SUSPENDAREA !


CCR: Procedura de suspendare a lui Traian Basescu, respectata. Crin Antonescu, presedinte interimar



La capatul unei sedinte care s-a prelungit o zi intreaga, Curtea Constitutionala a validat luni seara suspendarea presedintelui Traian Basescu. Prin decizia Curtii, seful Senatului, Crin Antonescu, devine presedintele interimar al tarii.

Vezi și

1.  Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

2.  Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

3.  Scara de valori a societății romanești 

4.  Hrana vie

5.  Europa privită din viitor 

6.  Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

7.  Destinatii uimitoare pe glob

8.  Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

9.  Duda a pus mâna pe Casa Regală

10.               Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

11.               Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

12.               A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

13.               În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

14.               Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

15.               Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

16.               Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

17.               Fii propriul tău nutriționist

18.               Maya ramane o civilizatie misterioasa

19.               Slăbești daca esti motivat

20.               Serbet de ciocolata

21.               Set medical Covid necesar acasă

22.               Medicament retras - folosit în diabet

23.               Brexit-ul - Spaima Europei

24.               Virusul Misterios

25. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

26.               Sistemele solare - apă caldă

27.               Economisirea energiei electrice

28.                Hoțul de cărți

29.               Aparitia starii de insolventa

30.               TRUMP ESTE PRESEDINTE

31.               Microbii din organismul uman

32.               Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

33.               „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

34.               Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

35.               Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil

 


Ramane ca pe 29 iulie, la referendum, electoratul sa hotarasca daca Traian Basescu ramane la Cotroceni, sau vom avea alegeri prezidentiale anticipate.
Curtea Constitutionala a confirmat totodata validitatea procedurilor prin care Vasile Blaga si Roberta Anastase au fost inlocuiti de la conducerea Senatului, respectiv a Camerei Deputatilor.
Cronologia evenimentelor de luni, 9 iulie 2012:
23:15 Premierul Victor Ponta, copresedinte al USL, a declarat, luni seara, ca dupa deciziile CC face un apel ca denigrarile la adresa Romaniei, legate de lovituri de stat si de alte acuzatii, sa inceteze.
IN PARTEA DE JOS A ARTICOLULUI gasiti integral comunicatul oficial al Curtii Constitutionale
22:30 CC a respins, luni, sesizarile formulate de Vasile Blaga si Roberta Anastase, sustinute de PDL, privind revocarile din functiile de presedinti ai Senatului si, respectiv, Camerei Deputatilor.
22:25 Solutia legislativa care exclude de la controlul de constitutionalitate hotararile Parlamentului ce afecteaza valori si principii constitutionale este neconstitutionala, a decis, luni, Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR), care a admis astfel sesizarea depusa de 67 de deputati PDL.
22:24 Curtea Constitutionala a constatat ca cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala intre Parlamentul Romaniei, pe de o parte, si presedintele Romaniei, pe de alta parte, formulata de Presedintele Romaniei, este inadmisibila.
22:20 Presedintele Senatului, Crin Antonescu, este presedinte interimar al Romaniei, a decis CC, constatand ca procedura de suspendare a lui Traian Basescu din functia de sef al statului a fost respectata.
21:45 Sedinta CCR s-a incheiat, urmeaza a fi facute publice concluziile
---
30 de minute! Atat a stat presedintele suspendat la Curtea Constitutionala! Asta in conditiile in care magistratii decid daca intreaga procedura de schimbare a sefilor Camerelor Parlamentului si cea a suspendarii lui Traian Basescu a respectat constitutia si legile tarii.
Faptul ca presedintele suspendat a mers sa-si sustina punctul de vedere in fata judecatorilor nu le-a picat prea bine liderilor USL.
"Cred ca domnul Basescu ar face pe dracu in patru cum se zice in popor daca tot e suspendat sa nu exista un interimar pe care sa nu-l poata controla, de genul lui Blaga" spune Crin Antonescu.
"E o forma de presiune foarte clara, dar in acelasi timp e normal sa fie acolo. Ce decide Curtea, respectam!" crede si Victor Ponta.
Cei de la PDL care, inainte de referendum, isi pun ultima speranta in decizia Curtii, continua sa acuze actuala putere pentru felul in care primii trei oameni in stat au fost schimbati in mai putin de o saptamana.
"Procedurile declansate de USL privind suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu inseamna o executie cu premeditare a statului de drept si denota un caracter stalinist, condamnat de liderii statelor UE" a declaratEmil Boc pentru Mediafax.
Indiferend de decizia judecatorilor de la Curtea Constitutionala, atat cei de la PDL cat si de la USL au anuntat ca o vor respecta.
Atat presedintele suspendat al Romaniei, cat si cel care va asigura interimatul asteapta ca judecatorii Curtii Constitutionale sa constate vacantarea postului de presedinte.
Abia dupa aceea, Traian Basescu ii va preda lui Crin Antonescu mandatul de sef al statului interimar. Asta inseamna ca liderul PNL se va muta la Palatul Cotroceni pana la referendumul din 29 iulie.
Potrivit Constitutiei, presedintele interimar are aceleasi drepturi cu cele ale unui sef de stat ales, mai putin dreptul de a se adresa Parlamentului pe probleme politice si de a solicita un referendum.
Daca romanii vor spune NU demiterii lui Traian Basescu, acesta se va intoarce la Cotroceni.
In schimb, daca la referendumul din 29 iulie presedintele va fi demis, Crin Antonescu va continua sa conduca interimar Romania pana la organizarea alegerilor prezidentiale.

Voteaza!: 1 2 3 4 5 | Rating: 2.74 (30)


Ultimele comentarii

1. (2:38, 29.07.2012)
fiecare are parerea lui si o respect, dar ceea ce se intampla acum in tara noastra este rusinos, daca erau baieti destepti asteptau alegerile prezidentiale, 100% tot Domnul Presedinte T.Basescu va iesi, o strategie de tot rahatul a avut usl-ul credeau ca cativa asazisi parlamentari pot hotara dorinta a milioane de oameni, nu se mai poate merge inainte cu astfel de oameni care nu au nimic de-a face cu fraiele acestei TARI. This is > "GAME OF THRONES" versiunea Romana.PUNCT

2. (10:33, 11.07.2012)
Nu vrea nimeni sa inteleaga ca Presedintele Romaniei NU ESTE SEF AL STATULUI?
Ce suntem o gasca sa avem sef? Sau trib?
Statul democratic are un presedinte ales sa reprezinte alegatorii si nu un sef.
De ce nu/si spune sef al cetatenilor, al poporului ca nu statul il alege ci populatia apta de vot.
Sef al statului a fost numit numai Ion Antonescu, dar atunci conditiile interne si internationale erau altele.
In ce documente, legi sau ordonante presedintele este denumit seful statului?

3. (9:32, 11.07.2012)
Nu vrea nimeni sa inteleaga ca Presedintele Romaniei NU ESTE SEF AL STATULUI?
Ce suntem o gasca sa avem sef? Sau trib?
Statul democratic are un presedinte ales sa reprezinte alegatorii si nu un sef.
De ce nu/si spune sef al cetatenilor, al poporului ca nu statul il alege ci populatia apta de vot.
Sef al statului a fost numit numai Ion Antonescu, dar atunci conditiile interne si internationale erau altele.
In ce documente, legi sau ordonante presedintele este denumit seful statului?

4. (1:24, 11.07.2012)
sa se bucure si el pana pe data de 29 .

5. (22:34, 10.07.2012)
Astept de la activistii/simpatizantii P.D.-L. cu toti slugarnici de tipul:"Da sefu', cata dreptate aveti" asa cum declara Radu Berceanu, sa-mi explice promovarea valorilor de tipul EBA (proasta satului) sau de nerespectarea, de catre cocalarul ajuns presedinte prin frauda si delatiune, a acordurilor pentru invatamant, munca sau sanatate. De faptul ca incepand cu 2009 Guvernul Romaniei a functionat prin comisii prezidentiale care au impus politicile publice. De triplarea nr. de securisti si a bugetelor serviciilor speciale in perioada de austeritate maxima, s.a.m.d.
CHIAR DACA UN MILION DE PERSOANE (debile mintal) MAI CRED INTR-O PROSTIE, NUMITA TRAIAN BASESCU, TOT PROSTIE RAMANE. CAND BASESCU VORBESTE DESPRE NORMALITATE SI MORALITATE IN POLITICA SAU JUSTITIE, NOCIODATA NU SE REFERA LA EL SAU EBA SAU P.D.-L.
P.S. Nu dialoghez cu pupatorii de dos al celui care declara ca: “Demisionez în 5 minute (2007)” sau "va cere dupã alegeri (2009) desecretizarea dosarului Hayssam.

6. (20:28, 10.07.2012)
fratilor voi vreti un presedinte care nu stie sa tina capul drept la propriu???? uitati-va bine la crinisor si va veti convinge, asta e o rusine de om si orice vreti voi

7. (13:05, 10.07.2012)
Lovitura de stat pe fata, toata clasa politica este o adunatura de jigodii care profita de popor.Unde mai vezi asa ceva ,nimeni nu face nimic pentru schimbare,prapastia dintre bogati si saraci se adanceste pe zi ce trece in timp ce politicienii cauta sa intretina aceasta distanta deschiandu-si conturi in "tara unde nu va fi niciodata razboi".Suntem de rasul lumii,am mostenit o parte a europei care ,scuzati-mi expresia "are de toate" ,am ajuns sa fim cei care ling fesele americanilor din dorinta de a arata cat de repede s-a facut trecerea la capitalism (asta e adevarul am devenit lingai) ,au ajuns altii sa ne exploateze bogatiile pentru ca noi nu stim si nu suntem in stare, mintile stralucite care au luat BaC-ul cu note de 10 simt ca nu au viitor intr-o tara cu prea multa birocratie si coruptie de aceea isi doresc sa plece (lasati detaliile si spuneti verde in fata "da e adevarat ,se intampla si nu stim ce sa facem ,nu stim sa conducem o tara" ) .Voi politicienii , "mai marii romaniei" cu lucrari plagiate , incercati sa va obisnuiti cu ideea ca lumea nu mai e "gloata" si ca "libertate nu inseamna neaparat capitalism" , sunteti constieni ca pluripardidismul nu va functiona niciodata la noi dar de aceea va place sa va sapati unul pe altul, va place sa mentineti acest conflict din propriile interese (precum alte natii prin vietnam), va place sa fiti impotriva istoriei.Vicisitudinile prin care au trecut stramosii nostri ,care nu au lasat tara la greu (pe mana "altora" ) ar trebui sa va motiveze , dar nu!! este mai usor sa va lasa-ti controlati de organisme si alte "societati". Lansez aceste mesaj spre toti roamanii care s-au saturat sa vada "vedetele" din clasa politica cum isi fac de cap "in direct" , oameni buni toata istoria noastra a fost o lupta pentru libertate nu va opriti acum in fata minciunilor , nimic nu este in regula in tara asta.Nu va indemn sa iesiti in strada ca in 89' ca poate iar profita altii care nu au niciun drept si nici o treaba cu functiile inalte si nu sunt de os domnesc, dar va trag un semnal de alarma schimbare o facem noi poporul,care constituie tara.

8. (12:33, 10.07.2012)
Nici nu se punea problema sa nu fie constitutionale; de fapt procedurile nu au fost respectate si acest lucru nu intra in incidenta CCR. Nici nu stiu de ce au mai depus cei de la PDL sesizarile.. doar le-au dat o hartie in plus celor de la USL ca sa spuna cat sunt ei de curati, bine intentionati si cat le pasa lor de romani.

9. (11:08, 10.07.2012)
nu stiu cum e cu cei 68% dar dupa toate comentarile referitoare la BASESCU si USL cred ca cel din urma e acela care e scufundat,si are dreptate cineva care a scris comentariul aici,ca ILIESCU e capul rautatilor inpreuna cu rusii,ca in 89

10. (10:59, 10.07.2012)
numa progagandisti basisti vezi pe-aici, in mai putin de 3 sapt o sa latrati degeaba ca si secretarul vostru de partid, el signore blaga


