IMPOZITE ŞI TAXE - resursă financiara a statului
CONCEPT , TIPURI ŞI FUNCŢII
Impozitele sunt cea mai importantă resursă financiara a statului şi cea mai veche, în ordinea apariţiei veniturilor publice . În accepţiune generală, impozitele reprezintă o prelevare 88888 la dispoziţia statului a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice, în vederea acoperirii cheltuielilor publice . Această prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului . Autoritate abslitată cu instituirea de impozite este statul, dreptu acestuia de a introduce impozite exercitându-se, de cele mai multe ori, prin intermediul organelor centrale, Parlamentul, iar uneori şi prin organele administraţiei centrale de stat locale . Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitelor de inportanţă generală, iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite în favoarea unităţilor administrativ locale . Oricare ar fi instituţia care percepe impozitul, aceasta se face în virtutea autorizării legii . Legea care introduce ipozitul este dată de Parlament, dar este aplicată de Guvern şi de Administraţia Financiară . Impozitele sunt plăţi care se fac către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil . Caracterul definitiv al impozitului evidenţiază lipsa obligaţiei de restituire direct către plătitor a sumei percepute . In schimbul acestora, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată . Pentru toate societăţile, impozitele constituie o necesitate, ele fiind principalul alimentator cu venituri băneşti a bugetului, dar şi importante instrumente de politică financiară, economică şi socială . Iniţial, unicul rol al impozitelor a fost de natură pur financiară . Din punct de vedere al rolului pe plan financiar, acestea constutuie principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice . Fiecărui moment de dezvoltare al societăţii îi carespunde unui anumit nivel al impozitelor, nivel care se schimbă pe măsura acestei dezvoltări .Specific evoluţiei impozitelor în perioada postbelică este tendinţa creşterii lor în mărime absolută şi relativă. Sporirea volumului impozitelor s-a realizat prin creşterea numărului plăţilor, creşterea volumului materiei impozabile, precum şi prin majorarea cotelor de impunere . Astfel, în ţările dezvoltate, impozitele şi taxele procură intre opt şi nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului . In ţările în curs de dezvoltare, procurarea impozitelor şi taxelor cunoaşte diferenţe mai mari în totalul resurselor financiare, variind între cinci si nouă zecimi . In perioada modernă, impozitele au dobândit un rol, fiind folosite ca instrument de intervenţie al statului în viaţa economică au devenit o metodă de conducere prin care se regleză mecanismele pieţei . In funcţie de intenţia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca instrument de stimulare sau frânare a unor activităţi de creştere ori reducere a producţiei sau consumului unui anumit produs . Ele servesc ca metode interventioniste cu caracter conjunctural sau structural, pentru corectarea evoluţiei, pentru stabilizarea si echilibrarea creşterii economice . In cazurile când se urmăreşte o activitate a vieţii economice, prin intermediul impozitelor, se actionează prin diminuarea mărimii acestora, iar atunci când se urmăreşte 8888 creşterii se procedează la suprataxare, prin majorarea nivelului impozitelor şi multiplicare numărului lor. Interesează în mod deosebit, folosirea impozitelor ca instrument de încurajare, de stimulare a activităţii . In ultimul timp s-au impus unele modalităţi specifice cum sunt : reducerea prosperităţii impozitelor, care are ca urmare sporire profiturilor ce rămân la dispozitia aagenţilor economici ; practicarea de bonificaţii fiscale ; practicarea amortizărilor acclerate a mijloacelor fixe, care lasă agenţilor economici o parte mai mare din profit . Toate acestea sunt fie scutiri de impozite, fie reduceri sau anumite înlesniri cu carecter fiscal . Pe plan social rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul redistribuie o parte importantă din produsul intern brut între clase şi grupuri sociale între persoanele fizice şi cele juridice . In acest mod are loc o anumită rectificare a discrepanţelor dintre nivelurile veniturilor . Modalităţile de intervenţie sunt numeroase : practicarea unui nivel minim de venit neimpozabil ; acordarea de înlesniri fiscale categoriilor defavorizate ; reducerea impozitelor pentru anumite bunuri de primă necesitate ; majorarea