Loviturile de stat şi atentatele

Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele

de Valentin Manoliu

Dizidentul sovietic Vladimir Bukovski afirma în anul 1990 că: „Niciodată rolul KGB-ului în interiorul ţării [URSS] şi în străinătate nu a fost atât de important. 

Serviciile secrete sovietice sunt printre cele care au vegheat la răsturnarea lui Ceauşescu în România, au lansat „revoluţia de catifea“ în Cehoslovacia, au luat măsuri pentru răsturnarea lui Erich Honecker în Germania Răsăriteană, producând îndeosebi circumstanţele favorabile distrugerii zidului Berlinului.“ (L'Empire du moindre mal, Libre Journal, Paris, no. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Loviturile de stat din toate ţările foste comuniste din blocul sovietic au fost puse la cale încă din 1984, de Andropov şi KGB 

(Directoratul nr. 1 - PGU) şi aveau un scop strategic, care a fost definit de contele Alexandre de Maranches (fostul şef al SDECE-ului, serviciul de informaţii externe francez), citându-l pe unul dintre apropiaţii lui Gorbaciov, Gheorghi Arbatov:

„U.R.S.S. va face cel mai rău lucru cu putinţă: vă va lipsi de duşmanul vostru.“ (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990) Alfel spus, Rusia sovietică bolşevică nu va mai fi aliatul lor din umbră, ci aliatul lor pe faţă lanoua împărţire a lumii.

Jean-François Deniau, membru al Consiliului Europei, expune mai limpede această strategie sovietică, ce a fost iniţiată de Andropov şi pusă în practică de Gorbaciov, precizând că:

„Uniunea Sovietică îşi propusese drept scop acela de a pleca  pentru a rămâne“ 

(„Les marches lointaines de l'Empire: partir pour rester“, în Jean Marie Benoist, Après Gorbatchev, Paris, 1990, p.137).

Lev Nevrozov explică acest plan în „The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment“, Midstream, pag. 1, în care scrie: 

„În partida de şah pentru dominaţia mondială, Kremlinul şi-a sacrificat stăpânirea Europei de Est, efectuând un schimb de piese, pentru a-şi asigura o mai bună penetrare a economiei şi tehnologiei Europei Occidentale.“

De fapt, acesta este chiar planul de restructurare (perestroika în stilul lui Gorbaciov) care face parte din conspiraţia mondializării, prin care cetăţenii sovietici-ruşi îmbătrâniţi sunt înlocuiţi cu alţi cetăţeni sovietici-ruşi mai tineri. 

Aceştia sunt aduşi la studii gratuite în toate ţările foste comuniste din sfera de influenţă sovietică, iar după terminarea studiilor sunt infiltraţi prin susţinere francmasonică în toate instituţiile acestor state şi de aicicontrolează industria, agricultura şi comerţul. Ei susţin din aceste posturi cheie interesele  Moscovei şi ale aliaţilor şi nu pe ale popoarelor respective, în vreme ce  oamenilor le sunt confiscate casele, terenurile şi pădurile de către agenţii sovietici-ruşi şi internaţionali - altfel spus de către francmasonii mondialişti - care au participat la conspiraţia internaţională din anul 1989.

Un alt aspect este acela că URSS avea o tehnologie depăşită, în acea perioadă, faţă de Occident şi Statele Unite. De exemplu în ceea ce priveşte industria de calculatoare, URSS era depăşită din toate punctele de vedere. Aşa încât se poate spune că industria de calculatoare este cea care a impus participarea URSS la noua împărţire a lumii.

                                                „RESTRUCTURAREA“ COMUNISMULUI GERMAN
La 21 noiembrie 1990, în Germania, Erik Honecker, stăpânul STASI(serviciile secrete est-germane), dezvăluia într un interviu acordat ziarului Berliner Wochenpost, că:  „Destituirea mea ca şef al partidului şi al statului este rezultatul unei manevre de anvergură, ai cărei instigatori continuă să rămână în umbră. Cei care astăzi se laudă cu această acţiune nu sunt altceva decât plevuşca. Ne aflăm în prezenţa unor schimbări extrem de importante, care nu au apărut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multă vreme, la scară europeană şi chiar mondială.“

Evenimentele de după anul 1990 au confirmataceastă conspiraţie masonică internaţională: a se vedea în această direcţie eliminarea lui Mobutu Seseseko în Africa şi a lui Suharto în Asia, precum şi declanşarea războiului din Yugoslavia din 1991. 

Există şi alte evenimente care indică un proces continuu la scară mondială, de exemplurăzboaiele din Afganistan, Irak şi Cecenia, sau transformările care au loc în Georgia şi în toate ţările Baltice.

Au urmat apoi tratativele dintre Mihail Gorbaciov (preşedintele URSS) şi Helmut Kohl (cancelarul vest-german), privind condiţiile reunificării Germaniei, care s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov de la Geneva, din septembrie 1990, unde s-au stabilit şi noile sfere de influenţădin Europa de Est şi Balcanică.

Gyula Horn, pe atunci ministru de externe al Ungariei – şi membru al serviciului secret maghiar AVO – a deschis graniţa pentru miile de refugiaţi est germani aflaţi la frontiera cu Austria, iar Zidul Berlinului a căzut în urma unui aşa-zis „accident“, care de fapt a fost planificat cu grijă dinainte.

Realitatea este că la mijiocul anilor 1980, KGB-ul a creat la Berlin o unitate de rezistenţă ultasecretă, codificată Luci (Fulgerul), care acţiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, care nu avea contact cu STASI. Existenţa acestei unităţi de rezistenţă ultrasecretă nu era cunoscută decât de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului şi de câţiva dintre membrii statului său major de la Moscova, printre care generalul Anatoli Novikov. Misiunea grupului Luci era  „restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, ca pregătire în vederea reunificării Germaniei“ (Raif Georg Reuth, Andrea Bonte, „Das Komplott“, München, 1993, p. 210).

Grupul Luci a organizat manifestaţii de stradă - unele însumând câte 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist şi chiar antisovietic, aceste acţiuni anticomuniste şi antisovietice având de fapt ca scop eliminarea din viaţa politică a liderului interimar Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost o altă sarcină a grupului Luci, în cadrul modelării peisajului est-german în vederea reunificării Germaniei.

                  „REVOLUŢIA PAŞNICĂ“ DIN CEHOSLOVACIA
De asemeni, preşedintele ceh Vaclav Havel afirmă că „revoluţia de catifea“ de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declanşată de KGBpentru abolirea regimului comunist condus de brejnevistul Gustav Husak.

Generalul Viktor Gruşko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov - preşedintele KGB-ului, a sosit în ajunul revoluţiei la Praga, împreună cu un grup de visautniki, ofiţeri spetznaz (seviciu secret rus de operaţiuni speciale), care acţionează de regulă în civil.

Generalul Gruşko, generalul Teslenko (însărcinatul la Praga al KGB-ului) şi cehul Alois Lorenc (şeful STB, Securitatea Cehoslovacă, care vizitase anterior Moscova) au condus întreaga desfăşurare a „revoluţiei de catifea“ dintr-un apartament conspirativ din Praga.

Evenimentele de la Praga au fost provocate de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul ofiţerilor spetznaz, manifestaţia de comemorare a unei victime a miliţienilor praghezi într-una de protest. 

Ofiţerii spetznaz, sosiţi la aeroportul Ruzine, s-au împrăştiat în toată Praga, conform unui plan stabilit dinainte, menţinând permanent legătura cu Moscova, prin intermediul gen. Gruşko, privitor la mersul revoluţiei cehe.

Corespondenţii străini au sesizat un fenomen straniu: „Miliţienii praghezi, care s-au manifestat iniţial extrem de violent faţă de manifestanţi, au dispărut apoi pur şi simplu, lăsând bulevardele în mâna manifestanţilor.“

Violenţa iniţială neobişnuită manifestată de miliţia pragheză împotriva protestatarilor a avut un caracter provocator deliberat, după care miliţienii au dispărut. În noaptea aceleiaşi zile de 17 noiembrie 1989, gen. Gruşko şi ofiţerii spetznaz au părăsit Praga, la fel de discret precum apăruseră. Revoluţia de catifea se încheiase.

 „REVOLUŢIA“ ROMÂNĂ

Acelaşi lucru s-a petrecut şi în dimineaţa de 22 decembrie 1989 la Bucureşti, când armata a dispărut instantaneu. Cum spunea un participant la lovitura de stat: „Armata a intrat în pământ.“ 

Sediile instituţiilor de stat au fost lăsate, temporar, în mâna manifestanţilor.

În realitate, din dispoziţia lui Victor Atanasie Stănculescu şi până la noi ordine, unităţile speciale ale Securităţii se retrăseseră în tunelurile şi galeriile subterane ale Bucureştiului, iar unităţile motorizate în cazărmi.

După cum afirmă Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Gorbaciov, 

„Iliescu avea în vremea aceea legături destul de strânse cu PCUS şi era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l înlocui pe Ceauşescu.“

Şi tot el adaugă: 

„Pentru a începe operaţiunea propriu-zisă, noi am ales momentul când Ceauşescu se afla la Teheran, deoarece altminteri acţiunea ar fi prezentat dificultăţi.“

Mark Almond, profesor de istorie modernă la Oxford University, în cartea „Gorbacev and the Est-European Revolutions“ (Gorbaciov şi revoluţiile est-europene), publicată la Londra în 1990, spune că:

„Moscova şi KGB-ul sunt cele care au armat pistolul cu care s-a dat startul transformărilor din Europa răsăriteană şi centrală, iar aceste transformări s-au săvârşit cu cea mai mare uşurinţă, deoarece a fost suficient să fie activate structurile [securităţii sovietice-ruse] care existau deja.“

 ATACUL CRIMINAL ÎMPOTRIVA IRAKULUI

În ceea ce priveşte atentatul din 11 septembrie 2001 împotriva statului şi poporului american, acesta a fost în realitate  un auto-atentat organizat de către CIA, pentru ca Statele Unite să  aibă un pretext pentru a ataca Irakul şi a intra cu forţa în posesia petrolului irakian.

Petrolul este necesar pentru asigurarea consumului de energie al Statelor Unite şi pentru dezvoltarea programelor militare şi spaţiale, în vederea manipulării şi controlului de către FRANCMASONERIE a tuturor fiinţelor umane de pe suprafaţa globului. Astfel, după 11 septembrie 2001, americanii au ajuns să aibă baze militare chiar şi în Rusia.

Atacul SUA împotriva Irakului a fost plănuit cu mult timp înainte, lucru precizat de agentul William Cooper din cadrul serviciului de informaţii al marinei americane, Naval Intelligence of Navy, în cartea „Behold a Pale Horse“. 

În această carte, el dezvăluie documente ale unui plan de operaţiuni împotriva ţărilor arabe, care preconiza folosirea trucului lui Roosvelt cuPearl Harbour sau al lui Churchill cu oraşul Coventry (din al doilea război mondial), amândoi cunoscând ziua şi ora atacului japonez, respectiv german. Din aceste documente reiese că într-unul dintre marile oraşe ale Statelor Unite urma să fie declanşată o explozie puternică, un auto atentat care să fie pus pe seama fundamentaliştilor iranieni, irakieni sau libieni şi să constituie un pretext pentru dezlănţuirea unui război de coaliţie, care să primească girul Consiliului de Securitate şi al ONU.

Blocurile-turn gemene ale lui World Trade Center au fost, în realitate, demolate prin implozie cu dinamită, plasată de experţii CIA în punctele cheie ale structurii clădirilor, iar Pentagonul a fost lovit de un avion uşordoar într-o aripă dezafectată, aflată în curs de reamenajare, care nu  adăpostea personal, birouri şi calculatoare. 

Ambele acţiuni au fost puse la cale de CIA în cârdăşie cu preşedintele mason George Bush.

În aprilie 2005, USAF (US Air Force, Forţele Aeriene ale SUA) a lansat un microsatelit XSS-11, care are capacitatea de a bruia sateliţii de recunoaştere şi comunicaţii ai altor naţiuni.

În prezent, Statele Unite dispun de un program militar spaţial, numit „Rods from God“ (într-o traducere aproximativă Urgia lui Dumnezeu, „rod“ însemnând, la propriu, bâtă, ciomag), care urmăreşte lansarea, de la limita dintre spaţiul cosmic şi atmosferă, a unor cilindri din tungsten, titaniu sau uraniu, care să distrugă ţinte la sol, lovindu-le cu o viteză de 11.600 de km/h, impactul având forţa unei mini bombe atomice.

