Codul Demnității și Onoarei

Condus de principiile Demnității și Onoarei

A încerca să deschizi uşi închise de spinii răutăţii, gândind că în spatele lor descoperi ultime redute în desfiinţarea ta din durere ?
Mai bine fereşte zborul îngerilor tăi din visele copilăriei, să nu fie frustat de strierea clipelor călcate, aşa cum calcă alţii peste cadavre, în urmărirea unor ţeluri lipsite de scrupule şi readu-ţi acest zbor la vârsta actuală. Speranţa este înnăscută zâmbetului, aşa cum şi codul onoarei poate fi înnăscut personalităţii. Lumea dinainte se poate desprinde, ţepii pot să înţepe tot mai dur mintea, alte începuturi pot fi dăruite iertării de către o nouă vreme din pietre stoarse de lumi lăuntrice, pietre din lacrimile cuiva care luptă. Dar codul onoarei nu se schimbă, atât timp cât prin asta înţelegi să-ţi respecţi sincer propriul suflet şi nu valori condiţionate de ceilalţi, nu pentru că trebuie ci pentru că simţi...
... nu pentru ipocrizia clipei ci pentru tine, cel de mîine...
... nu pentru a-ţi lua pe tine, azi, sentimente purtabile pe care în următoarea zi să le dai jos, schimbându-le cu ce mai e la modă că, vezi Doamne, aşa se poartă!
... în spatele uşilor cu voinţa agăţată de altă viaţă, poate fi un moment să te furişezi într-un pas redat altor două fiinţe ce se caută, asemeni nouă ... şi dintre principii ale credinţei interioare să poţi desprinde o completare pentru mâinile calde din ploi reci, un rând de dorinţă cu care să mergi înainte, să crezi mai departe, să te încrezi în doi, în noi, să poţi fi acelaşi sărind timpul în noapte şi dimineaţa să redai destinului sensul somnului în doi...
... codul onoarei, cod al sentimentelor reale, chit că este vorba de iubire sau de ură, de teamă sau curaj, dar reale şi recunoscute, asumate în acelaşi timp, nu fugind cu laşitate de ele. Un principiu de bază al vieţii, pe lângă multe altele: iubirea, indiferent de formă sau sens, cea care transcende o fiinţă pentru alta, cea reală şi pură, nerestricţionată din proprie voinţă, cunoscută prin paşi adesea şovăielnici, de cele mai multe ori impulsivi dar spontani, mergând spre alt început clădit dur, cu doi spate-n spate sau unul lângă altul, susţinând o temelie, cu gândul pe spate şi inima râzând !
Un om suferă pentru propriul cod, propriul crez, indiferent că deasupra ar fi soare şi lumină, şi dedesubt, păcură şi întuneric. Suferinţa reiese din neasumarea totală a acestui cod dar, mai ales, din nerespectarea cu sinceritate, adesea atribuindu-se alte valori, cu binele de mână sau lângă rău sălăşluind, deasupra lumii şi vremii, printr-un joc spre mâine simţind izbăvirea ... reală sau, dimpotrivă, falsa. Deşi ziua, în general, ne dă drumul spre alţi străini ai străzilor noastre din suflet, ajutându-ne să-i facem să devină apropiaţi ai iubirilor vânturate în căile trecerii, nu este clipă în care să nu-mi trag fiinţa de urechi, când simt că deviez de la propriul meu sens.
... cod al onoarei în care apar mereu tentaţii, noi perspective spre alţi ani, dorindu-ne şi noi înaintarea fără trecut şi uite aşa, ne scăpăm pe jos propriile amintiri, lovindu-ne fals de frustrări, deşi de cele mai multe ori, soluţia este prea aproape. Poate fi un om, o zi, o experienţă, o carte sau o altă lume ... dar asumându-ne drumul, primim şi soarta în braţe !
... atunci, măcar o idee de curaj să avem, spre a trece la altă dimensiune a propriului cod al onoarei, mergând cu curiozitate spre umbrele altor oameni, care trăiesc şi ei în pragul unei absenţe, din moşi-strămoşi.

                              Codul Demnității și Onoarei



                               O carte complexa , interesanta