Inflatia - Creştere generalizată a preţurilor
Inflaţia o creştere generalizată a preţurilor
Inflaţia este un fenomen caracterizat prin creşterea generalizată a preţurilor bunurilor şi serviciilor.
Din aici rezultă că orice element care contribuie la creşterea preţurilor generează inflaţie.
O creştere a şomajului sau o scădere a activităţii economice sunt ambele considerate potenţiale mecanisme de declanşare a inflaţieiAlte mecanisme, ca de exemplu creşterea preţurilor materiilor prime sau a salariilor lucrătorilor, sunt şi ele privite drept potenţiale ameninţări.
Iată Efectele Majorării cu sumă fixă de 500:
- Bunăstarea tuturor Românilor!
- Buget relaxat !
- Calcul simplificat ! . ...
- Înviorarea Economiei !
Trebuie modificată Legea Salarizării Unitare !
De la Stat, un singur venit, Pensie sau salar !
Raport 1/4 intre venitul Max și Min !
Actializarea veniturilor de calcul la valoarea actuală,
”Prețurile și inflația sunt lafel pentru toți cetățenii” !
Majorarea cu sumă fixă a veniturilor
– Avantaje :
- Bunăstarea tuturor Românilor!
- Buget relaxat !
- Calcul simplificat ! . ...
- Înviorarea Economiei !
Vezi și
Romania traiește , încă , din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă
Destinatii uimitoare pe glob
Duda a pus mâna pe Casa Regală
Nu poti multiplica bogatia divizand-o !
Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg
În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.
Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL
Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul
Fii propriul tău nutriționist
Maya ramane o civilizatie misterioasa
Slăbești daca esti motivat
Serbet de ciocolata
Medicament retras - folosit în diabet
Brexit-ul - Spaima Europei
Virusul Misterios
Sistemele solare - apă caldă
Aparitia starii de insolventa
TRUMP ESTE PRESEDINTE
Despre islamizarea Europei. O publicăm integral. Și fără comentarii.
Dacă inflaţia este doar o creştere generală a nivelului preţurilor, conform accepţiunii populare, atunci de ce este considerată o veste proastă? Ce fel de efecte dăunătoare are asupra economiei?
Economiştii mainstream susţin că inflaţia încurajează achiziţiile speculative, ceea ce duce la o risipă de resurse. În plus, se consideră că inflaţia erodează veniturile reale ale pensionarilor şi ale salariaţilor cu venituri mici şi distorsionează alocarea resurselor. De asemenea, se afirmă că inflaţia compromite creşterea economică reală.
De ce o creştere generalizată a preţurilor va afecta anumite grupuri de oameni şi nu altele? Cum contribuie inflaţia la alocarea necorespunzătoare a resurselor? De ce o asemenea majorare va încetini creşterea economică reală? De asemenea dacă inflaţia este cauzată de factori diverşi ca de exemplu şomajul sau activitatea economică, atunci în mod cert, este doar un simptom şi în concluzie nu determină nimic ca atare.
Pentru a stabili ce este inflaţia, trebuie să precizăm definiţia acestui termen. Acum, pentru a preciza definiţia inflaţiei, trebuie să observăm cum a apărut acest fenomen, să urmărim orginea sa istorică.
Natura inflaţiei
Inflaţia a apărut atunci când conducătorul unui ţări, de exemplu regele, îşi obliga cetăţenii să îi predea toate monedele lor de aur, sub pretextul că o nouă monedă de aur le va înlocui pe cele vechi. Pe parcursul acestui procedeu de schimbare, regele falsifica conţinutul monedelor de aur amestecându-l cu alt metal şi returnând astfel monedele cu valoare intrinsecă mai mică (cu puritate redusa a aurului) cetăţenilor. Referitor la aceasta Rothbard nota:
“Mai specific, monetăria topea şi bătea din nou toate monedele de pe tărâmul ţării, returnând locuitorilor acelaşi număr de “lire” sau “mărci”, dar cu o greutate redusă. Unciile de aur sau argint rămase erau păstrate de către rege şi folosite pentru acoperirea cheltuielilor sale.”
Ca urmare a reducerii conţinutului de aur din monede, conducătorul putea bate un număr mai mare de monede şi păstra pentru sine numărul excedent de monede astfel create. Ceea ce trecea drept monedă de aur pur, era, de fapt, o monedă cu valoare intrinsecă mai mică.
Când vorbim despre inflaţie ne referim, defapt, la această creştere a numărului de monede cauzată de reducerea conţinutului de metal preţios. Ca urmare a creşterii numărului de monede care trec drept monede din aur pur, preţurile bunurilor exprimate în monede vor creşte (mai multe monede sunt necesare pentru achiziţionarea un anumit număr de bunuri).