Stimate Domnule Preşedinte al Senatului, 
Crin Antonescu,
Stimată Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor, 
Valeriu Zgonea,
Subsemnaţii,  deputaţi  şi  senatori  menţionaţi  în  Anexă,  în  baza  prevederilor  art.  95  din  Constituţie
formulează următoarea
SOLICITARE privind SUSPENDAREA DIN FUNCȚIE
a PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI, Traian BĂSESCU
Preambul
Începând cu 6 decembrie 2009, democraţia şi statul de drept au cunoscut un puternic proces de
erodare, de substituire a instituţiilor statului de drept prevăzute de Constituţia României, ajungându-se ca
voinţa şi acţiunea politică să fie concentrate în mod discreţionar şi neconstituţional în mâna unui singur om
– Preşedintele ţării. Acest om a ajuns să dicteze puterii executive, puterii legislative şi celei judecătoreşti,
ceea ce reprezintă un grav derapaj de la principiile fundamentale ale Constituţiei României.
În aceste condiţii, instituţiile statului democratic, aşa cum sunt ele definite în Constituţia României,
în baza principiului separaţiei puterilor în stat, au fost puse în imposibilitatea practică de a mai funcţiona.
Majoritatea  deciziilor  politice  majore  din  ultimii  3  ani  au  fost  luate  în  afara  cadrului  de  funcţionare
democratică a statului şi împotriva voinţei poporului. Se poate spune că spiritul Constituţiei şi principiile
statului de drept au fost încălcate odată cu formarea Guvernului condus de Emil Boc. Acesta a fost învestit
pe baza voturilor date de parlamentari aduşi de partea puterii prin practici legate de corupţia politică. De
asemenea încălcarea spiritului Constituţiei a continuat cu fiecare dintre legile cu impact major asupra
societăţii româneşti, trecute prin Legislativ prin procedura angajării răspunderii Guvernului cu consecinţe
catastrofale pentru societatea românească. Page16
Consecinţele acestor acte politice au fost nu doar deteriorarea funcţionării instituţiilor democrate
ale statului, până la punerea sub semnul întrebării a existenţei statului de drept, dar şi deteriorarea gravă a
nivelului de trai al populaţiei, extinderea sărăciei, falimentul a sute de mii de societăţi comerciale, erodarea
gravă a capitalului românesc şi disoluţia clasei de mijloc. 
În fapt, statul român a încetat să-şi îndeplinească o parte dintre funcţiile sale fundamentale precum
asigurarea asistenţei medicale, a învăţământului, a ordinii publice, asigurarea unui nivel minim de trai
pentru  categoriile  sociale  defavorizate.  Majoritatea  legilor  promovate  de  Executiv  prin  procedura  de
angajare a răspunderii în faţa Parlamentului au fost greşit concepute şi aplicate. Guvernul Boc fiind nevoit
să-şi angajeze răspunderea de mai multe ori pentru legi care reglementează acelaşi domeniu tocmai
pentru că actele normative adoptate iniţial de PDL se dovedeau eronate (de exemplu, în materia salarizării
bugetarilor au fost angajări de răspundere în decembrie 2009, iunie 2010, decembrie 2010). De la Palatul
Cotroceni Preşedintele a dictat atât forma cât şi modalitatea de adoptare a legii, menite să ducă la evitarea
procesului democratic, de dezbatere legislativă în Parlament. 
Din  acest  haos  legislativ  declanşat  de  regimul  patronat  de  președintele  Băsescu  au  izvorât
circumstanteţe care au permis declanșarea a nenumărate litigii în justiţie în materia salarizării bugetarilor,
litigii pierdute, în general de statul român. 
Analiza evenimentelor politice din ultimii 3 ani arată că cel care a generat, conceput şi întreţinut
procesul de alterare a statului democratic a fost Preşedintele Traian Băsescu.     
În ciuda faptului că în Constituţie se prevede că Preşedintele are rolul de mediator între puterile
Statului în vederea asigurării unei bune funcţionări a autorităţilor publice, Traian Băsescu, în numele
ideologiei politice a „preşedintelui jucător” şi-a asumat în mod direct conducerea instituţiilor statului, fiind
direct responsabil de majoritatea deciziilor care au dus la prăbuşirea funcţionării instituţiilor statului român,
la adâncirea crizei economice, la impasul actual al statului de drept şi la punerea în pericol a însăşi
principiilor fundamentale de funcţionare ale statului democratic. Acţiunile preşedintelui au venit să încalce
principiul separaţie puterilor în stat, având o atitudine de sfidare şi denigrare a instituţiilor statului, prin
excesul de autoritate manifestat public.
Acţiunile făţişe ale Preşedintelui Traian Băsescu, care şi-a asumat în mod deschis, neechivoc rolul
de Prim-ministru și de Președinte de facto al Partidului Democrat-Liberal şi care a încercat să domine şi să
subordoneze Legislativul şi puterea judecătorească, ridică grave probleme de ordin politic şi juridic. 
Nu există o altă cale prin care Preşedintele să răspundă pentru acţiunile sale decât referendumul
popular în condiţiile art. 95 din Constituţie: 
Art. 95
”(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele
României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cuPage16
votul  majorităţii  deputaţilor  şi senatorilor, după  consultarea Curţii  Constituţionale. Preşedintele
poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. 
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul
deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. 
(3)  Dacă  propunerea  de  suspendare  din  funcţie  este  aprobată,  în  cel  mult  30  de  zile  se
organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.” 
Potrivit Constituţiei României, Guvernul, aflat sub controlul Parlamentului – organul reprezentativ
suprem al poporului român –  asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea
generală a administraţiei publice (art. 102).
Guvernul  este  supus  controlului  parlamentar  prin  instrumente  democratice  precum  moţiunile,
întrebările,  interpelările,  comisiile  de  anchetă,  dezbaterile  parlamentare.  În  schimb,  Constituţia  îi  dă
Preşedintelui un rol important, preşedintele neputând fi demis decât prin vot popular direct pentru că el nu
are un rol Executiv direct. 
Acesta este motivul pentru care substituirea Preşedintelui în rolul Prim-ministrului și în atribuțiile
Guvernului trebuie privită ca fiind o încălcare gravă a Constituţiei, pentru că preşedintele, spre deosebire
de  Primul-ministru,  nu  răspunde  pentru  faptele  sale  în  faţa  Parlamentului,  decât  prin  procedura
suspendării/demiterii, cu alte cuvinte scapă controlului obișnuit, reciproc, democratic, al puterilor în stat. Din
acest motiv, documentul de faţă va insista în mod deosebit asupra acestui tip de încălcare a Constituţiei de
către Traian Băsescu.   
În condiţiile în care acţiunile Preşedintelui României sunt extrem de grave şi de natură să
pună în pericol funcţionarea instituţiilor  statului, noi, semnatarii acestui document, senatori şi
deputaţi, considerăm că se impune convocarea cât mai rapidă a unui referendum popular prin care
românii să aibă posibilitatea de a spune în mod direct, prin vot, dacă sunt de acord cu acţiunile lui
Traian  Băsescu  şi  cu  politicile  iniţiate  şi  impuse  de  acesta,  prin  încălcarea  prevederilor
constituţionale cu privire la rolul instituţiilor în statul democratic. 
Referendumul popular este necesar pentru că există o listă importantă de încălcări ale Constituţiei.