De asemenea, se află în stadiu de experiment folosirea unor sateliţi care pot lovi cu raze laser bazele sau rachetele inamice.

Aici trebuie subliniat faptul că Statele Unite au un consum imens de petrolşi că, fără petrolul din Afganistan şi Irak, puterea lor va ajunge în doi, trei ani să se destrame. În curând, SUA nu vor mai avea mercenari, aliaţi şi petrol şi s-ar putea să plece din toate ţările planetei cu coada între picioare, odată cu aliaţii lor ruşi, deoarece s-a văzut cine sunt americanii şi aliaţii lor. Consiliul de Securitate şi ONU, care sprijină acţiunileimperialiste ale americanilor şi ale aliaţilor împotriva fiinţei umane, se vor destrăma de la sine.

ONU, Organizaţia Naţiunilor Unite, este o organizaţie mafiotă, teroristă şi imperialistă FRANCMASONICĂ în care corupţia este un sport general şi planetar.

Trebuie menţionat faptul că America a intrat deja în faza de distrugere şi destrămare prin vânzările de arme de mare calibru. Aceste vânzări de armament greu au fost aprobate de fratele lui Bush, SUA fiind conduse după bunul plac al acestei familii de mafioţi.

Mai mult, în 2004, secretarul de stat american Colin Powell, un alt mincinos ordinar şi criminal internaţional, a recunoscut că: „O serie de dovezi-cheie prezentate ca argument pentru intervenţia militară americană în Irak sunt false.“

Colin Powell a mai afirmat ulterior că: „Cea mai importantă parte a prezentării sale din februarie 2003, făcută în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, potrivit căreia Irakul ar fi avut laboratoare mobile pentru fabricarea armelor biologice, s-a bazat pe declaraţii false.“

Americanii au invadat rapid Irakul sperând să mai găsească armamentul chimic şi bacteriologic livrat tot de ei irakienilor în timpul războiului dintre Irak şi Iran, şi să producă astfel dovada incriminatoare că Saddam dispunea de arme de distrugere în masă.

Acum, după trei ani de zile de distrugere a Irakului şi de terorizare şi masacrare a populaţiei civile,americanii şi aliaţii recunosc cu criminală seninătate că nu au avut în realitate nici o dovadă că Irakul ar fi dispus de arme de distrugere în masă.

TERORISM ŞI ATENTATE

În ceea ce priveşte atentatele, acestea sunt o malefică invenţie a sovieticilor-ruşi din perioada celui de-al doilea război mondial şi erau comise de partizani ruşi, care ucideau numeroşi copii şi cetăţeni sovietici, dând apoi, cu perfidie, vina pe germani, pentru ca astfel să atragă compasiunea opiniei publice internaţionale şi să primească sprijin de la statele occidentale - hrană şi, mai ales,  armament - dar şi pentru a atrage aliaţi împotriva Germaniei.

ORGANIZAŢIA PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI

În Palestina lui Yasser Arafat, KGB-ul sovietic-rus a impus ca serviciul de securitate palestinian să aibă o structură dublă, respectiv Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei şi Hamas.

După cum afirmă Christopher Story, analist american în domeniul serviciilor secrete: „Hamas şi unităţile sale sunt şi au fost dintotdeauna o componentă operaţională aflată sub umbrela organizaţiei cunoscută sub numele de Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei.“

La mijlocul secolului al XIX-lea, anarhiştii ruşi - care în realitate eraumembri ai unor grupuri masonice ce urmăreau înlăturarea ţarului şi preluarea puterii - au teoretizat dubla structurare, politică şi teroristă, a unei grupări subversive.

La „suprafaţă“ se află Organizaţia, o grupare care are un rol politic, respinge formal violenţa şi practică discursul ideologizat, în vreme ce la „subsol“ se află Infernul, grupul militar secret al grupării, care este însărcinat cu asasinate, răpiri, jefuirea băncilor, traficul de arme, de droguri şi altele.

Începând din perioada Internaţionalelor, toate partidele comuniste din întreaga lume, - care sunt susţinute de Moscova - au avut această dublă structură în lupta clandestină pentru acapararea puterii. Grupările teroriste contemporane, precum Brigăzile Roşii, Potere Operaio, Septembrie Negru, Sendero Luminoso etc. au procedat la fel.