Să observăm că aici este vorba despre o inflaţie de monede, adică o expansiune a numărului lor. Ca urmare a inflaţiei, conducătorul se poate schimba “nimic” pe “ceva” (el redirecţionează resurse ale cetăţeniilor către el). A se observa că această creştere a preţurilor exprimate în monede este cauzată de inflaţia de monede. După cum se poate constata redirecţionarea resurselor către conducător este o urmare a creşterii numărului de monede cauzată de reducerea cantităţii de metal preţios din monede; nu de creşterea preţurilor ca atare.
În perioada standardului de aur, tehnica de a abuza de rata schimbului, a devenit mult mai avansată prin emisiunea de bancnote fără acoperire în aur. Deci inflaţia înseamnă o creştere a numărului de bonuri la cantitatea de aur, deoarece aceste bonuri (bancnote) nu au acoperire în aur şi totuşi trec drept echivalenţi ai banilor în sensul strict, adică ai aurului.
Deţinătorii acestor bonuri fără acoperire în aur pot participa în schimbul a “nimic” pe “ceva”. Ca urmare a creşterii numărului de bonuri (a inflaţiei de bonuri) avem şi o creştere generalizată a preţurilor. Să observăm că în acest caz creşterea preţurilor este cauzată de bonurile fără acoperire. În plus, în această situaţie emiţătorii de bancnote transferă bunuri reale înspre ei fără nici o contribuţie la producţia acestora.
In lumea modernă, banii efectivi nu mai sunt reprezentaţi de aur, ci de bancnote; inflaţia în acest caz fiind o creştere a cantităţii de bancnote.
Să notăm că nu afirmăm precum monetariştii: “creşterea masei monetare generează inflaţie”, ci spunem că inflaţiaeste creşterea masei monetare.
Creşterea masei monetare pune în mişcare un schimb de nimic pentru ceva; transferând astfel fonduri reale dinspre cei care produc înspre deţinătorii banilor nou creaţi. Aceasta este cauza alocării necorespunzătoare a resurselor şi nu creşterea preţurilor în sine.
Veniturile reale ale generatorilor de bunăstare scad, dar nu ca urmare a creşterii generalizate a preţurilor ci din cauza creşterii masei monetare. Când masa monetară este mărită , ceea ce înseamnă că bani artificiali sunt “creaţi din nimic”, deţinătorii banilor nou creaţi pot redirecţiona bunuri către ei fără a avea nici o contribuţie la producţia acestor bunuri.
Prin urmare, creatorii de bunăstare care au contribuit la producţia bunurilor, descoperă că puterea de cumpărare a banilor lor a scăzut, deoarece sunt mai puţine bunuri disponibile – nu îşi pot exercita dreptul de achiziţie asupra bunurilor finale, deoarece aceste bunuri nu mai sunt pe piaţă.
Din moment ce producătorii au mai puţine resurse la dispoziţie, acest lucru va afecta în mod negativ bunăstarea economică. Prin urmare creşterea economică reală va fi supusă unei presiuni.
Creşterea generalizată a preţurilor care urmează creşterii masei monetare, doar indică aceasta eroziune a bunăstării reale; dar nu o cauzează.
De asemenea creşterea masei monetare, nu creşterea preţurilor, este cea care erodează veniturile reale ale pensionarilor şi ale altor salariaţi cu venituri mici. În general acestia sunt ultimii care îşi primesc banii, denumiţi şi “grupurile cu venituri fixe”.
Conform lui Rothbard:
“Cei care vor suferi în mod particular vor fi cei care depind de contracte stipulate în sume fixe, semnate în perioada dinaintea creşterii inflaţionare a preţurilor. Beneficiarii asigurărilor de viata şi colectori de sume fixe (anuităţi), pensionarii, proprietarii de imobiliare cu contracte de chirie pe termen lung şi alti creditori, la fel ca deţinătorii de bani lichizi, sunt cei care suporta povara inflaţiei; cei care sunt “taxaţi”.
Poate exista inflaţie şi dacă preţurile rămân constante?
Acum, toate celelalte lucruri fiind egale, dacă pentru o cantitate dată de bunuri, masa monetară creşte, aceasta ar însemna că o cantitate mai mare de bani va fi schimbată pentru aceeaşi cantitate de bunuri. În mod evident, atunci puterea de cumpărare a banilor va scădea, adică preţurile bunurilor vor creşte (mai mulţi bani sunt necesari pentru o unitate dintr-un bun). În acest caz, creşterea generalizată a preţurilor este asociată cu inflaţia, adică cu creşterea cantităţii bancnotelor.