În acelaşi timp, el trebuie să fie privit şi în raport cu consecinţele extrem de grave ale acestor încălcări de
către Preşedintele României. Întregul dezastru economic şi administrativ generat de Guvernul Emil Boc
poate fi atribuit, în fapt, acţiunilor lui Traian Băsescu aflate în afara cadrului constituţional. 
Acest fapt este cu atât mai important cu cât abaterile regulate de la litera şi spiritul Constituţiei,
săvârşite în exerciţiul mandatului, care prin conţinutul şi consecinţele lor pot fi calificate drept încălcări
grave ale legii fundamentale, dau motive suficiente pentru a ne convinge de necesitatea suspendării din
funcţie a Preşedintelui României, Traian Băsescu, în sensul prevederilor art. 95 alin. (1) din Constituţia
României.Page16
Motive:
I. Preşedintele  a  uzurpat  rolul  Prim-ministrului  și  s-a  substituit  în  atribuțiile
constituționale ale Guvernului.
Prin comportamentul său politic, Preşedintele promovează o stare continuă de încălcare a cadrului
constituţional, s-a  substituit  rolului  Guvernului  în  luarea  deciziilor  economice  și  sociale  și  a  exercitat
atribuțiile specifice funcției de Prim-ministru, prin încălcarea gravă a Constituţiei. 
Acţiunile  preşedintelui  au  generat  măsuri  economico-sociale,  ce  au  vizat  categoriile  sociale
vulnerabile, cum ar fi pensionarii şi copii. Traian Băsescu a contribuit la agravarea problemelor acestor
categorii atunci când a susţinut cu încrâncenare tăierea sau impozitarea pensiilor sau atunci când a vrut să
fie „mai dur” aşa cum chiar el însuşi aprecia în anunţul referitor la neplata alocaţiilor pentru copii. 
„În orice caz, în ultima vreme am observat că România nu mai are femei, are mămici. Toată ţara
asta a devenit o ţară de mămicuţe şi bebeluşi. ”
8 dec. 2010
Transformarea  Preşedintelui  într-un  Prim-ministru  a  fost  asumată  în  mod  deschis  de  Traian
Băsescu. Astfel, deşi multe dintre actele publice au purtat semnătura lui Emil Boc sau a reprezentanţilor
altor instituţii, ele sunt rezultatul voinței personale a lui Traian Băsescu:
„Iar în ceea ce priveşte principalele axe pe care Guvernul şi delegaţia Fondului vor discuta în
continuare vi le pot prezenta şi mi le asum şi eu ca soluţii, alături de Guvern. În primul rând este
vorba de reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România, cu 25%, iar până la
sfârşitul anului, şefii de instituţii au obligaţia să-şi facă selecţia, să-i aleagă pe cei mai buni şi nu
clientela politică, în aşa fel încât în anul 2011, menţinându-se anvelopa salarială şi în speranţa
creşterii economiei, salariile să poată reveni la cele pe care le au acum. Această măsură trebuie
luată de la 1 iunie. De asemenea, în ceea ce priveşte pensiile, Guvernul îşi va menţine transferul
de 1,7 miliarde euro la fondul de pensii, dar pentru a acoperi pensiile la nivelul actual - şi numeric,
şi nivel de plată - ar mai trebui încă circa 500 de milioane de euro, care nu există, aceşti bani nu
există. Ca atare, este previzibilă o reducere a pensiilor cu 15%.”
6 mai 2010
„Soluţia pe care eu şi Guvernul am propus-o românilor este o soluţie care reflectă ceea ce poate
România acum şi o alternativă la creşterea rapidă a gradului de îndatorare a ţării.”Page16
11 mai 2010
„Ştiu foarte bine că nici eu, nici Guvernul, nici majoritatea parlamentară  nu am luat aceste
măsuri cu plăcere, dimpotrivă, le-am luat cu gândul la cei care sunt afectaţi de măsurile de
reducere a veniturilor.”
6 feb 2011
„De aceea, am stabilit împreună cu guvernatorul, cu primul-ministru, cu ministrul de finanţe
că această sumă, dacă este ţinută la dispoziţia României pentru o situaţie de criză neprevăzută,
este acoperitoare pentru a evita un derapaj generat de ce s-ar întâmpla în alte ţări, în Uniunea
Europeană sau în regiune.”
6 feb 2011
„Legea trebuie adoptată acum, pentru că prima generaţie care intră pe noua legislaţie în şcoală
trebuie  să  aibă  cărţi  adaptate  la  noul  sistem  de  educaţie,  spaţii  adaptate,  dascăli  pregătiţi,
reorientaţi. Ori, opţiunea mea şi opţiunea exprimată şi de Alianţă a fost că această lege trebuie să
treacă înainte de sfârşitul acestui an.”
14 dec 2010
„Că diagnosticul Comisiei Prezidenţiale corespunde cu evaluările pe care le avem, făcute de
organisme ONU,  asta arată că opţiunea mea de a schimba legea educaţiei  a fost o opţiune
corectă.”
14 dec  2010
„Opţiunea mea este pentru un acord de precauţie. Acel “precautionary agreement” cu Fondul,
cu Uniunea Europeană şi cu Banca Mondială, dar, care de data aceasta să nu mai aibă ca obiectiv
centura de siguranţă.”
14 dec 2010
Aşa cum se poate observa, sunt nenumărate situaţiile în care Preşedintele a acționat în calitate de
Prim-ministru, asumându-şi măsuri precum elaborarea unei noi legi a educaţiei sau reducerea salariilor şi a
pensiilor. Alteori, Preşedintele  a dat ordine precise Guvernului Boc  (trebuie să  nu se mai  plătească
arieratele la medicamente etc.). De fiecare dată „punctele de vedere” ale Preşedintelui au devenit literă de
lege în România. 
O altă situaţie apare în momentul în care preşedintele a reunit grupuri ad-hoc pentru discutarea
unor probleme care, potrivit Constituției, sunt în competența unor structuri guvernamentale, aşa cum a fost
cazul în ianuarie 2011, în legătură cu pensiile militarilor. Atunci a avut loc o reuniune a unui grup de lucru al
preşedintelui care a decis în mod direct ce trebuie să facă Guvernul pentru a ieşi dintr-un anumit blocaj
administrativ (să dea o ordonanţă, o hotărâre de Guvern etc).Page16
Cea mai gravă însă a fost situaţia generată de anunţul preşedintelui din mai 2010 referitoare la
reducerea salariilor şi a pensiilor. În acel caz nu numai că Preşedintele s-a substituit Executivului, dar
măsurile anunţate de acesta s-au dovedit a fi neconstituţionale, cel puţin în ceea ce priveşte reducerea
pensiilor. Astfel, cel puţin în cazul concret enunţat, preşedintele a acţionat în mod direct, a cerut Guvernului
să implementeze anumite măsuri, Emil Boc a ascultat, dar măsurile s-au dovedit a fi neconstituţionale. Este
evident că ne-am aflat în faţa unei situaţii de o gravitate deosebită, iar preşedintele nu se poate sustrage de
la răspunderea sa directă: a ordonat Guvernului să acționeze în afara cadrului constituţional. Mai mult,
măsurile impuse de preşedinte au avut consecinţe economice şi sociale extermem de grave: aruncarea în
sărăcie a numeroşi cetăţeni români.
II. Președintele a încălcat în mod repetat drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor prevăzute în Constituţie.
Prin declaraţiile susţinute în spaţiul public care contravin cu rolul şi conduita unui preşedinte Traian
Băsescu  a  încălcat,  în  mod  voit,  drepturile  şi  libertăţile  fundamentale  ale  cetăţenilor   prevăzute  în
Constituţie la Art. 23 pct. 3: „Orice om care munceşte are dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare
care să-i asigure atât lui, cât şi familiei sale, o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, la
nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială.” Cu toate acestea preşedintele României a anunţat pe toate
canalele media că în 2012 statul nu va creşte salariile la nivelul de dinaintea reducerii cu 25% a acestora,