impozitelor pentru acele bunuri ale căror consum trebuie ţinut sub control (alcool, tutun, bunuri de lux) . In cazul consumului, daca se doreşte stimularea cereriii se acţionează prin reduceri de impozite şi prin micşorarea numărului impozitelor, iar dacă se doreşte diminuarea cererii se procedează la o majorare a impozitului pe bunurile sauserviciile respective şi la o multiplicare a numărului de impozite . Folosirea impozitelor în plan social urmăreşte asigurarea bunăstării, securităţii şi justiţiei social . Prin lege se stabilesc anumite limite ale impozitelor, al căror nivel diferă de la o ţară la alta, şi de la o perioadă la alta . Astfel, după cel de-al doilea război mondial se considera ca această limită reprezintă 25% din PNB . In a doua jumătate a anilor ’80 această pondere reprezenta, în majoritatea ţărilor dezvoltate din Europa, între 35% şi 45% . Un nivel prea ridicat al impozitelor aduce neajunsuri, slăbeşte iniţiativa şi multiplică fenomenele de evaziune şi fraudă fiscală, generează inflaţia . De aceea, se consideră un nivel raţional al impozitelor dincolo de care s-ar inregistra descreşteri în randamentul acestora . Limita impozitelor este influenţată atât de factori externi sistemului de impozite, cât şi de factori interni acestuia . Din categoria factorilor externi sitemului de impozite care influenţează limita impozitelor se pot menţiona :` nivelul produsului intern brut pe locuitor ; nivelul mediu al impozitului şi 88888 priorităţile stabilite de stat în ceea ce priveşte destinaţia resurselor financiare concentrate la dispoziţia sa. In cadrul factorilor proprii sistemului de impozite, careinfluenţează limita impozitelor, locul cel mai important îl ocupă progresivitatea cotelor de impunere . In ţarile în care impozitele au o pondere mai ridicată în produsul intern brut, intâlnim şi cote de impunere cu o progresivitate mai accentuată .
Conţinutul şi caracteristicile impozitelor şi taxelor
Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a carei aparitie este legată de existenţa statului şi a banilor . Concepţiile vizând necesitatea şi rolul impozitelor se întemeiază pe teoriile despre stat şi criteriile ce trebuie luate în considerare pentru dimensionarea taxelor fiscale . In legătură cu acestea au fost formulate teoria echivalenţei, teoria sacrificiului şi cele trei variante ale sale – teoria sacrificiului proportional, teoria sacrificiului egal şi teoria sacrificiului minim . Adepţii teoriei echivalenţei susţin că impozitele reprezintă o contraprestaţie pe care cetăţenii o datorează statului pentru serviciile aduse de către acesta . Teoria siguranţei susţine că impozitele trebuie considerate drept prime de asigurare pentru viaţa şi averea cetăţenilor . Creând condiţii pentru desfăşurarea în siguranţă a diferitelor activităţi (prin legi, instituţii şi organe de stat ), statul trebuie să primească o parte din veniturile realizate sub protecţia sa sub forma impozitelor .
Potrivit teoriei sacrificiului, statul este un produs necesar al dezvoltării istorice, iar impozitul reprezintă un produs necesar al raportului putere şi 8888 . In consecinţă, in calitatea sa de instituţie de suprastructură, statul are dreptul să ceară supuşilor să facă un anumit sacrificiu menit să acopere cheltuielile publice . Potrivit primei variante a teoriei, utilitatea absolută specificată prin impozite, trebuie să fie egelă pentru toţi indivizii . In varianta a treia se consideră că impozitul este egal cu predarea proporţională din utilitatea individuală, raportată la calitatea totală . Varianta a treia susţine că impunerea trebuie să aibă o sarcină minimă pentru totalitatea plătitorilor de impozite.
Definiţiile date impozitelor reflectă poziţia faţă de teoriile menţionate . Astfel , se afirmă că “ impozitele reprezintă preţul serviciilor prestate de stat “ sau că “ impozitele sunt preţuri stabilite prin constrângere pentru serviciile guvernamentale “ . Alţi autori apreciază că “ impozitele sunt pretinse de stat în virtutea suveranităţii sale şi sunt destinate să acopere cheltuielile generale ale statului “ . Sintetizând pluritatea definiţiilor menţionate şi multe altele ce există în literatura de specialitate , consideră că, impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziţia statului, fără contraprestaţie directă şi cu titlu nerestituibil, a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice si/sau juridice, în vederea acoperirii unor necesităţi publice .
Comentarii
Trimiteți un comentariu