Acum, însă să luăm în considerare următorul caz: rata de creştere a masei monetare corespunde ratei de creştere a bunurilor. În consecinţă, preţurile medii ale bunurilor rămân neschimbate. În acest caz avem sau nu inflaţie? Pentru majoritatea economiştilor, dacă creşterea masei monetare este echivalentă cu creşterea producţiei de bunuri, atunci nu există inflaţie deoarece nu are loc nici o creştere a nivelului general al preţurilor. Noi sugerăm că aceast raţionament este fals: inflaţia se manifestă, masa monetară s-a modificat şi această creştere nu poate fi anulată de creşterea corespunzătoare a producţiei de bunuri şi servicii.
Pentru a reveni la exemplul anterior: dacă un rege a fabricat mai multe monede de o puritate redusă a aurului, care trec drept monede de aur pur – el este capabil să schimbe “nimic” pe “ceva”, indiferent de rata de creştere a producţiei de bunuri. Indiferent de comportamentul producţiei de bunuri, regele se angajează într-un schimb de “nimic” pe “ceva” – deturnând astfel resurse pentru care nu plăteşte nimic în schimb. Acest transfer este posibil din cauza creşterii numărului de monede cauzată de reducerea cantităţii de aur din monede, adică din cauza inflaţiei de monede.
Aceeaşi logică poate fi aplicată şi inflaţiei de bancnote. Schimbul “de nimic” pe “ceva”, pe care expansiunea banilor “creaţi din nimic” îl pune în mişcare, nu poate fi anulat printr-o creştere a producţiei de bunuri. Creşterea masei monetare, mai exact, creşterea inflaţiei - va pune în mişcare toate efectele secundare negative ale tipăririi de bani, inclusiv ameninţarea unui ciclului expansiune-recesiune, indiferent de creşterea producţiei de bunuri.
Potrivit lui Rothbard:
“Faptul că nivelul general al preţurilor a fost mai mult sau mai puţin stabil în 1920 a indicat multor economişti că nu există o ameninţare inflaţionistă, şi, prin urmare, evenimentele de la Marea Recesiune i-au luat prin surprindere.”
Poate o creştere a cantităţii banilor-marfă să genereze inflaţie?
Acum, să presupunem că sub un regim de standard de aur, din cauza creşterii producţiei de aur, masa monetară – adica cantitatea de aur, a crescut. Ulterior a avut loc o creştere generală a preţurilor bunurilor. Ar trebui să numim această creştere inflaţie? Potrivit unor comentatori ai standardului de aur, o creştere a ofertei de aur generează distorsiuni similare cu cele cauzate de tipărirea de bani din nimic.
Să pornim de la exemplul unei economii barter. John minerul produce de zece uncii de aur. Motivul pentru care extrage aur, este faptul că el crede că există o piaţă pentru acest produs şi că aurul contribuie la bunăstarea persoanelor. El schimbă cele zece uncii ale sale pentru diverse bunuri precum cartofii şi roşiile.
Acum, să presupunem că oamenii au descoperit că aurul, în afara utilizării sale în fabricarea de bijuterii, poate avea, de asemenea, şi alte întrebuinţări. I se va atribui acum o valoare de schimb mai mare decât înainte. Ca urmare, John minerul poate schimba cele zece uncii de aur ale sale pentru mai multi cartofi şi roşii.
Ar trebui să considerăm aceasta o veste proastă, deoarece acum John transferă mai multe resurse înspre el? Nu, ceea ce se întâmplă cu John este doar ceea ce se întâmplă tot timpul pe piaţă. Pe măsură ce timpul trece, oamenii atribuie o importanţă mai mare unor mărfuri şi o importanţă diminuată altora. Unele bunuri sunt considerate în prezent ca fiind mai importante decât altele în susţinerea vieţii oamenilor şi a bunăstării.
Presupunând, că oamenii au descoperit o altă utilitate a aurului: folosirea acestuia ca mijloc de schimb. În consecinţă ei majorează în continuare preţul aurului exprimat în termeni de roşii şi cartofi. Acum aurul este folosit predominant ca mijloc de schimb, iar cererea pentru alte ultilizări, de exemplu pentru ornamente, este mult diminuată.
Să remarcăm, totuşi că aurul este o parte a avuţiei reale şi contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a bunăstării. Să vedem acum, ce se întâmplă dacă John creşte producţia de aur.
Unul dintre atributele pentru selectarea aurului ca mijloc de schimb este raritatea sa. Asta înseamnând că un producător al unui bun, care a schimbat acest bun pentru aur, se asteaptă ca puterea de cumpărare a efortului său să fie păstrată în timp, prin aurul deţinut.
Dacă dintr-un motiv oarecare, producţia de aur creşte în mod semnificativ, şi aceasta tendinţă persistă, valoarea de schimb a aurului va cunoaşte o pierdere substanţială a valorii faţă de toate celelalte bunuri, toate celelalte lucruri fiind egale. În aceste condiţii, oamenii vor renunţa la aur ca mediu de schimb şi vor căuta altă materie primă care să îndeplinească acest rol.
