea fi aplicată, de la anul, tuturor, după modelul celorlalte state. Florin Georgescu, ministrul de Finanţe, nu este omul jumătăţilor de măsură, al taxării selective cu care se joacă electoral dl Ponta. El este partizanul impozitului progresiv şi al cotelor apăsătoare pe salariile mari, pe vremea Guvernului Năstase adăugându-se impozitului de bază de 18 la sută, unul suplimentar de până la 40 la sută pe indemnizaţiile foarte mari. Lui, cota unică, impusă de liberali, i se pare „cea mai mare prostie a ultimilor ani”, mărturisind că, din 2013, are altă strategie. Aşadar, că se va numi taxă de solidaritate sau nou impozit nu are importanţă. Contează doar faptul că ar putea creşte birurile, iar limita traiului considerat decent de premier ar putea ajunge mai jos. Şi, în timp ce guvernanţii, îşi vor justifica, în mod demagogic, măsurile austere, averile nesimţite, constant omise de la suprataxare, vor continua să se umfle.
Rodica Ciobanu este senior editor al ziarului Gândul
Comentarii
Trimiteți un comentariu