Agentii socializarii politice

Psihologii si analistii socializarii politice au evidentiat existenta a doua principii operatoare, care caracterizeaza învatarea timpurie :

1.Principiu primar : ce se învata mai întâi, se învata cel mai bine ;

2.Principiul structurarii: ce se învata mai întâi structureaza întreaga învatatura ulterioara.

Aceste doua principii sunt relevante pentru importanta pe care o joaca socializarea timpurie pentru evolutia culturala si politica a indivizilor.

Desi caile prin care indivizii dobândesc valorile, cunostintele politice difera de la un individ la altul, majoritatea oamenilor este expusa la aceleasi principale influente, agenti ai socializarii, din copilarie si pâna la maturitate : familie, scoala, comunitate, semeni, etc. Atitudinile politice, remarca G. Almond si S. Verba, provin din surse multiple de la experientele timpurii ale socializarii, la experientele mai târzii ale adolescentei si ajungând la cele ale postsocializarii ca adult. El include atât experientele politice, cât si nonpolitice. Este unanim recunoscut faptul ca, în familie, copiii învata un set larg de valori morale, religioase, politice, economice care îi ajuta sa-si contureze opiniile. Nu este surprinzator faptul ca majoritatea oamenilor identifica amintirile lor politice cu ale familiilor lor. În cele mai multe cazuri, parintii care sunt interesati de politica îsi influenteaza copiii sa devina mai implicati si mai informati în domeniul politicii. Multi copii, imitându-si parintii, se identifica cu partidul din care acestia fac parte sau cu care simpatizeaza. Influenta parentala asupra identificarii cu un partid este mai mare atunci când ambii parinti se identifica puternic cu acelasi partid. Aproximativ 1/2 din americani se identifica cu partidul politic al parintilor lor.

G. Almond si S. Verba, în "Cultura civica", sesizeaza faptul ca "pattern-urile autoritatii din familie reprezinta primele expuneri ale individului fata de autoritate". Ele implica, îndeosebi, o socializare politica latenta. Socializarea în familie, desi nu poate explica singura atitudinile politice efective - întrucât exista si alte forme ale socializarii politice - poate crea anumite predispozitii necesare manifestarii lor. Autorii mai sus mentionati se întreaba daca pattern-ul autoritatii din familie îsi pune amptrenta asupra atitudinii si participarii politice de mai târziu a individului. Astfel, ei se întreaba daca membrul unei familii democratice este mai înclinat decât ceilalti sa fie un cetatean democratic competent. În urme cercetarii efectuate, ei constata ca exista o conexiune între perceperea abilitatii participarii la deciziile în familie si competenta politica curenta a subiectilor intervievati. De exemplu, în SUA, 70% din cetatenii care au declarat ca au participat la decizii în familii se considerau cetateni competenti, în timp ce numai 47% din cei care nu au participat la decizii în familie îsi declina în proportie mult mai mare competentele politice decât ceilalti.

În acelasi context, Robert Lane sustine ca un adolescent din SUA sau Germania, care a fost tinut din scurt acasa tinde sa se angajeze politic mai putin decât tinerii care s-au bucurat de o oarecare libertate. Deci, autonomia cetateanului cât si convingerile sale, conchide el, îsi au radacinile în mediul social sau în atmosfera în care el începe sa se dezvolte.

Un alt agent al socializarii îl constituie scoala. În conformitate cu rezultatele unor cercetari sociologice, influenta scolii asupra învatarii politice este egala sau mai mare decât cea a parintilor. Institutiile educationale - afirma M. Dogan si D. Pelassy, în "Cum sa comparam natiunile" - conditioneaza într-un fel capacitatile morale, politice si economice ale natiunii. Predarea directa, în scoala, a cunostintelor despre politica si guvernamânt - sustin Almond si Verba - poate determina cresterea sentimentului competentei politice a individului, însa aceasta depinde de continutul a ceea ce se preda. Este benefica dezbaterea unor probleme sociale si politice controversate - adica participarea formala a copilor la viata scolii. În SUA, 40% dintre subiecti declara ca li s-a oferit o asemenea sansa, în timp ce în Marea Britanie doar 16% si în Italia chiar mai putin, respectiv 11%.

În ceea ce priveste participarea informala în scoli, SUA se detaseaza net de celelalte tari : aici majoritatea subiectilor declara ca au participat la decizii în scoala si s-au simtit liberi sa se plânga de un tratament nedrept si chiar s-au plâns.

În societatile democratice, în scoala se învata, de regula, normele comportamentului de grup, luarea deciziei în mod democratic, respectarea opiniei celorlati. Daca accentul se pune în mod exclusiv pe predarea sloganelor nationale, a simbolurilo, eroilor si sarabatorilor nationale, neglijându-se valorile democratiei si dezvoltarea gândirii critice, educatia politica este înlocuita cu îndoctrinarea.

Familia si scoala sunt agenti ai socializarii timpurii a copilului. D. Eston distinge patru faze principale ale procesului de socializare politica a copilului asupra domeniului politic :

1.politizarea, respectiv sensibilizarea politica a copilului asupra domeniului politic ;

2. personalizarea, respectiv identificarea sistemului de guvernare cu anumite autoritati, persoane (de exemplu, sistemul de guvernare este sinonim cu presedintele sau cu politisutl) ;

3. idealizarea, adica emiterea de judecati de valoare fata de autoritatea personalizata (buna sau rea) ;

4. "institutionalizarea, adica trecerea de la perceperea autoritatii personalizate la perceperea ansamblului de autoritati ca sistem".

Analizând socializarea politica, G. Almond si S. Verba apreciaza ca experientele timpurii ale scializarii afecteaza predispozitiile personalitatii individului si, în consecinta, pot afecta si atitudinile politce. Numai ca între aceste experiente timpurii si comportamentul politic de mai târziu, intervin numerosi alti factori (educatia, profesia etc.), ce micsoreaza efectul celor dintâi. Autorii mai sus citati evidentiaza corelatiile dintre experientele nonpolitice ale individului si experientele lui politice, masura în care rolurile pe care le joaca individul în cadrul familie, scolii, locului de munca îl pregatesc pentru asumarea rolurilor politice. Ele sunt vizibile cel putin sub doua aspecte. Primul aspect se refera la perceptia subiectiva, la faptul ca individul are tendinta sa extrapoleze sanmsele sau nesansele participarii sale nonpolitice la sfera politicului. Astfel, daca el are sansa de a participa la multiple decizii sociale în sfera nonpolitica el se va astepta sa fie capabil de a participa si la deciziile politice. Reciproca este si ea valabila. Al doilea aspect, se refera la posibilele consecinte reale ale experientelor nonpolitice asupra celor poltice. Se constata ca experientele nonpolitice îi pot conferi individului deprinderile de auto-exprimare si sistemul tacticilor politice necesare în participarea politica. Se impune a se remarca faptul ca aceste abilitati de participare politica formate în cadrul experientelor nonpolitice vor fi utilizate în sistemul politic numai daca acesta permite si ofera oportunitati de participare. Pe de alta parte, se poate ca experientele pre-politice sa nu fie mobilizatoare dar sa existe alte caracteristici sociale sau politice care sa-l conduca la participare.

O alta coordonata care trebuie luata în discutie în analiza rolului pe care scoala si familia îl au în socializarea politica a individului o constituie nivelul lui educational, cu performantele scolare si intelectuale. În urma cercetarii efectuate de G. Almond si S. Verba în SUA, Marea Britanie, Germania, Italia, Mexic s-a putut constata ca frecventa cu care subiectii afirma ca au foat capabili sa participe la decizii în familie sau scoala creste odata cu nivelul educatiei. Se pare ca cei cu o edcatie mai înalta beneficiaza de oportunitati mai mari de participare nonpolitica decât cei cu realizari educationale mai modeste. În acelasi context, trebuie analizat si faptul ca nu întotdeauna absenta tentatiei copilului de a protesta în scoala sau în familie este cauzata de structura autoritara a acestor institutii. Lipsa de participare a copilului se poate datora neîncrederii în sine, inexistentei unui ego puternic. S-a constata ca, pretutindeni, scoala pregateste copiii sa accepte ordinea sociala, fie ca este vorba de o ordine democratica, fie ca, dimpotriva, este vorba despre o ordine totalitara. Analizele facute în domeniul sociologiei educatiei au pus în evidenta faptul ca, în mai toate scolile lumii sunt predate sloganele nationale, simbolurile, eroii si sarbatorile nationale. Pe lânga acestea, în societatile democratice scolile pun accentul si pe normele comportamentului de grup, respectarea diferentelor de opinii si obiceiuri, participarea dmeocratica la luarea deciziilor, arta negocierii conflictelor etc. În aceste tipuri de societati, copiii învata de mici despre importanta egalitatii politice.