cu toate că judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul salariilor
trebuie să revină la nivelul anterior adoptării acestor măsuri de diminuare. Atât faptul că a anunţat măsurile
de austeritate în 2010 cât faptul că acestea se vor perpetua şi pe parcursul anului 2012, reprezintă un gest
imens de iresponsabilitate şi o depăşire făţişă a rolului şi atribuţiilor sale prevăzute de Constituţie. 
Mai mult, Traian Băsescu a susţinut în data de 19 septembrie 2011 faptul că  4,2 milioane de
salariaţi nu pot susţine 4,9 milioane de pensionari.
„4,2 milioane de salariaţi nu pot susţine pensiile a 4,9 milioane de pensionari”, a spus preşedintele,
la ceremonia depunerii jurământului de către noul ministru al Muncii, Sulfina Barbu.
Astfel, se dovedeşte din nou că Presedintele este un factor potentator al unui conflict social intre
forta de munca activa si pensionari. 
Pensionarii sunt cei care au contribuit si care acum trebuie sa beneficieze de sistemul public de
pensii,
Dreptul la pensie si la cuantumul acesteia este garantat de Constitutia Romaniei, care prevede, in
mod expres, la art.47 alin.(2) dreptul la pensie, ca drept fundamental:
„Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile
sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private,
prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.”Page16
Curtea  Constitutionala  a  constatat  in  iunie  2010,  cand  a  fost sesizata  cu  privire  la
neconstitutionalitatea „tentativei” de diminuare cu 15% a pensiilor, ca dreptul la pensie este un  drept
preconstituit inca din perioada activa a vietii individului, astfel ca Presedintele, in loc sa creeze un fals
vinovat al situatiei dezastruase prin care trece Romania, in persoana pensionarului care a muncit si care sia castigat in mod cinstit dreptul de a beneficia de o pensie, oricum foarte mica, ar fi trebuit sa medieze intre
stat si societate asa cum este prevazut in Constitutie la art. 80 al.2.
Presedintele ar fi trebuit sa recomande gasirea unor solutii pentru crearea de noi locuri de munca
in loc sa se lamenteze de numarul pensionarilor in plata. Este de notorietate ca Presedintele desconsidera
aceasta clasa sociala „asistata social”, dupa cum o considera domnia sa. 
„Sprijinul” Presedintelui pentru pensionari si pentru salariati deopotriva, s-a evidentiat in 2010 cand
a sustinut taierea pensiilor si a salariilor.
Comportamentul Presedintelui este unul neconstitutional, incalcand prevederile art. 80 al.2 din
Constitutie  „Preşedintele  României  veghează  la  respectarea  Constituţiei  şi  la  buna  funcţionare  a
autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi
între stat şi societate.”  , intrucat el se erijeaza  intr-o autoritate care emite judecati de valoare contrare
prerogativelor constitutionale de mediere intre stat si societate. 
Presedintele nu trebuie sa astepte ivirea unui conflict pentru medierea lui, ci trebuie  sa previna
asemenea situatii. 
Insultele repetate la adresa comunităţii rome 
În  anul  2007  Traian  Băsescu  a  fost  sancţionat  de  Consiliul  Național  pentru  Combaterea
Discriminării (CNCD) pentru declaraţiile sale referitoare la comunitatea romă. Ceea ce este extrem de grav
este însă recidiva, în 18 oct. 2011, Preşedintele Traian Băsescu primind alte două avertismente din partea
CNCD, dintre care unul pentru declaraţiile sale jignitoare la adresa oamenilor cu dizabilităţi iar alta pentru
noi delcaraţii ofensatoare la adresa comunităţii rome. 
Astfel, recidiva demonstrează că atitudinea lui Traian Băsescu este uneori guvernată de  rasism şi
xenofobie, incompatabile cu calitatea de președinte a unui stat membru a UE şi cu Constituţia României.
De altfel, gravitatea în sine a faptei este constatată chiar de decizia luată de CNCD, organismul de
specialitate al statului român.  
Îndemnul adresat medicilor de a părăsi ţara în ciuda realităţilor naţionale care confirmă un deficit
de cadre medicale, aduce atingere dreptului la ocrotirea sănătăţii statuat de art. 34 din Constituţie.
Promulgarea legii pensiilor, adoptată prin fraudă de către Camera Deputaților
Referitor la actele şi faptele neconstituţionale ale preşedintelui, unul de deosebită gravitate îl
constituie  promulgarea  Legii  pensiilor  trecută  prin  fraudă  în  Plenul  Camerei  Deputaţilor.  Faptul  căPage16
semnătura preşedintelui se află pe un act recunoscut ca fiind rezultatul unui furt grosolan de voturi care va
intra  în  istoria  neagră  a  parlamentarismului  românesc,  reprezintă  o  încălcare  gravă  a  atribuției
constituționale referitoare la promulgarea legilor (art. 77 din Constituție). 
Încercările  de  intimidare  a  presei,  prin  includerea  acesteia  printre  vulnerabilitățile  ce
afectează securitatea națională
Evident deranjat de  criticile presei la adresa sa și a apropiaților săi, Președintele s-a folosit de
calitatea sa de șef al Consiliului Suprem de Apărare al Țării și a inclus presa printre vulnerabilitățile ce
amenință securitatea națională, care au fost identificate în Strategia Națională de Apărare a Țării, urmând
ca  instituțiile  statului  să  fie  obligate,  în  urma  adoptării  acestui  document,  să  acționeze  împotriva
organismelor de presă și pentru limitarea libertății de exprimare, .
III. Președintele a  încălcat în mod repetat principiul separaţiei puterilor în stat şi
independenţa justiţiei.  
Preşedintele Traian Băsescu a demonstrat prin acţiunile sale concrete  desfăşurate pe parcursul
celor 3 ani de exercitare a mandatului că are o viziune arbitrară, total contrară principiului separaţiei şi
echilibrului  puterilor în stat. Contrar rolului de mediator între puterile statului conferit de Constituţie, Traian
Băsescu a provocat crize în raporturile dintre preşedinţie şi principalele autorităţi publice, încălcându-le şi
nesocotindu-le competenţele, denigrându-le activitatea şi ştirbindu-le credibilitatea. 
Modul  direct  în  care  a  cerut  Guvernului  sa  legifereze  practic  fără  Parlament,  subminează
democraţia,  prin  nesocotirea  rolului  legislativului,  forul  democratic  de  dezbatere  constituit  prin  voinţa
poporului,  prin încurajarea procedurii de angajarea răspunderii de către Guvern, procedură care trebuie să
fie excepţie şi nu regulă. 
Atacurile fără precedent la adresa Justiţiei, prin care i-a periclitat independenţa, instigând totodată
la nerespectarea legii, se înscriu nu doar într-o zonă de neconstituţionalitate, ci intră în sfera penalului.
Argumentul aberant al preşedintelui atunci când vorbeşte de neaplicarea unei hotărâri judecătoreşti în lipsa
indicării sursei de finanţare pune în discuţie caracterul obligatoriu al unei hotărâri judecătoreşti, negând
totodată rolul de putere în stat a justiției, aşa cum este prevăzut de art. 21 şi art.16 din Constituţie.  În
concepţia sa – Justiţia  a făcut mai mult rău României decât politicienii sau românii care cerşesc prin Roma
sau Paris. Asistăm aşadar la un atac fără precedent la adresa Justiţiei și la adresa magistraţilor, din motive
electorale înguste, pentru a ascunde incapacitatea Guvernului pe care l-a numit în funcție la acea dată
(Guvernul  Boc)  de  a  rezolva  problemele  concrete  ale  țării,  cum  ar  fi  aderarea  României  la  spațiul
Schengen.  