Renumitul analist Steven Emerson subliniază, într-un articol apărut în Wall Street Journal, că: „Forţele de securitate ale lui Arafat, sub pretextul cooperării pe linie de securitate în regiunile ocupate, au ucis, torturat, răpit şi terorizat mii de palestinieni.“

Ca o paranteză, Yasser Arafat, cu ocazia participării la Forumul „Crans Montana“ din aprilie 1994, forum sponsorizat de Zaher Iskandarani şi Kamel El Kader, la care a participat şi Ion Iliescu, şi-a amintit cu nostalgie de anii de studenţie, de serile moscovite şi de Ion Iliescu, colegul său de studenţie: „Am fost colegi la Moscova [n.a. este vorba despre studiile la GRU -serviciul secret militar sovietic], numai că Iliescu, spre deosebire de mine, era şef mare.“

                                                 ÎNSCENĂRILE LUI PUTIN

Omul de afaceri rus Boris Berezovski a afirmat într-o conferinţă de presă ţinută la Londra că:  „În spatele atentatelor care au făcut aproape 300 de morţi în Rusia, în august şi septembrie 1999, s-a aflat FSB [ex-KGB], iar Vladimir Putin ştia prea bine despre acest auto atentat.“

Înscenarea auto-atentatului a avut, după Berezovski, un dublu scop:crearea unui pretext pentru atacarea Ceceniei şi creşterea popularităţii lui Putin: 

„Autorităţile ruse i-au acuzat mereu, fără a furniza probe, pe separatiştii ceceni de organizarea atentatelor care au dus la intervenţia armatei ruse în Cecenia. Cei din FSB erau de părere că Putin nu poate să acceadă la putere pe cale cinstită, democratică şi că o campanie teroristă, urmată de un război în Cecenia, ar crea contextul psihologic favorabil alegerilor.“

Să luăm aminte că renumitul luptător cecen Dudaev a fost ucis în timp ce vorbea la telefonul mobil. 

Racheta care l-a ucis pe Dudaev a fost direcţionată cu precizie către locaţia acelui telefon, prin satelit. Operaţiunea a fost pusă la cale de ruşi şi americani, iar tehnologia folosită a fost americană.

COLABORAREA TERORISTĂ SUA-URSS

La vârful structurilor de conducere, infiltrate masonic, americanii şi ruşii au fost de fapt aliaţi şi atunci când iranienii au arestat şi au capturat membrii ambasadei Statelor Unite din Teheran, în anul 1987.

În realitate, americanii şi ruşii organizaseră o lovitură de statîmpotriva conducerii de la Teheran. Avionul care transporta militarii americani şi tehnica militară pentru instalarea centrului de comandă în apropierea capitalei iraniene, Teheran, a fost dirijat de ruşii din staţia spaţială sovietică-rusă MIR. Avionul a aterizat cu bine. La scurt timp,şase elicoptere americane, burduşite cu militari americani, au pornit spre Iran. Destinaţia era avionul deja aterizat. Elicopterele americane, dirijate de ruşii de pe staţia spaţială MIR, s-au deplasat în timpul unei furtuni de nisip, pentru a nu fi detectate de radarele armatei iraniene. 

La aterizare, un elicopter a lovit avionul şi amândouă navele au explodat şi au luat foc.

Zgomotul produs de explozia avionului şi a elicopterului, care erau pline amândouă cu muniţie şi armament, precum şi  incendiul produs chiar în apropierea oraşului Teheran, au atras trupele militare iraniene, care i-au arestat pe toţi atentatorii rămaşi în viaţă.

La nivelele inferioare ale serviciilor de informaţii ale armatei americane şi ruse au existat, totuşi, şi unele neînţelegeri.

Vom aminti aici faptul că submarinul nuclear american Scorpion a fost torpilat de submarinele sovietice, pentru că se apropia prea mult de acestea. Cei de pe Scorpion au fost atenţionaţi de ruşi să înceteze aceste acţiuni provocatoare, dar ei nu s-au oprit şi atunci ruşii l-au torpilat. La nivelul superior al serviciilor de informaţii şi al conducerii politice a americanilor şi ruşilor s-a muşamalizat acest incident, pentru a nu se crea o psihoză anti-sovietică, deoarece în toate instituţiile statului american sunt infiltraţi, cu cunoştinţa superiorilor şi pe filieră masonică, agenţi ruşi.