În societatile totalitare, scolile - aflate sub supravegherea intransigenta a statului - au datoria sa infuzeze constiinta copiilor cu sloganurile politice, sa-i educe în spiritul respectarii neconditionate a partidului unic si a conducatorilor sai iubiti, a obedientei fata de interesul general al patriei si al sacrificarii totoale a vietii private.

Chiar si în societatile democratice - atrag atentia unii analisti politice - exista pericolul unei oarecare îndoctrinari a copiilor în scolile elementare. Robert D. Hess si Judith V. Torney sustineu în anii '60-70 ca "majoritatea copiilor ies din scoala elementara inoculati cu sentimentul nationalismului si cu o notiune idealizata a guvernarii americane".

Cu cât scolile solitica copiilor mai multa originalitate si creativitate decât reproducere de informatii, mai multa participare la dialog si la luarea deciziilor privind viata scolii decât obedienta fata de norme indiscutabile, cu atât este mai mare influenta lor în socializarea politica democratica a viitorilor cetateni.

Spre deosebire de scoala si de familie, autoritatea locului de munca este decisiva pentru participarea politica, pentru formarea competentelor politice ale individului. Relatia dintre competenta la slujba si competenta politica ramâne puternica chiar si în grupurile educationale combinate. Relatia este biunivoca. Pretentia de a participa la deciziile profesionale se justifica de multe ori prin existenta cadrului politic democratic. Pe de alta parte, individul cu competente politice va fi mai putin înclinat sa accepte absenta dialogului cu autoritatea la locul de munca.

Ca o concluzie generala în urma analizei facute se poate spune ca, experientele nonpolitice au un efect cumulativ asupra participarii politice a individului. Probabilitatea ca individul care are sanse constante de participare nonpolitica sa o generalizeze la participarea politica, este mare.

Un alt agent al socializarii îl reprezinta comunitatea si semenii.Întelegem prin comunitate persoanele de toate vârstele, de toate categoriile sociale cu care individul vine în ontact, cu care convietuieste sau îsi exercita profesia. Semenii sunt prieteni, colegi de soala sau de servicu care traiesc în interiorul comunitatii si care de regula sunt de aceeasi vârsta.

Comunitatile omogene, cu membrii similari din punct de vedere al etnicitatii, rasei, religiei, status-ului ocupational pot exercita presiuni puternice atât asupra copiilor, cât si a a adultilor în vederea conformarii la atitudinea politica dominanta. De exemplu, daca toti vecinii sustin candidatura unui partid si critica candidatura altuia, este destul de dificil sa sustii o opinie contrara fara ca ceilalti sa nu te marginalizeze.

Grupurile "semenilor" sunt folosite de copii si adulti, pentru a se proteja de presiunile comunitatii. Grupurile de adolescenti, bunaoara îsi sustin actele de rezistenta, opozitie ale membrilor sai fata de presiunile parintilor. Daca initial, tinerii îsi aparar doar stitlul de viata, vestimentatia, extravagantele comportamentale si nu conceptiile politice, studiile clasice arata ca, mai târziu, studentii adopta si în viata politica atitudini mai liberale - comparativ cu parintii mai conservatori - si ramân în continuare liberali, pentru ca prietenii le împartasesc opiniile.