Atacurile presedintelui au vizat si Camera Superioara a Parlamentului, Senatul Romaniei. Traian
Basescu atacă in mod direct puterea legislativă, reprezentata de Senatul Romaniei. Încălcând flagrant
acelaşi principiu al separaţiei şi echilibrului  puterilor în stat, preşedintele Traian Băsescu a declarat, laPage16
TVR, la momentul respectiv, că reforma sănătăţii, legea asistenţei sociale şi legislaţia legată de justiţie
trebuie adoptate prin asumarea răspunderii de către Guvern, afirmând că Senatul s-a „compromis de la
preşedinte până la ultimul senator" amânând discuţiile pe aceste subiecte:  
„Am discutat cu premierul Boc să le lăsăm prin Parlament, deşi erau obligaţii asumate de statul
român acum nu mai am ce să fac decât să concluzionez că nu ne putem pune nădejde în dorinţa
Parlamentului de a moderniza, de a continua procesele de reformă. Şi atunci reforma sănătăţii,
legislaţia  legată  de  justiţie,  de  asistenţă  socială  trebuie  asumată  de  Guvern  prin  asumarea
răspunderii".
„Senatul în ansamblul lui, cu tot cu preşedinte s-a compromis. Să refuzi să adopţi legea cu privire
la  crearea  mecanismului  de  promovare  şi  selectare  a  judecătorilor  pentru  Înalta  Curte  este
descalificant pentru Senat. Nu se punea problema decât a găsirii unui sistem care să scoată
cumetriile în procesul de promovare la Înalta Curte, ori Senatul s-a descalificat". 
Declaraţiile lui Traian Băsescu referitoare la situaţia din Senat sunt cu atât mai grave cu cât el nu
numai că a dat instrucţiuni Legislativului cu privire la actele ce trebuie adoptate, dar chiar şi cu privire la
forma în care acestea trebuiau să arate, atitudine incompatibilă cu Constituţia şi cu principiile democratice.
Încercarea sa de a determina Senatul să adopte aceste acte normative în forma dorită de el reprezintă o
tentativă gravă de golire de conţinut a puterii legislative, aşa cum este ea prevăzută în Constituţie. 
Încălcarea gravă și repetată a independenţei justiţiei 
Intervenţiile abuzive asupra justiţiei, încercările de intimidare a magistraţilor, promovarea unei
iniţiative legislative de natură să instituie controlul politic asupra carierei magistraţilor, declaraţiile repetate
prin care Preşedintele arăta că este la curent cu acte făcute de procurori în cadrul dosarelor de urmărire
penală, asediul politic asupra Consiliului Superior al Magistraturii, arată cu toatele declinul statului de drept
în România. 
De la inceputul celui de al doilea mandat al sau, Presedintele Traian Basescu a manifestat o
ingerinta continua in activitatea si autoritatea judecatoreasca, de natura să aduca atingere in mod direct
independentei justitiei si principiul separatiei puterilor in stat. Încălcarea atribuţiilor Consiliului Superior al
Magistraturii, reprezintă deasemenea o obisnuinţa pentru Traian Basescu. Conform Constitutiei, Consiliul
Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. 
Substituirea  rolului  CSM  reprezinta  o  abatere  grava  de  la  norma  constitutionala  dar  Traian
Băsescu a mers deseori pe acest drum:   
„Nu putem sa nu dam toata atentia raportului MCV si desi nu acceptam adaugarea de conditii, nu
putem  sa  nu  recunoastem  deficientele  pe  care  justitia  romaneasca  inca  le  are. Ma  refer  la
procedurile lungi de judecata, la procedurile de tergiversare a dosarelor la Inalta Curte, (dosare
tinute 2-3 ani si amanate si abia dupa doi ani retrimise la procurori pentru a fi reanalizate)".Page16
„Judecatorii isi autoincarca activitatea, pentru ca nu judeca, amana(...) Sigur ca ajungi la 100 si
ceva de dosare, cand practica este sa amani si sa nu judeci. Va rog, inspectia de la CSM, as fi
curios sa am un astfel de punct de vedere: Din 100 de dosare cu care intra un judecator, cate sunt
amanate de 15 ori, de multe ori batjocorindu-se procedura?"
„Eu inteleg ca procedura este sfanta pentru ca ea are misiunea de a garanta drepturile procesuale
ale partilor, mai ales intr-un proces penal(...) Dar, profitandu-se de garantarea drepturilor, se
amana procese la cererea avocatilor pentru o nimica toata. Daca e stramba citatia sau daca
semnatura unui procuror e in alta rubrica, nu trimite dosarul inapoi, ca nu asta a afectat drepturile
procesuale ale invinuitului", a explicat presedintele.
10 iunie 2011 
Deşi conform Constitutiei Romaniei, Art 134 (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul
de  instanţă  de  judecată,  prin  secţiile  sale,  în  domeniul  răspunderii  disciplinare  a  judecătorilor  şi  a
procurorilor,  potrivit  procedurii  stabilite  prin  legea  sa  organică.  În  aceste  situaţii,  ministrul  justiţiei,
preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot., Preşedintele a încercat adeseori să interfereze cu activitatea
CSM sau să pune presiune pe această instituţie.
De altfel, Uniunea Nationala a Judecătorilor din Romania (UNJR) a reacționat printr-un comunicat
de presa, de natură să atragă atenția asupra efectelor negative pe care aceste derapaje repetate ale
Presedintelui le pot avea asupra funcționării statului de drept. „Considerăm că este de datoria noastră, ca
asociaţie profesională, să explicăm care este rolul judecătorului în societate, la fel cum este de datoria
Preşedinţiei să se informeze în mod corect şi complet înainte de a face afirmaţii extrem de grave, de natură
a afecta încrederea cetăţenilor în sistemul de justiţie şi prin care judecătorii sunt îndemnaţi să încalce valori
fundamentale ale sistemului judiciar".
Extrem de grave şi cu rol vădit de intimidare apar a fi declaraţiile din 3 nov. 2011 referitoare la
judecători: 
„Ştiţi că există obiceiul celor care pierd licitaţii să se ducă în instanţă şi, de pe locul şase, doamna
sau domnul judecător îl scoate câştigător. Vreau să ştiţi reacţiile Comisiei Europene în ultima
vreme: <Nu puneţi în aplicare aceste hotărâri! Noi nu vă mai finanţăm proiectele în care justiţia a
stabilit cine este câştigătorul> Ieri s-a primit o scrisoare legată de o licitaţie pe un tronson de
autostradă: <Dacă aşa v-a spus justiţia, finanţaţi cu bani de la buget, dar nu cu bani europeni>.
Este a doua astfel de reacţie a Comisiei Europene în timp foarte scurt. Deci, şi justiţia trebuie să
înţeleagă că nu se poate substitui la nesfârşit Executivului”. 
„Atenţie  şi  cu  pusul  directorilor  generali,  inspectorilor-şefi  de  poliţie.  Aşteptăm  ca  în  curând
magistraţii să spună şi pe cine punem la SRI şi poate, mâine-poimâine, veţi stabili prin hotărâriPage16
judecătoreşti cine este preşedintele României. Atenţie la echilibrul puterilor în stat!. Oameni buni,
nu puteţi fi de toate, şi legislativ, şi executiv, şi justiţie”. 
„Dacă acum am aplica hotărârile judecătoreşti de plată salarii, România ar intra într-un uriaş
derapaj  macroeconomic.  Are  justiţia  responsabilitate  pentru  asta?  Este  o  întrebare  retorică.
Cuvântul de ordine cred că este, pe de-o parte, echilibrul, pe de altă parte, credibilitatea. Legile, fie
că sunt asumate de Executiv sau sunt trecute prin Parlament, după ce au primit şi girul Curţii
Constituţionale, sunt legi şi pentru judecători şi trebuie să le aplice. Dacă am pune în aplicare
hotărârile judecătoreşti, România ar fi acum într-o situaţie extrem de dificilă. La Ministerul de