Un agent sovietic, Aleksei Voronin, redactor la agenţia de presă rusă Novosti din Bucureşti, a afirmat, referitor la incidentul pomenit mai sus, că: „Americanii s-au jucat în fundul gol pe lângă... organul erect.“

Acest articol este un fragment din cartea Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale

Acţiunile Statelor Unite în Afganistan, Irak, Libia ori Siria au consecinţe devastatoare pe termen lung. Extremiştii şi teroriştii islamici găsesc teren prielnic exact acolo unde Washingtonul a intervenit în numele „democraţiei şi libertăţii”.

După mai bine de două decenii de autoritate ca „jandarm mondial”, Statele Unite, aflate acum la sfârşitul epocii unipolare pe care nu au ştiut să o gestioneze, lasă în urmă o serie întreagă de dezastre, de exemple de proastă gestionare a afacerilor internaţionale. Dintre multiplele subiecte pe această temă, să ne oprim la ce se petrece în urma acţiunilor forţelor americane în doar unele puncte ale planetei, la doar unele operaţiuni oficiale sau secrete, trecute ori în curs de desfăşurare, adevărate mărturii ale lipsei de strategie pe termen lung a planificatorilor lor. Rezultatul: iluzoria pace şi stabilitate „Made in USA” e o amintire.

Mai întâi, adevăratul „Vietnam 2” care s-a dovedit a fi Afganistanul. Ambiţiile americanilor de a furniza armament şi bani mujahedinilor ce luptau împotriva Uniunii Sovietice s-au dovedit, în cele din urmă, extrem de nocive, chiar dramatice. După ce Moscova şi-a retras efectivele şi şi-a învăţat lecţia, sauditul Osama Bin Laden, fost şi el în graţiile CIA, a pus bazele Al-Qaida, îndreptată în primul rând împotriva Washingtonului, pentru că îşi dislocase trupele în Arabia Saudită, ţara celor mai sfinte locuri ale islamului, Mecca şi Medina. Fanaticul Bin Laden considera prezenţa militarilor americani în patria sa o blasfemie de neiertat. Afganistanul devenise între timp un bazar cu arme, americanii făcând, de pildă, eforturi disperate să-şi recupereze faimoasele rachete portabile antiaeriene „Stinger”, îngroziţi că puteau fi folosite împotriva avioanelor lor de linie. Plătite de Pentagon, transportate în secret şi livrate „luptătorilor lui Allah ”de CIA prin intermediul serviciilor secrete pakistaneze pentru a doborî elicopterele sovietice, aceste rachete au fost recuperate cu minim 80.000 de dolari bucata, în numerar. Costurile Washingtonului în zonă au crescut exponenţial. Banii se transportau cu sacii. În cele din urmă, în Afganistanul ajuns o ruină talibanii şi-au eliminat concurenţii şi au instaurat regimul fundamentalist islamic. Desigur, după nişte ani, cheltuielile contracarării Moscovei aveau să devină mărunţiş pe lângă nenumăratele miliarde alocate dislocării militarilor yankei într-o operaţiune asemănătoare celei sovietice şi la fel de sortită eşecului, deşi bazele „ideologice”, ca şi vremurile, erau cu totul altele. Orgoliul americanilor de a reuşi acolo unde vechiul adversar eşuase a fost şi continuă să fie plătit din greu. Spre deosebire de ruşi, ei nu au vrut şi nu vor nici acum să-şi înveţe lecţia.

