Secretele Sistemului

Grupul Bilderberg iese la suprafaţă

Săptămâna aceasta a picat guvernul Greciei condus de un reprezentant al dinastiei Papandreou şi se pregăteşte să pice guvernul Italiei condus de Silvio Berlusconi.
Greşeala fatală a lui Papandreou a fost că a îndrăznit să propună un referendum care să gireze (sau nu) planul de aşa-zisă salvare de la faliment a Greciei. Imediat a fost redus la tăcere şi dat la o parte. În locul lui a fost numit Lucas Papademos, fost vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene, membru al Comisiei Trilaterale.
În Italia Berlusconi îşi face bagajele şi-şi va da demisia în weekend. În locul lui se pare că va fi numit Mario Monti, preşedintele secţiunii europene a Comisiei Trilaterale şi membru al Grupului Bilderberg. Comisia Trilaterală este o organizaţie elitistă exclusivistă fondată în 1973 de David Rockefeller. Scopul declarat este de “a aduna la un loc lideri cu experienţă din sectorul privat pentru a discuta probleme de interes global”. Aceasta are trei secţiuni: europeană, nord-americană şi asiatică, fiecare cu un număr fix de membri, 170 pentru Europa, 120 pentru America de Nord şi 85 pentru Asia-Pacific. Până în anul 2000, singura ţară asiatică membră a Comisiei Trilaterale era Japonia, ulterior fiind admise alte câteva ţări din zona Asia-Pacific. Mulţi dintre membrii importanţi ai Comisiei Trilaterale sunt şi membri ai Grupului Bilderberg. Nu întâmplător, formarea Comisiei Trilaterale a fost pusă la cale la întâlnirea Grupului Bilderberg din 1972. Putem spune că, în prezent, asistăm la implementarea planului de creare a Noii Ordini Mondiale, în care un grup elitist exclusivist va controla toate centrele de putere: executiv, legislativ şi financiar. Dacă, până acum, au stat în umbră, acum ies la lumină. A trecut vremea discuţiilor şi se trece la implementarea planurilor discutate în spatele uşilor închise. Se pare că teoriile conspiraţioniste nu sunt doar teorii.     
sursa  reportervirtual 2011/11/grupul-bilderberg-iese-la-suprafata.html

Întâlnire a grupului Bilderberg: Ar putea membrii hotărî soarta SUA?

Foto: wallpaperwise.com
Membrii grupului Bilderberg se vor întâlni săptămâna aceasta pe teritoriu american, la Washington, o schimbare față de obișnuitele locații europene unde au loc în general întâlnirile lor. Modificarea aceasta alimentează zvonurile că membrii grupului ar putea hotărî cine va fi următorul președinte al Statelor Unite.

Grupul Bilderberg este un club privat, pe bază de invitație, format din aproximativ 150 de indivizi din lumea politică, afacerilor, finanțelor, energiei, media și nobiliară. Ceea ce alimentează zvonurile cu privire la scopurile acestui club este că întâlnirile lor sunt secrete – niciodată nu se spune ce s-a discutat în cadrul lor.

Unii adepți ai teoriei conspirației afirmă că grupul Bilderberg ia în secret decizii importante, cu consecințe pe plan mondial. Ca dovezi, ei arată ca George H.W. Bush a mers la o întlnire Bilderberg în 1985, iar în 1988 a devenit președinte; Tony Blair a mers în 1993 și 1997 a ajuns premierul britanic; Romano Prodi a mers în 1999 și în același an a devenit președintele Comisiei UE. Alții afirmă, însă, că grupul reprezintă doar un eveniment în care cei bogați și puternici se relaxează împreună, relatează WND.

Grupul Bilderberg este format din unii dintre cei mai bogați și puternici oameni de pe pământ. Întâlnirile au loc anual, cel mai des în locații exclusiviste europene. În timpul ultimelor alegeri prezidențiale din SUA, se zvonea că cei din grup au decis că Barak Obama va fi candidatul Democrat la președenție, și nu Hillary Clinton.