Finanţe, ultimele cifre erau 9 miliarde de lei – obligaţii de plată din hotărârile judecătoreşti. Sigur
vor mai veni, pentru că veselia-i mare. Alte procese întârzie câte zece ani, unde ştiu eu ce interese
sunt, iar astea merg şnur. De unde scoate Guvernul 9 miliarde de lei ca să-şi arate respectul
pentru hotărârile justiţiei?! Cine afectează bugetul de stat indică sursa. Corect ar fi ca magistraţii,
când dau hotărâri”. 
3 nov 2011
Declaraţiile acesteau au fost extrem de grave, iar cîteva fragmente din răspunsul magistraţilor pot fi
relevante: 
„Într-un stat poliţienesc, în care se clădesc tot mai multe pârghii prin care justiţia să fie controlată,
îngenunchiată, în care legile se fac de pe azi pe mâine şi se modifică chiar înainte de a intra în
vigoare, în care serviciile secrete îşi măresc bugetul, iar pentru justiţie nu se găseşte nici măcar
mărunţiş, în care reformele există doar în vorbe şi prestaţii televizate, un preşedinte, într-un ton
dictatorial, îşi poate permite să cheme la ordine judecătorii, să-i înfrunte ostil, ameninţător, să-i
blameze şi să-i terfelească în piaţa publică din postura părintelui naţiunii căruia i se recunoaşte
dreptul de a-şi stigmatiza, la stâlpul infamiei, oamenii legii. Aceasta este România. Statul de drept,
preceptele democraţiei, independenţa justiţiei sunt persiflate în mod autoritar.
Ce  nu  aminteşte  preşedintele  este  că  statul,  la  rândul  lui,  este  supus  legilor,  normelor
constituţionale. Că statul, prin reprezentanţii lui, nu poate încălca legea fără să fie sancţionat, că
hotărârile judecătoreşti sunt pronunţate în baza legilor pe care se află şi semnătura preşedintelui,
că  nerespectarea  actului  de  justiţie  şi  instigarea  la  nerespectarea  actului  de  justiţie  atrag
repercusiuni tot prin lege stabilite şi ele se pot repercuta inclusiv asupra celor care le-au zămislit.
Statul este unicul debitor care îşi permite, prin vădit abuz de putere, să stabilească el, deasupra
legii fundamentale, condiţiile în care să-şi satisfacă creditorii, care nu sunt alţii decât cetăţenii ţării.
Judecătorii României nu acceptă nici tonul, nici mesajul dictatorial al preşedintelui ţării, a cărui
numire, printre altele, trece prin filtrul Curţii Constituţionale.”
4 nov 2011Page16
IV. Președintele a inițiat un proiect neconstituţional de revizuire a Constituţiei și a încălcat
procedura de revizuire a Constituției prevăzută de legea fundamentală.
O  altă  acţiune  a  lui  Traian  Băsescu  aflată  în  afara  Constituţiei  este  decizia  de  a  trimite
Parlamentului  un  proiect  de  revizuire  a  Constituţiei  declarat  neconstituţional  de  către  Curtea
Constituţională. El şi-a asumat astfel din nou rolul Guvernului, inversând rolurile prevăzute de Constituţie,
care stabileşte că propunerea privind revizuirea legii fundamentale revine Guvernului: 
„Art.150  (1) Revizuirea  Constituţiei poate  fi  iniţiată  de Preşedintele României, la propunerea
Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin
500.000 de cetăţeni cu drept de vot.”
În cazul de faţă proiectul de revizuire a fost trimis de către Preşedinte către Guvern care l-a restituit
Preşedintelui. Curtea Constituţională a constatat elemente de neconstituţionalitate, dar Preşedintele a
decis totuşi să trimită proiectul de revizuire către Parlament. 
„În ceea ce priveşte partea a doua a discuţiilor cu coaliţia majoritară. Am stabilit ca, în cel mai scurt
timp,  adică  imediat  după  sosirea  la  Cotroceni  a  hotărârii  Curţii  Constituţionale,  să  înaintez
Parlamentului, Camerei Deputaţilor proiectul de revizuire a Constituţiei, având ca principal obiectiv
respectarea votului românilor la referendumul din noiembrie 2009. Este obiectivul la care m-am
angajat şi pe care îl voi respecta.”
21 iunie 2011
Procedura pusă în practică de Președinte este, în mod evident o încălcare gravă a Constituţiei,
atât în ceea ce privește demararea sa, de la Președinte, și nu de la Guvern, cât și nesocotirea deciziei
Curții Constituționale privind conformitatea proiectului cu legea fundamentală, care este obligatorie.
V. Președintele a instigat la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale și a făcut presiuni
directe asupra judecătorilor Curții, făcându-le „vizite” înaintea unor decizii importante.
Preşedintele Traian Băsescu, a încălcat grav prevederile constituţionale, când a declarat public, în
data de 16 noiembrie 2011, ca regimul personal instaurat de domnia sa nu intenționează să respecte
deciziile Curţii Constituţionale. 
Anunţul  public  făcut  de  parlamentarii  PNL  si  PSD  că  se  vor  adresa  Curţii  Constituţionale,
reclamând decizia conform căreia Guvernul va îngheţa pensiile şi salariile bugetare pe parcursul anului
2012, a fost urmat de o vizită surpriză la Curtea Constituţională a Preşedintelui Traian Basescu, într-oPage16
evidentă încercare de a pune presiune pe judecătorii Curţii. La putin timp, într-o intervenţie radiofonică la
postul public, Traian Băsescu declara cu vădita lipsă de respect faţă de autoritatea Curţii si faţă de
Constituţie că nicio altă decizie a CCR nu va schimba radical hotărârea Coaliţiei de a menţine îngheţarea
salariilor şi pensiilor, pe parcursul anului 2012.
"Indiferent care este rezultatul la Curtea Constitutionala (al contestarii deciziei de inghetare a
pensiilor si salariilor la stat in 2012 - n.red.), bani nu exista. Daca ar exista, s-ar plati. Putem trai
imprumutand bani pentru Guvern - dar ar fi usor sa facem pe generosii, condamnand tara pentru
anul viitor. Am mai trait experienta asta in 2007 si 2008”.
16 nov 2011
Astfel de fapte si declaratii, reprezinta, fara echivoc, sfidarea şi încălcarea gravă a prevederilor
constituţionale care statueaza clar şi de necontestat supremaţia deciziilor Curţii Constituţionale: 
„Art  147.  „Dispoziţiile  din  legile  şi  ordonanţele  în  vigoare,  precum  şi  cele  din  regulamente,
constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea
deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun
de  acord  prevederile  neconstituţionale  cu  dispoziţiile  Constituţiei.  Pe  durata  acestui  termen,
dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
„Art 1. (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” 
Declaratiile  Presedintelui  denota  inca  un  aspect de  natura  se  determine  gravitatea  faptei  de
incalcare a Constitutiei. Rolul esential al Presedintelui Romaniei este acela de a veghea la respectarea
Constitutiei si la buna functionare a institutiilor statului. Ori prin declaratiile sale, acesta nu doar ca nu
respecta prevederile constitutionale, dar indeamna public la nerespectarea acestora, fapt de o gravitate
sporita. De altfel, acest ultim atac la adresa Curtii se incadreaza intr-o serie de declaratii ale domniei sale
de natura sa duca in derizoriu Curtea Constitutionala acestea culminand cu afirmatia conform careia „CCR
actioneaza ca o institutie penibila. Si acum regret enorm cresterea TVA ”.
De asemenea, Presedintele l-a numit la Curtea Constituțională pe dl Petre Lăzăroiu, pentru un al
doilea mandat, cu încălcarea prevederilor art. 142, alin. 2 din Constituție, care prevede că mandatul
membrilor Curții nu poate fi reînnoit.
VI.Președintele a încălcat sistematic principiul neapartenenței politice a persoanei care ocupă