Între timp, Pakistanul, a cărui graniţă poroasă cu Afganistanul a oferit mereu libertate de circulaţie şi adăpost luptătorilor islamici de toate felurile, începând cu talibanii, a devenit un adevărat bâlci al spionilor şi teroriştilor, mereu angajaţi acolo într-o horă a supravieţurii ori a morţii, a falselor loialităţi, a arestărilor secrete, torturii şi chiar asasinatelor ce au culminat cu uciderea lui Osama Bin Laden însuşi. În Pakistan, la această oră, sentimentul antiamerican e extins la scară naţională. Washingtonul practică la Islamabad un şantaj dus la extrem, speculând teama autorităţilor pakisteneze de uriaşa Indie, ce pare mereu pregătită să îşi înghită vecinul apărut pe harta lumii printr-o decizie de tip imperial a britanicilor, o decizie care tulbură spiritele regiunii de multe decenii. Pe un teren deja instabil, Washingtonul a turnat proverbialul gaz pe foc printr-o serie de acţiuni sub acoperire dar şi prin nenumăratele lovituri aeriene ale aparatelor fără pilot, manevrate de militari aflaţi la mii de kilometri distanţă, ce par a fi maeştri ai unor jocuri video în care victimele, adesea femei, bătrâni şi copii nevinovaţi, sunt cât se poate de reale. Hidra cu nenumărate capete numită Al-Qaida, a cărei conducere preşedintele Obama se lăuda că a fost decimată prin atacurile dronelor CIA, nu numai că nu a fost eliminată, dar aşa numitele „victime colaterale” i-au sporit adesea numărul de adepţi. Al-Qaida nu mai e o grupare teroristă, e un fenomen, numai bun de export în lumea islamică.

În momentul în care regimul legitim al preşedintelui sirian Bashar Al Assad a fost provocat violent, în spiritul „primăverii arabe” inspirate şi sincronizate evident dintr-un unic centru de comandă, bonzii puterii de la Washington s-au gândit că sosise momentul să intervină decisiv în inima Orientului Mijlociu, pentru eliminarea unui inamic al Israelului şi, potenţial, al Turciei, marii aliaţi din zonă. Cu gândul la succesul linşajului organizat în Libia pentru Gaddafi, americanii, susţinuţi de o serie întreagă de „prieteni”, cum ar fi Franţa (fostă putere colonială plină de frustrări) ori Arabia Saudită, ale cărei ambiţii nemăsurate par proporţionale (pe lângă numărul petromiliardelor) şi cu numărul de terorişti pe care îi livrează (din 128 de atentatori sinucigaşi cu bombă în Iraqul ultimului deceniu, 53 au fost saudiţi!), au greşit socoteala de acasă, care nu s-a potrivit cu cea din târg. Pe scurt, regimul de la Damasc a rezistat datorită sprijinului unei importante părţi a populaţiei, iar în ecuaţie a intervenit, nu cu arma, ci cu ştiinţa diplomaţiei şi afacerilor internaţionale, Rusia. Rusia care a avertizat încă de la început că aşa numiţii „rebeli” din Siria sunt înţesaţi de fanatici islamişti de o violenţă şi de o cruzime intolerabile în lumea civilizată. Abia acum, când turismul de sorginte teroristă însumează peste 1200 de vest-europeni şi americani veniţi să lupte în Siria via Turcia (aliată în NATO şi plină de vise de mărire de sorginte otomană), 1200 de oameni care se pot întoarce oricând acasă radicalizaţi şi gata să organizeze atentate, oficialii de la Washington emit primele semnale serioase de alarmă, dând dreptate Moscovei. „Suntem îngrijoraţi de utilizarea teritoriului Siriei de către organizaţia Al-Qaida, pentru recrutări şi dezvoltarea capacităţii de a executa atacuri nu doar în interiorul Siriei, ci şi pentru a folosi această ţară ca pe o platformă de lansare spre exterior”, a declarat recent directorul CIA, John O. Brennan. „Am asistat la o concentrare în Siria a veteranilor Al-Qaida din Afganistan şi Pakistan, la fel ca şi a extremiştilor din alte locuri fierbinţi cum sunt Libia şi Irak. Din perspectiva problematicii teroriste, cea mai presantă evoluţie este că Al-Qaida a declarat Siria drept frontul său cel mai important”, a precizat luna aceasta şi Matthew G. Olsen, director al Centrului Naţional Antiterorist al SUA. Evident, domnul Olsen nu a amintit şi cine a încins amintitele „locuri fierbinţi” numite Libia şi Iraq. Şeful ansambului serviciilor de informaţii americane, James R. Clapper Jr., declarase încă de luna trecută că „mici nuclee din Siria [ale veteranilor Al-Qaida din Afganistan şi Pakistan], separate de Frontul Al-Nusra, plănuiesc atacuri asupra Europei şi patriei”, adică împotriva Statelor Unite.