Bilderberg nu rateaza nici de aceasta data 

alegerile din SUA



Membrii grupului Bilderberg se intalnesc in urmatoarele zile in Statele Unite, in Virginia. Unul dintre cele mai importante subiecte de discutie ar putea fi alegerile prezidentiale din SUA.Elitele grupului Bilderberg se reintorc pentru faimoasele lor intruniri, in Statele Unite, tot in Virginia, acolo unde a avut loc si reuniunea din 2008. Anul acesta, intrunirea va avea loc in perioada 30 mai - 3 iunie.
Sa fie doar o coincidenta, sau nu, dupa fiecare intalnire pe care au avut-o, s-au petrecut evenimente importante, cu o influenta majora asupra politicii internationale.
De exemplu, intrunirea de la Chantilly, Virginia, din anul 2008, a avut loc in pragul alegerilor electorale din SUA, alegeri in care Barack Obama si Hillary Clinton se luptau pentru a reprezenta Partidul Democrat in cursa prezidentiala.
Cine a fost ales castigator se stie prea bine acum. Insa, presa internationala a speculat la momentul respectiv ca grupul ar fi avut un cuvant de spus in ceea ce priveste rezultatul alegerilor.
Potrivit informatiilor vehiculate la acea data, cei doi candidati ar fi participat pentru cateva ore la una dintre intalnirile grupului, in data de 5 iunie. In perioada imediat urmatoare, Hillary Clinton a iesit din cursa electorala, spunand ca il va sustine in continuare pe Obama. Dupa ce a fost ales presedinte, el a numit-o secretar de stat.
In 2009, intalnirea Bilderberg a avut loc in Grecia, la Vouliagmeni, in 2010 in Spania, la Sitges, in 2011 in Elvetia, la St. Moritz.
2012 este an electoral in Statele Unite, asa ca grupul revine in Virginia, dar de aceasta data, locul “secret” de intalnire va fi Westfields Marriott, conform jurnalistilor de la Infowars.com.
Întâlnirea Grupului Bilderberg de anul acesta ar putea fi una cu surprize



După ce au fost speculate mai multe locații, printre care Israel, Grupul Bilderberg și-a ales locul unde va fi ținută întrunirea elitei politice și financiare a planetei. Aceștia se vor întâlni în statul Virginia din SUA, în perioada 31 mai-6 iunie. După cum au anunțat unele organizații cetățenești, se pare că la întâlnirea Bilderberg de anul acesta se pregătește un protest de tipul "Occupy".
Printre lucrurile care merită atenție la întâlnirea din acest an este cel cu privire la persoanele care vor participa, americanii fiind curioși dacă Mitt Romney, principalul oponent al lui Obama la prezidențiale, va lua parte la întrunire. Obama însuși a luat parte la reuniunea Bilderberg înainte de a deveni președinte, în 2008.
Nu este un lucru neobișnuit ca un președinte american să participe la întâlnirile Grupului Bilderberg, indiferent ce efect ar putea avea acest lucru asupra re-alegerii sale.
După cum au anunțat unele grupări de protest din Statele Unite, anul acesta, mai mulți cetățeni americani nemulțumiți, aceiași care au luat parte la marșurile de protest "Occupy Wall Street" și care au protestat, de asemenea la Summit-ul NATO și G8 organziate săptămâna trecută la Chicago, au anunțat că vor merge în statul Chantily, Virginia, doar pentru a fi un ghimpe în coasta Bilderberg.
Proteste au existat și la întâlnirea Bilderberg din 2008, când printre protestatari se aflau chiar membri ai Parlamentului European, unul dintre aceștia fiind ridicat de către serviciile de pază.
Grupul Bilderberg reprezintă o conferință organizată anual, bazată doar pe invitații și neoficială, în cadrul căreia se întâlnesc maxim 140 de persoane din Statele Unite și Europa Occidentală. O treime dintre aceștia sunt din guverne și politică, iar restul din domenii precum finanțe, industrie, educație și comunicații. Întâlnirile Bilderberg sunt închise publicului.
Prima întâlnire a Grupului Bilderberg a avut loc în anul 1954 în Olanda, la Hotel de Bilderberg, locație care a dat și numele grupului și a avut ca scop inițial preocupările ridicate de creșterea anti-americanismului în Europa Occidentală.
(foto: Hotelul Marriott din Chantily, Virginia, locul unde va avea loc întâlnirea Bilderberg de anul acesta)     Postat la: 27.05.2012 16:35 | Scris de: Nicolae Cobzaru       ziuanews
CONFERINTA CLUBULUI BILDERBERG 2012 ARE LOC INTRE 31 MAI – 5 IUNIE !