funcția  prezidențială  și a  abandonat  rolul  constituțional de  mediator  în  stat  și în
societate. Page16
Președintele a săvârșit acţiuni politice concrete care îl transformă în liderul de fapt al Partidului
Democrat-Liberal.  
Preşedintele  Traian  Băsescu  i  s-a  substituit  lui  Emil  Boc  nu  doar  ca  Prim-ministru,  ci  şi  ca
preşedinte al PDL. El a luat parte în mod frecvent la reuniunile acestui partid politic, la discutat cu
reprezentanţii săi liniile directoare ale politicii economice, sociale etc. În aceste condiţii, nici nu poate fi
vorba despre imparţialitatea şi neutralitatea cerute de la un adevărat Preşedinte (art. 84) care ar trebui să
se reflecte în modul în care relaţionează cu toate forţele politice:
Art.84  (1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu
poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.”
Atitudinea sa este una de flagrant partizanat politic prin participarea activă în viaţa internă PDL. 
Preşedintele a acţionat în numeroase situaţii în mod explicit şi direct ca lider al PDL. De exemplu,
în ziua de 4 martie 2011, el a participat la Întâlnirea la vârf a Partidului Popular European (PPE), la
Helsinki. Şeful formal al PDL, Emil Boc, nu a fost invitat. Mai mult, pentru deplasarea Preşedintelui în
Finlanda s-au folosit resursele financiare şi materiale ale statului român, deşi reuniunea PPE era, în mod
evident,  una  de  partid.  Acest  aspect  a  fost  recunoscut  de  purtătorul  de  cuvânt  al  Administraţiei
Prezidenţiale, care a susţinut următoarele: “Deplasarea a fost plătită din banii alocaţi prin bugetul de stat
Administraţiei Prezidenţiale întrucât a fost o deplasare în interes naţional, şi nu una în interes privat".
Această argumentaţie aminteşte de epoca Partidului stat anterioară anului 1989, când ideologia oficială a
epocii prevedea faptul că interesele unui anumit partid politic sunt aceleaşi cu interesul naţional.
De altfel, pe întreg parcursul mandatului, Traian Basescu a avut o atitudine de respingere a
dialogului real cu partidele politice, cu exceptia propriului sa partid, PDL, pe care îl laudă, îl susţine şi îl
conduce în mod autoritar. Traian Băsescu, actioneaza pe scena politică a ţării ca fiind preşedintele de facto
al PDL, încălcând astfel flagrant prevederile art. 80 respectiv art. 84 din Constituţie: 
Art. 80 
”(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al
unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. 
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor
publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi
între stat şi societate.”
 Dl Băsescu a participat în mod constant la diferite reuniuni cu membrii acestui partid și a participat
în mod activ la procesul decizional. Comportamentul său a fost în mod evident acela al unui şef de partid,
nicidecum al unui preşedinte de ţară imparţial. Mai mult, Preşedintele a participat chiar şi la şcoala de vară
a Organizaţiei de tineret a PDL. În fapt, în decursul ultimului mandat Traian Băsescu a avut cel puţin 20 dePage16
întâlniri cu lideri marcanţi ai PDL, în afara cadrului de consultări cu partidele parlamentare. Nicio astfel de
întâlnire nu a avut loc cu vreunul din partidele aflate la acel moment în opoziţie. Atacurile repetate, jignirile
si denigrarile aduse liderilor celorlalte culminand cu amenintarile recente la adresa președinților partidelor
parlamentare, denota lipsa de neutralitate vadita a Presedintelui Romaniei şi reprezinta o sfidare vadita a
prevederilor art 8, art 80 alin (2), art 82 alin (2) si art 84. alin (1) din Constitutie. 
Învrăjbirea diferitelor categorii sociale 
Ignorând cu cinism prevederile constituţionale cuprinse în art. 80 referitoare la rolul presedintelui,
Traian Băsescu a făcut o practică din instigarea unor categorii sociale împotriva altora, încercând să dividă
societatea pentru a putea să acumuleze cât mai multă putere politică. În acest sens preşedintele a făcut
nenumărate  declaraţii  publice  prin  care  încerca  să  determine  ura  tinerilor  împotriva  pensionarilor,  a
salariaţilor din sectorul privat faţă de cei de la stat, a pacienţilor împotriva medicilor, a părinţilor împotriva
profesorilor etc. 
„Şi, ca să fiu plastic - este o imagine care îmi vine în minte acum: statul arată aşa, ca un om
foarte gras care s-a căţărat în spatele unuia foarte slab şi subţirel. Şi asta e economia
românească. Iar cheltuielile uriaşe ale statului s-au transferat pe cei trei milioane care lucrează în
servicii şi în industria românească.”
6 mai 2010
„Şi vreau să mai fac o menţiune de ce nu suntem pregătiţi să dăm satisfacţie celor care nu şi-au
făcut din cariera militară o carieră completă, dar au ştiut să întindă mâna la banii statului să ia
câte un miliard de lei la trecerea în rezervă.”
23 ian 2011
Este evident faptul că acest gen de intervenţii publice,  încalcă rolul Președintelui prevăzut de
Constituție, acela de mediere între stat şi societate. 
VII. Președintele a încălcat în mod grav prevederile Constituției și principiul fundamental
al democrației reprezentative, atunci când declară că nu va numi un Prim-ministru din
partea USL, chiar dacă această formațiune politică va obține majoritatea absolută în
Parlament.
Similar  declaraţiilor referitoare  nerespectarea  deciziilor  Curţii  Constituţionale,  Preşedintele  a  făcut  şi
declaraţii referitoare la faptul că nu va respecta viitoarele decizii ale electoratului:
„Eu nu mă joc de-a Constituţia. Ea trebuie citită corect, iar (articolul - n.r.) 103 se referă la partide,
nu la alianţe. Alianţele sunt variabile. (Opoziţia - n.r.) să citească articolul acesta, să înţeleagă binePage16
ce s-a întâmplat la aceste alegeri (parţiale - n.r.) şi să decidă în consecinţă. Dacă în interiorul USL
este un partid care are 51 la sută din membrii Parlamentului, nu voi mai chema pe nimeni altcineva
(la negocieri - n.r.) decât pe acel partid"
22 august 2011
CONCLUZII 
Se poate spune că Traian Băsescu a încercat mereu în ultimii 3 ani să anuleze regimul democratic
românesc  şi  prin  încălcări  repetate  ale  Constituţiei  să  îndrepte  regimul  politic  românesc  către  unul
prezidențial  de  conducere  unipersonală,  în  care  președintele  decide  totul,  prin  uzurparea  atribuțiilor
celorlalte instituții fundamentale. 
Cel mai important lucru este însă faptul că acţiunile sale nu doar că au fost în afara Constituţiei şi
au fost lipsite de legimitate democratică dar au şi avut drept consecinţă scăderea nivelului de trai al
populaţiei şi aruncarea ţării într-o criză economică profundă și prelungită. 
Până în prezent, Preşedintele nu a răspuns din punct de vedere politic pentru aceste fapte. 
De aceea, considerăm că un referendum prin care românii să aibă posibilitatea de a se pronunţa
asupra continuării mandatului dlui Traian Băsescu este imperios necesar.  
Perseverenţa dlui Băsescu în a încălca Legea fundamentală, prin repetarea unor fapte abuzive şi
care afectează grav funcţionarea democratică a statului de drept, demonstrează o atitudine iremediabilă a
acestuia, ceea ce ne îndreptăţeşte să solicităm suspendarea lui din funcţie.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O lume a societatii paralele

Duda a pus mâna pe Casa Regală

O Nouă Republică !