Cu toate acestea, scrie cotidianul The New York Timesîn ediţia sa din 26 martie, care oferă pentru prima dată în clar dimensiunea corectă a erorii colosale pe care a făcut-o Washingtonul deschizând cutia Pandorei în Siria, „aceste noi evaluări nu vor schimba prea curând, probabil, politica americană faţă de Siria, dar vor crea presiuni la adresa administraţiei Obama şi aliaţilor ei, pentru că pun pe tapet posibilitatea ca Siria să devină următorul Afganistan”. Maniera de a fraza a celui mai important cotidian de peste ocean e cel puţin îngrijorătoare, pentru că sugerează, la rândul ei, că în orbirea sa Washingtonul ar putea continua să întreţină fanaticii islamişti care însângerează Siria şi concentrează membrii Al-Qaida, asta de dragul de a confrunta poziţiile Rusiei. Chiar cu riscul de a se scufunda într-o nouă mlaştină politico-militară ce poate deversa în Europa şi pe teritoriul propriu prin teroriştii antrenaţi şi îndoctrinaţi acolo! Ar fi o acţiune plătită, desigur, cu o mulţime de alte vieţi nevinovate, cum s-a întâmplat şi se întâmplă încă în Afganistan, ori în alte state ale lumii în care, însă, forţele americane nu sunt prezente oficial, de parcă o planetă întreagă nu ar şti adevărul

Ca şi cum ştirile despre Siria nu ar fi fost de ajuns, în aceeaşi zi de 26 martie un alt mare cotidian, britanicul The Times, publica un interviu cu fostul premier al Libiei post-Gaddafi, Ali Zeidan, fugit în Germania de teama de a nu fi ucis în ţara sa după ce "parlamentul" de la Tripoli l-a sancţionat cu un vot de neîncredere. Libia a devenit un tărâm al confruntării interne generalizate după "victoria" NATO împotriva fostului lider absolut, un adevărat teatru de luptă al tuturor împotriva tuturor, o pseudo-ţară în care o viaţă de om nu valorează mare lucru. „Libia poate fi o bază a Al-Qaida pentru orice operaţiune împotriva Italiei, a Marii Britanii, a Franţei, a Spaniei, a Marocului, împotriva oricui. Armele sunt pretutindeni în Libia, muniţii sunt peste tot”, a spus Ali Zeidan, creionând şi el un nou tip de Afganistan, despărţit de coastele Europei doar de bazinul Mediteranei. Fostul prim ministru a rugat Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa să ajute Libia să supravieţuiască unui aparent inevitabil colaps total, la nici trei ani de la uciderea lui Gaddafi. Roadele vântului semănat se ivesc fără preget, însă, atunci când semănătorii nu văd dincolo de interesul imediat. Şi, culmea, iată-i acum pe aceiaşi semănători de vânt tacând mâlc, pentru că nu au soluţii şi nici nu au de gând să-şi recunoască vina de a da foc unei părţi de lume cu totală nesăbuinţă. Comandourile marine americane intervin acum în Libia doar când e vorba strict de petrol...

Am abordat aici numai o parte din realităţile create de "strategii" de la Washington care credeau (şi unii mai cred şi acum) că au cheile planetei în mână. E vorba de revirimentul terorismului islamic ce se dezvoltă şi prinde noi rădăcini, la ani buni după debutul „războiului împotriva terorismului” al lui George W. Bush. Acelaşi care declara triumfător, hollywoodian, dar cu totul prematur la 1 mai, 2003, că misiunea forţelor sale în Irak fusese îndeplinită. Un Irak invadat din motive mincinoase. De-atunci au pierit acolo, ori aiurea, foarte mulţi oameni. Mult prea mulţi. După atâta vreme, în loc să dispară, ameninţările se înmulţesc. Ivită de după catafalcul pe care zăcea Pax Britannica a vechiului imperiu, în urma celui de al doilea război mondial, Pax Americana cea dotată cu supertehnologii militare, trilioane de dolari şi o uriaşă maşină de propagandă, se stinge în aceste zile. Şi moare urât.

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.  Sursa
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2014_04_01/270512948/