Mass-media este, la rândul ei, un agent foarte important al socializarii politice. Daca în societatile totalitare ea devenise un instrument docil si eficace cu ajutorul caruia guvernanti, "lucratori cu munca de partid", îndoctrinau masele, în ocietatiel democratice ea poarta un cu totul alt rol. Eliberata de cenzura, de dogmele ideologiei totalitare, mass-media poate fi indepenedenta si obiectiva, poate juca u rol esential în procesul de maturizare democratica a societatilor contemporane. În realitate însa, daca ea joaca un rol proeminent în socilizarea democratica a individului este greu de spus. Exista mari controverse pe aceasta tema. Desi la modul general se asteapta ca presa, radioul, TV sa se implice tot mai mult în educarea populatiei în spiritul legii, al statului de drept, ele raspund într-o mica masura si de o maniera contradictorie acestui deziderat. Pe de alta parte, mass-media promoveaza un sarijin popular pentru guvernanti : popularizeaza achizitiile si performantele politice ale acestora, se implica în celebrarea sarbatorilor, eroilor nationali si aniversarilor poliitce. Pe de alta parte, media erodeaza încrederea politica prin publicarea plângerilor cetatenilor, a protestelor, a actelor de coruptie, prin critica acerba a diferitelor masuri politice. Unii critici ai mediei sustin ca aceasta acorda prea mult spatiu oponentilor guvernului, în special acelora care angajeaza o opozitie neconventionala. Altii, dimpotriva, sustin ca presa, prin publicitate, manipuleaza masele, consumatorii.

Încheiem aici analiza factorilor nonpolitici asupra formarii atitudinilor si constiintei politice. În continuare, ne propunem sa evidentiem câteva aspecte ale rolului sistemului politic în sine, al partidlor poliitce, în formarea atitudinilor, normelor si comportamentelor politice.

Se constata ca partidele politice realizeaza socializarea politica, mai întâi, prin consolidarea culturii politice existente, asigurând astfel perpetuarea sistemului politic. Într-o societate de tranzitie, partidele transformarea formelor de participare.

Partidele ofera membrilor si simpatizantilor o ideologie, o doctrina, în ultima instanta deci, o subcultura politica. Mai concret, partidele politice le ofera informatii politice, cai de solutionare a unor revendicari, de relationare activa cu sistemul politic, normele legitimiatii politice.

Influenta directa exercitata de sistemul politic asupra formarii convingerilor si atitudinilor politice este mai puternica decât cea exercitata de factorii nonpolitici ai socializarii si în anumite circumstante o poate submina sau chiar anula. Chiar daca familia si scoala au întiparit în mintea individului o viziune pozitiva asupra sistemuui politic, în cazul în care el este dispretuit de partidul sau, înselat de politic, înfometat (...) este mai mult ca sigur ca opinie pe caere o avea despre sistemul politic se va altera.

Când mijloacele socializarii se afla sub controlul exclusiv al statului, ca în regimurile totalitare, rolul ei este nu numai de a consolida sistemul politic existent ci si de a preîntâmpina sau anihila aparitia eventualilor factori perturbatori.

În astfel de societati educatia si propaganda îsi unesc eforturile în a asigura autoritatea totala a statului asupra individului. În aceste conditii, socializarea timpurie prin scoala - gradinita - pare a fi cea mai eficienta. În copilarie, mesajul propagandistic prinde usor, nu întâmpina de obicei rezistente semnificative.

Analizând procesul de socializare din tarile totalitare se constata existenta a trei elemente importante : 1. în primul rând, constiinta importantei decisive a socializarii politice ; 2. în al doila rând, suprematia absoluta a unor anumite institutii : scoala, partid, armata - în detrimentul altor posibili competitori ; 3. în al treilea rând, simplificarea extraordinara a discursului poltic. Fenomenul acesta cauzeaza si o regresie intelctuala. În timp ce modernizarea societatii implica multiplicarea surselor de informatie si dezvoltarea mesajelor suprapuse si conflictuale, statul totalitar se întoarce la adevarul unic si indivizibil.