CONFERINTA CLUBULUI BILDERBERG 2012 ARE LOC INTRE 31 MAI – 5 IUNIE !! VEZI LISTA COMPLETA A PARTICIPANTILOR SI DA MAI DEPARTE !!

Clubul Bilderberg se va intalni si anul acesta ! Puternicii planetei sunt chemati de bancherii globalisti pentru a stabili urmatoarele etape ale planului Noii Ordini Mondiale.
Bilderberg este un grup la care se ia parte doar pe baza de inviatie si din care fac parte aproximativ 140 de personalitati foarte influente si bogate din mediul afacerilor,finantelor,industriilor,politic,mediatic,nobil si academic.Acestia se intalnesc intr-un mediu foarte “privat” si retras la care nu au acces camere de filmat,reporteri sau orice ce tine de media.Atunci ce se discuta?

Anul acesta conferinta Bilderberg se va desfasura in localitatea americana Chantilly (Virginia), in perioada 31 mai-3 iunie.De aceasta data,gurile spun ca aici se va decide viitorul presedinte al Statelor Unite,asa cum au facut si in 2008.Atunci intrunirea s-a tinut intre 5 si 8 iunie in Chantilly, Virginia ,la o aruncatura de bat de Washington ,acolo unde Hillary Clinton si Obama se luptau intens pentru Casa Alba.In acea zi de 5 iunie insa,cei doi candidati au “disparut” pur si simplu pentru cateva ore,anuland tot ce aveau in agenda in acea zi.Atunci se crede ca cei doi au luat parte la intalnirea Bilderberg si au facut cartile alaturi de “Stapanii Lumii”.Dupa numai doua zile de la acea data,Hillary Clinton si-a anuntat subit retragerea din cursa prezidentiala.I-au facut Bilderbergii o “oferta de nerefuzat” doamnei Clinton? I s-a promis oare functia de Secretar de Stat?

Cine ia parte la aceasta intalnire din 2012? Cei prezenti vin din domenii ca cel bancar,industrial sau mediatic:Deutsche Bank, HSBC, CitiCorp, European Central Bank, US Federal Reserve Bank, Lazard Frères, JPMorgan Chase, Goldman Sachs, Barclays, World Bank, Bank of Canada, AXA, Royal Dutch Shell, BP, Fiat, Nestle, Novartis, Coca-Cola, Airbus, Eni, Telecom Italy, ExxonMobil, Alcoa, Marks & Spencer, Die Zeit, The Economist.Practic sunt liderii celor mai puternice corporatii din lume,acele corporatii care detin in umbra multe alte branduri si companii celebre.

Intrebarea mea este insa urmatoarea:Cand vor inceta masele sa-si iroseasca timpul si energia cu actiuni gen Occupy Wall-Street,Occupy London ,revolte anti prim-ministri si presedinti,revolutii anti-lideri de stat care toata viata lor au incercat sa protejeze resursele tarii lor de ghearele Ocultei (ex Gaddafi ) si cand vor intelege masele ca adevaratii dusmani sunt JPMorgan Chase, Goldman Sachs,CitiCorp, European Central Bank, US Federal Reserve Bank, Rockefeller Family,Rothschild Family si asa mai departe? Cand se va declansa Occupy Bilderberg? Occupy Illuminati? Occupy Rothschild Propertys? Probabil cand va fi prea tarziu… LISTA PARTICIPANTILOR CONFERINTA BILDERBERG 2012 :
Honorary President:
BEL Davignon, Etienne Vice President, Suez-Tractebel
NLD Halberstadt, Victor Professor of Economics, Leiden University; Ex- Honorary Secretary
NLD Hommen, Jan H.M. President, ING Group
NLD Beatrix, queen of the Netherlands
NLD Rinnooy Kan, Alexander H.G. President Social Economic Council (SER)
BEL Huyghebaert, Jan President Board of Directors, KBC Group
USA Orszag, Peter R. Director, Office of Management & Budget
USA Parker, Sean Managing Partner, Founders Fund
USA Pearl, Frank H. President & CEO, Perseus, LLC
USA Perle, Richard N. Resident Fellow, American Enterprise Institute for Public Policy Research
USA Rose, Charlie Producer, Rose Communications
USA Rubin, Robert E., Co-President, Council on Foreign Relations; Ex- Secretary of Treasury
USA Schmidt, Eric CEO & President Google
USA Steinberg, James B. Deputy Secretary of State
USA Summers, Lawrence H., Director, National Economic Council
USA Thiel, Peter A. President, Clarium Capital Management, LLC
USA Varney, Christine A. Assistant Attorney General for Antitrust
USA Volcker, Paul A. President, Economic Recovery Advisory Board

GBR Agius, Marcus President, Barclays Bank PLC
GBR Kerr, John Member, House of Lords; Deputy President, Royal Dutch Shell plc.
GBR Micklethwait, John, Editor-in-Chief, The Economist
GBR Oldham, John National Clinical Lead for Quality & Productivity
GBR Taylor, J. Martin President, Syngenta International AG

ESP Alierta, César President & CEO, Telefónica
ESP Botín, Ana P. Executive President, Banesto
ESP Carvajal Urquijo, Jaime Managing Director, Advent International
ESP Cebrián, Juan Luis CEO, PRISA
ESP Cisneros, Gustavo A. President/CEO, Cisneros Group of Companies
ESP Entrecanales, José M. President, Acciona
ESP León Gross, Bernardino Secretary General, Office do Primeiro Ministro
ESP Nin Génova, Juan María President and CEO, La Caixa
ESP Polanco, President, Grupo PRISA
ESP Rodriguez Inciarte, Matías Executive Vice Presidente Grupo Santeer
ESP Queen of Spain

DEU Ackermann, Josef President Management Board and Group Executive Committee, Deutsche Bank AG
DEU Enders, Thomas CEO, Airbus SAS
DEU Löscher, Peter President Board of Management, Siemens AG
DEU Scholz, Olaf Vice President, SPD

INT Almunia, Joaquín Commissioner, European Commission
INT Gucht, Karel de Commissioner, European Commission
INT Kroes, Neelie Commissioner, European Commission
INT Moyo, Dambisa F. Economist e Author
INT Sheeran, Josette Executive Director, United Nations World Food Programme
INT Solana Madariaga, Javier Ex- Secretary General, Council of European Union
INT Stigson, Björn Presidente, World Business Council for Sustainable Development
INT Tumpel-Gugerell, Gertrude Member Executive Board, European Central Bank

SWE Bäckström, Urban Director General, Confederation of Swedish Enterprise
SWE Bildt, Carl Minister of Foreign Affairs
SWE Renström, Lars President & CEO, Alfa Laval

PRT Balsemão, Francisco Pinto President & CEO, IMPRESA, S.G.P.S.; former prime minster
PRT Rangel, Paulo Member, European Parliament
PRT Teixeira dos Santos, Former Minister of State & Finance

ITA Bernabè, Franco CEO, Telecom Italia S.p.A.
ITA Conti, Fulvio CEO & General Manager, Enel SpA
ITA Elkann, John President, Fiat S.p.A.
ITA Monti, Mario President, Universita Commerciale Luigi Bocconi
ITA Padoa-Schioppa, Tommaso Ex- Minister of Finance; President of Notre Europe
ITA Rocca, Gianfelice President, Techint
ITA Scaroni, Paolo CEO, Eni S.p.A.

FIN Blåfield, Antti Senior Editorial Writer, Helsingin Sanomat
FIN Katainen, Jyrki Minister of Finance
FIN Ollila, Jorma President, Royal Dutch Shell plc
FIN Wahlroos, Björn President, Sampo plc

NOR Bretzæg, Svein Richard CEO, Norsk Hydro ASA
NOR Magnus, Birger President, Storebre ASA
NOR Myklebust, Egil Ex- President Board of Directors SAS, Norsk Hydro ASA

AUT Bronner, Oscar Publisher e Editor, Der Steard
AUT Fischer, Heinz Federal President
AUT Scholten, Rudolf Member Board of Executive Directors, Oesterreichische Kontrollbank AG

FRA Castries, Henri, President Management Board & CEO, AXA
FRA Lauvergeon, Anne President Executive Board, AREVA
FRA Montbrial, Thierry de President, French Institute for International Relations
FRA Ramanantsoa, Bernard Dean, HEC Paris Group

CAN Clark, W. Edmund President/CEO, TD Bank Financial Group
CAN Campbell, Gordon Premier of British Columbia
CAN Mansbridge, Peter Chief Correspondent, Canadian Broadcasting Corporation
CAN McKenna, Frank Deputy Chair, TD Bank Financial Group
CAN Prichard, J. Robert S. President/CEO, Metrolinx
CAN Reisman, Heather M. Chair e CEO, Indigo Books & Music Inc.

GRC David, George A. President Coca-Cola H.B.C. S.A.
GRC Papaconstantinou, George Minister of Finance
GRC Tsoukalis, Loukas President, ELIAMEP

DNK Eldrup, CEO, DONG Energy
DNK Federspiel, Ulrik Vice Presidente Global Affairs, Haldor Topsøe A/S
DNK Nyrup Rasmussen, Ex- Prime Minister

IRL Gallagher, Paul Attorney General
IRL Sutherle, Peter D. President, Goldman Sachs International

TUR Gürel, Z. Damla Special Adviser to the President on EU Affairs
TUR Koç, Mustafa V. President, Koç Holding A.?.
TUR Çakir, Ruben, Journalist
TUR Özilhan, Tuncay President, Anadolu Group
TUR Sabanci Dinçer, Suzan President, Akbank

CHE Vasella, Daniel L. President, Novartis AG
CHE Voser, Peter CEO, Royal Dutch Shell plc
CHE Waldvogel, Francis A. President, Novartis Venture Fund
Sursa: 
Intalnirea din 2011 a Grupului Bilderberg va avea loc in iunie, in St. Moritz. Ziaristul Jim Tucker: Se spera ca invadarea Libiei va fi finalizata pana in acel moment, pentru ca America sa poata declansa razboiul impotriva Iranului.
Intalnirea din acest an a controversatului Grup Bilderberg va avea loc intre 9 si 12 iunie in statiunea St. Moritz, aflata in sud-estul Elvetiei, nu departe de Davos, potrivit informatiilor prezentate de ziaristul James P. Tucker Jr., de la American Free Press, care monitorizeaza de multi ani grupul. Tucker afirma ca membrii Bilderberg “spera ca parte a agendei lor comune cu cei din Comisia Trilaterala va fi realizata pana in momentul intalnirii lor: invadarea Libiei de catre SUA, pentru a genera agitatie in crestere in Orientul Mijlociu, astfel incat America sa poata declansa razboiul impotriva Iranului, in numele Israelului”. Bilderberg sustine o agenda globalista si afirma ca notiunea de suveranitate nationala este depasita. Din cauza caracterului secret al intalnirilor si al refuzului de a prezenta comunicate de presa, grupul a fost acuzat frecvent de comploturi la nivel mondial.
Tucker a precizat ca, de-a lungul timpului, membrii Bilderberg s-au mai intalnit de patru ori in Elvetia, insa de fiecare data in localitati diferite.
Intalnirea din acest an va fi cea de-a 59-a din istoria grupului.
In acelasi timp, institutia-sora a Grupului Bilderberg, Comisia Trilaterala, urmeaza sa se reuneasca intre 8 si 10 aprilie la Washington. Bilderberg este un grup exclusiv occidental, in timp ce Comisia Trilaterala a fost creata cu intentia de a integra elite din America de Nord, Europa Occidentala si Japonia.
Potrivit lui Tucker, membrii Bilderberg “spera ca parte a agendei lor comune cu cei din Trilaterala va fi realizata pana in momentul intalnirii lor: invadarea Libiei de catre SUA, pentru a genera agitatie in crestere in Orientul Mijlociu, astfel incat America sa poata declansa razboiul impotriva Iranului, in numele Israelului”.
Ziaristul de la American Free Press, condiderat unul dintre cei mai neobositi “vanatori” de bilderbergi, mai afirma ca, la intalnirea din Elvetia, membrii grupului “se vor plange de felul in care nationalistii rai blocheaza eforturile lor de a realiza guvernul mondial”,  “vor ordona cresterea preturilor la petrol”, “vor promova razboaie pentru profit” si “vor formula un apel pentru ca un guvern mondial sa impuna pacea”.
Un grup controversat
Bilderberg Group este o organizatie ce include lideri politici, oameni de afaceri, academicieni si ziaristi, care se intruneste anual incepand din 1954. Organizatia sustine o agenda globalista si afirma ca notiunea de suveranitate nationala este depasita.
Printre participantii la reuniunile trecute ale grupului s-au numarat Hillary Clinton, Bill Clinton, Donald Rumsfeld, Henry Kissinger, regele Juan Carlos al Spaniei, Regina Beatrix a Olandei si Tony Blair, reprezentanti ai Consiliilor de Administratie de la IBM, Xerox, Royal Dutch Shell, Nokia si Daimler.
Niciun grup nu are puterea pentru a manipula in secret evenimentele care au loc in lume. State individuale, sute de mii de grupuri si milioane de oameni influenteaza lumea, fiecare in masura de care este capabil. Evenimentele mondiale sunt rezultatul acestor influente complexe, multiple si nu al unei organizatii secrete, atotputernice.
Todd Leventhal, expert in teoriile conspiratiei, Departamentul de Stat, interviu acordat HotNews.ro in iulie 2009
Intalnirea din 2008 s-a desfasurat la Westfields Marriott in Chantilly (Virginia), reuniunea din 2009 a avut loc la hotelul Nafsika Astir Palace din Vouliagmeni (Grecia), in timp ce, anul trecut, bilderbergii s-au reunit in mica statiune exclusivista spaniola Sitges, in apropiere de Barcelona. La fiecare patru ani, reuniunile se desfasoara in SUA sau Canada.
Din cauza caracterului secret al intalnirilor si al refuzului de a prezenta comunicate de presa, grupul a fost acuzat frecvent de comploturi la nivel mondial. Participantii nu au voie sa vorbeasca despre cele discuate in timpul reuniunilor, grupul nu are pagina de internet si nicio intalnire nu este inregistrata.
Grupul Bilderberg poarta numele unui hotel din Olanda unde membrii fondatori – printul Bernhard al Olandei, Joseph Retinger, David Rockefeller si Denis Healey – s-au intalnit prima data in 1954. Participantii la intalnirile grupului sunt protejati de serviciile secrete ale principalelor state reprezentate, in frunte cu CIA.
Intr-un interviu acordat HotNews.ro in 2010, Andrew Marshall, cercetator in cadrulCentre for Research on Globalization, a declarat ca “Grupul Bilderberg actioneaza ca oorganizatie internationala de tip think-tank, foarte secreta de felul ei si care nu ofera acces public la documentele sau la discutiile sale. Nu este un club social, deoarece membrii sai discuta chestiuni majore legate de politica, economie si societate. Pana la un anumit punct, este ceea ce pretind bilderbergii – “un mediu informal unde oamenii sunt liberi sa se intalneasca si sa discute deschis diferite probleme”. Totusi, deoarece oficiali publici participa la aceste intalniri si chestiuni de interes public sunt luate in discutie, ele ar trebui sa fie la fel de deschise si de transparente precum Forumul Economic Mondial“.  Sursa :Hotnews.ro
Citeste :
VIDEO Cercetatorul Andrew Marshall despre Grupul Bilderberg: Soarta lumii n-ar trebui sa fie decisa de albi batrani si bogati care se aduna in secret
Lista cu participanţii la întrunirea Grupului Bilderberg 2010
Armaghedonul lui Gaddafi va continua cu Apocalipsa lui Ahmadinejad
 În aceste zile se decide soarta celei mai mari puteri a lumii. Întâlnirea SECRETĂ care poate schimba totul

Foto: wvoutpost.com
Între 30 mai şi 3 iunie, soarta celei mai mari puteri a lumii este decisă de o mână de oameni, ce-i drept extrem de bogaţi şi care controlează mare parte din economia mondială.
Membrii grupului Bilderberg se vor întâlni în această perioadă pe teritoriul SUA, iar cel mai probabil vor discuta despre alegerile prezidenţiale care vor avea loc în SUA. În urmă cu patru ani, atunci când Barack Obama şi Hillary Clinton luptau împreună pentru a obţine puterea supremă în stat, o întâlnire a grupului Bilderberg a lămurit totul.
Pe data de 5 iunie 2008, Hillary şi Obama au "dispărut" din lumina reflectoarelor pentru câteva ore. Nimeni nu a ştiut unde au mers, pentru că nimic din agenda lor nu a prevăzut asta, însă speculaţiile presei au arătat că cei doi au mers la întâlnirea cu grupul Bilderberg.
La întoarcere, Obama nu mai era în avionul cu care plecase,semn că a fost favoritul grupului pentru a conduce SUA. La fel s-a întâmplat şi în cazul preşedintelui Bush senior în 1985, dar şi cu Bill Clinton în 1991.

Prima întâlnire oficială a grupului
Prima întrunire oficială a Clubului Bilderberg a avut loc între 29 și 31 mai 1954, în localitatea olandeză Oosterbeek. Cu ocazia acesteia, grupul și-a luat numele de la amfitrionul său, Hotelul Bilderberg, al cărui proprietar era Prințul Bernhard. Suveranul, având strânse legături cu Shell Oil și cu holdingul internațional Societe Generale din Belgia, a fost gazdă și maestru de ceremonii.

În cursul primei întâlniri, participanții și-au manifestat indignarea față de politica macabră a senatorului Joseph Raymond McCarthy, și „vânătoarea de vrăjitoare” cocepută de acesta. Ideologia lui naționalistă bloca drumul planurilor globale ale celor prezenți și numeroși europeni și-au manifestat teama în legătură cu posibilitatea ca SUA să evolueze spre o dictatură fascistă. În a treia zi, Prințul Bernhard a anunțat: „Deși nu figura pe agendă, s-a vorbit atât de mult despre mccarthism că, dacă vom avea timp, am să cer ca Jackson să expună opinia americană despre el”. C.D. Jackson a domolit temerile manifestate de o serie de bilderbergi europeni, dând asigurări: „Fie că moare de glonțul unui asasin, fie că dispare în modul tradițional american, vă spun că, atunci când vom asista la următoarea noastră întrunire, McCarthy va fi dispărut de pe scena americană”. McCarthy a murit în 1957, în urma unor complicații derivate din alcoolismul său cronic, după cum au menționat surse oficiale, dar înainte fusese criticat de către Senat, perzându-și întreg prestigiul și puterea. Toate acestea i-au convins pe europeni că americanii se țineau de cuvânt.   wvoutpost.com







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O lume a societatii paralele

Duda a pus mâna pe Casa Regală

O Nouă Republică !