Pe măsură ce oferta de aur creşte, rolul său ca mijloc de schimb scade, dar cererea pentru aur şi pentru unele dintre utilizările acestuia este posibil să se menţină sau să crească. În acest sens, mărirea producţiei de aur contribuie la creşterea bunăstării reale.
Când John minerul schimbă aur pentru bunuri, el participă la schimbul a “ceva” pe “ceva”. În plus, să observăm, că această creştere a cantităţii de aur nu se datorează unei diminuări a cantităţii de aur din monede, ci unei creşteri a productiei de metal preţios.
Contrastaţi această situaţie cu tipărirea de bonuri neacoperite 100% cu aur. Această situaţie creeaza posibilitatea majorării consumului, fără a contribui la cantitatea reală de bunuri de pe piaţă. Certificate lipsite de valoare pun în mişcare un schimb de “nimic” pe “ceva”, ceea ce duce la o alocare greşită a resurselor şi la cicluri economice de expansiune-recesiune.
Să reţinem: creşterea ofertei de aur nu duce la alocarea greşită a resurselor, adică la utilizarea resurselor contrar logicii pieţei libere, care reflectă preferinţelor consumatorilor. Să observăm, din nou, că în acest caz numărul monedelor de aur nu a crescut din cauza reducerii cantităţii de metal preţios din monede, ci ca urmare a creşterii producţiei de aur, adică a bunăstării reale. Spre deosebire de deţinătorul banilor creaţi “din nimic”, generatorul de bunăstare, în acest caz producătorul de aur, îşi suportă propriile activitati. El nu îşi alocă resurse reale de la alţi producatori prin bani lipsiţi de valoare. În consecinţă orice scădere a bancnotelor create “din nimic” nu îl va afecta ( A se nota că orice descreştere a bancnotelor fără acoperire va diminua redirecţionarea resurselor către activităţile care au apărut în urma banilor creaţi “din nimic”).
Concluzie
Contrar definiţiei populare, inflaţia nu este o creştere generalizată a preţurilor, ci o creştere a banilor creaţi “din nimic”. Inflaţia este un act de delapidare. În cazul standardului de aur, inflaţia înseamnă creşterea bonurilor neacoperite în aur. În cazul standardului de bancnote, inflaţia se defineşte ca majorare a ofertei de bancnote. Creşterea generalizată a preţurilor, se dezvoltă, în general, ca urmare a creşterii cantităţii de bani. Prejudiciile pe care majoritatea oamenilor le atribuie creşterii preţurilor este de fapt cauzată de creşterea ofertei de bani creaţi “din nimic”. De aceea policile de combatere a inflaţiei care actionează fără a identifica cauzele primare ale acesteia nu fac decât să înrăutăţească situaţia. Când inflaţia este văzută ca o creştere generalizată a preţurilor, atunci orice fapt care contribuie la creşterea preţurilor este numit inflaţionist. Astfel, nu banca centrală şi sistemul bancar al rezervelor fracţionare ar fi sursele inflaţiei, ci alte cauze. În aceste cazuri, nu numai că banca centrală nu are nimic de-a face cu inflaţia, ci, în mod contrar, se consideră că banca luptă împotriva inflaţiei.
Referitor la acest subiect, Mises scria:
“Pentru a evita să fie acuzaţi de consecinţele nefaste ale inflaţiei, guvernul şi aderenţii săi, recurg la un truc semantic. Incearcă să schimbe semnificaţia cuvintelor. Ei numesc ‘inflaţie’ consecinţa inevitabilă a inflaţiei şi anume creşterea preţurilor. Ei sunt nerăbdători să fie dat uitării faptul că această creştere este rezultatul unei majorări a ofertei de bani şi de alte substitute monetare. Nu menţionează niciodata această majorare. Responsabilitatea pentru creşterea costurilor de trai, este atribuită întreprinderilor. Acesta este un caz clasic de hoţ strigând "prinde hoţul." Guvernul, care a produs inflaţia prin multiplicarea ofertei de bani, incriminează producătorii şi comercianţii şi primeşte lauda pentru rolul său de campion al preţurilor scăzute.”
Articolul de faţă a fost publicat în „Mises Daily”, pe 13 Martie 2012.
Dr. Frank Shostak este cercetător adjunct al Institutului Ludwig von Mises, fost economist al firmei de brokeraj MF Global Australia şi un colaborator frecvent al Mises.org. Firma sa de consultanţă, Şcoala de Economie Aplicată Austriacă, este specializată în evaluări şi prognoze ale pieţelor financiare şi economiilor globale.
Sursa : http://www.ecol.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu