Partidele în sistemul politic
Drepturile omului
Drepturile omului constituie, în toate domeniile, baza unei convieţuiri paşnice: atât în domeniul politicii naţionale şi internaţionale, cât şi în cadrul localităţii de reşedinţă şi în familie. Drepturile omului vizează toţi oamenii şi toată lumea trebuie să se bucure de ele. De aceea, toţi oamenii trebuie să le cunoască - drepturile omului:
Ce sunt drepturile omului?
Cum au apărut ele?
Ce înseamnă drepturile omului pentru mine?
Cine veghează la respectarea lor?
Democraţia
În textul următor vom analiza rolul jucat de partide în cadrul sistemului politic. Democraţiile moderne nu pot exista fără partide. Datorită aceste importanţe majore care revine partidelor, noi le-am dedicat un complex tematic separat. Cine doreşte să afle mai multe despre acest subiect trebuie să treacă la complexul tematic "Partide".
Partidele se încadrează în sistemul intermediar, care are funcţia de mijlocitor între cetăţeni şi cei care deţin puterea de decizie politică. Toate componentele acestui sistem sunt strâns angrenate.Astfel, partidele au de exemplu nevoie de mass-mediaatunci când vor să aducă la cunoştinţa cetăţenilor programul sau propunerile lor de soluţionare a unor probleme actuale.Ele au însă nevoie de mass-media şi pentru a afla ce ăi interesează pe cetăţeni, ce dispoziţii şi tendinţe caracterizează electoratul ş.a.m.d..
Partidele în sistemul politic
În timp ce asociaţiile de interese organizează cetăţenii unei ţări înţelegându-i ca deţinătorii ai unor roluri diverse, partidele văd în aceştia oameni responsabili, participanţi la suveranitatea unui popor. Nici o democraţie reprezentativă modernă nu poate renunţa la existenţa şi activitatea partidelor politice. Trebuie să ţinem minte acest lucru, în ciuda aversiunii resimţite deseori la adresa partidelor, la adresa disputelor care au loc între acestea şi faţă de mişmaşurile politice la care iau parte acestea. Cine zice că e mai deştept şi se află deasupra oricărui partid,pretizând că nu se lasă condus decât de ťnecesităţile politice ale statuluiŤ, acela se amăgeşte - atât pe sine, cât şi pe ceilalţi, promovând o imagine despre politică care este rezultatul unei pure obiectualizări care încearcă să o discrediteze pe cealaltă ca ťpolitică de partidŤ sau ca ťideologieŤ. Această situare deasupra partidelor politice este însă, aşa cum spunea Gustav Radbruch ťo minciună a statului suveranŤ.
Şi pentru că atunci când vine vorba de politică ne gândim mereu doar la ceea urmează a se întreprinde în viitor, răspunsul partidelor care doresc să înfăptuiască după propriile principii binele societăţii nu este decât arareori unul singur sau simplu, ci de cele mai multe ori o dispută îndreptăţită între partide. Şi chiar dacă problema asupra căreia urmează a se decide nu are atribute politice, soluţionarea sa atinge deseori interesele unei grupări de alegători, mai mult decât pe cele ale altor grupări, astfel încât ordinea în care urmează a fi rezolvate problemele - indiferent cât de apolitice ar fi acestea - poate implica foarte multe interese, devenind astfel obiectul controverselor. O atitudine "părtinitoare" este aşadar inevitabilă.
Partidele sunt asociaţii libere ale unor cetăţeni care împărtăşesc aceleaşi convingeri, care formulează propuneri programatice în vederea soluţionării problemelor de ordin politic şi care participă cu candidaţi la alegeri în vederea constituirea parlamentului şi a guvernului, pentru a-şi putea transpune astfel programul în realitate. Un ingredient decisiv al democraţiilor libere este libertatea de înfiinţare a partidelor politice, chiar dacă acest lucru ar putea displăcea partidelor deja existente, care încearcă să îngreuneze apariţia unor organizaţii concurente (...).
Partidele paticipă la formarea voinţei politice a poporului.Ť (...). Această afirmaţie descrie la modul general activitatea partidelor şi ar fi greşit să înţelegem că partidele deţin monopolul asupra formării voinţei politice. Nici vorbă de aşa ceva. Pentru că şi asociaţiile de interese participă (...) în mod decisiv la formarea voinţei politice. De aceea, partidele şi asociaţiile de interese sunt din multe puncte de vedere foarte asemănătoare. Iar graniţa dintre partid politic şi asociaţie de interese poate fi foarte transparentă. Au existat de multe ori partide ţărăniste care nu reprezentau decât strict interesele acestui segment de populaţie (...). Spre deosebire de asociaţiile de interese, care încearcă să influenţeze organele constituţionale aflate la putere, partidele au ca obiectiv ferm ocuparea funcţiilor de conducere la nivelul federaţiei, al landurilor şi al localităţilor. Ele îşi prezintă candidaţii pentru alegerile parlamentare, iar din rândul acestora sunt aleşi membrii guvernului. Partidele devin astfel elemente indispensabile, care fac legătura dintre popor şi reprezentanţii săi.
Fără partide, poporul nu s-ar mai putea afirma deloc din punct de vedere politic. O societate pluralistă devine capabilă de a acţiona politic doar cu ajutorul partidelor. Alegătorii îşi pot transpune voinţa politică în realitate doar prin intermediul partidelor. Partidele sunt instrumentele cu ajutorul cărora poporul ocupă poziţiile de conducere dintr-un stat şi îşi ia deciziile politice programatice.
În discuţia despre avantajele şi dezavantajele democraţiei directe am amintit şi faptul că poporul ca întreg nu îşi poate alege reprezentanţii şi în acelaşi timp să vină şi în întâmpinarea nenumăratelor sarcini care revin conducerii politice. Pentru îndeplinirea acestor atribuţii este necesară alcătuirea unor grupuri de activişti politici care să participe cu candidaţi la alegeri în vederea ocupării unor funcţii politice, care să formuleze propuneri spre soluţionarea problemelor de ordin politic sau care să reprezinte interesele anumitor alegători. Alegătorii trebuie să reacţioneze la propunerile făcute, la candidaţi şi revendicările acestora, oferindu-le sau nu votul lor. Chiar şi alegerile prezidenţiale din SUA, unde decizia finală este luată de o mână de oameni, ar fi de negândit şi nerealizabilă fără participarea partidelor politice. Partidele sunt cele care stau la baza campaniilor electorale şi care desemnează candidaţii. Partidele devin astfel intermediarii dintre popor şi organele de conducere a ţării. Fără partide, poporul organizat nu ar putea să-şi exercite influenţa asupra politicului, influenţă conferită în democraţiile moderne de capacitatea de codecizie şi de control.
Putem spune pe bună dreptate că partidele politice reprezintă ťvoceaŤ poporului. Ele trebuie să înregistreze viziunile politice ale poporului, grijile, dorinţele şi necesităţile acestuia şi să le transpună în voinţă statală. Partidele sunt locul în care oamenii îşi dobândesc educaţia politică, unde activează şi de unde pot accede la viaţa politică. Ascensiunea în sânul unui partid nu are alt scop până la urmă decât ascensiunea pe o poziţie de conducere a ţării. Partidele devin astfel resurse de personal din care se distinge conducerea unei naţiuni. Aceasta este o altă calitate unică a partidelor.
Aceste sarcini cer însă eforturi considerabile la nivelul organizării interne a partidelor. Trebuie să existe o libertate de înfiinţare a partidelor, dar acest lucru nu este suficient (...). Orice persoană trebuie să poată adera la un partid şi să poată avansa în cadrul acestuia. Într-un partid democratic nimeni nu trebuie să deţină puterea absolută iar birocraţia anonimă de partid nu trebuie nici ea să fie dominantă. Statutul partidelor trebuie să asigure ca toţi membri să aibă un cuvânt de spus la stabilirea liniei politice a partidului, la alegerea conducerii acestuia, precum şi la desemnarea candidaţilor pentru ocuparea unor poziţii în parlament şi stat.
Partidele sunt vocea poporului - aceasta este o afirmaţie cât se poate de corectă, dar nu este suficientă pentru a reproduce întreaga dimensiune a importanţei partidelor dintr-un stat democratic. Această afirmaţie implică faptul că voinţa poporului, sau mai bine spus, diversele tendinţe din cadrul voinţei poporului a fost deja articulată, ca şi când ar fi posibil ca acestea să fies strigate printr-o "portavoce". Partidele nu ar mai avea în acest caz altceva de făcut decât să intermedieze de jos în sus. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Implicarea partidelor în procesul de formare a voinţei politice decurge şi invers. Am mai vorbit de faptul că, în cazul apariţiei unui conflict între parlament şi populaţie, deputaţii trebuie să convingă naţiunea în ceea ce priveşte corectitudinea opiniei lor. Iar acest lucru nu poate fi făcut decât prin intermediul partidelor. Pentru că partidele sunt cele care formează voinţa poporului. Astfel, ele pot fi considerate un instrument prin intermediul căruia liderii politici ai naţiunii îşi câştigă şi păstrează susţinătorii, "făcând reclamă" cu ajutorul partidelor politicii lor. Partidele sunt, aşa cum bine le-a caracterizat Lenin, ťcurelele de transmisieŤ care leagă conducerea politică de masele populare. Dar acesta este şi el doar un singur aspect, la fel de adevărat sau fals ca orice altă caracterizare dată acestei voci a poporului. Trebuie să privim ambele feţe ale monedei. Şi la nivelul partidelor ne întâlnim aşadar cu tensiunile dintre elementele plebiscitare şi cele reprezentative.
Prin urmare, partidele sunt asociaţii politice care înregistrează şi articulează opiniile politice şi interesele sociale ale unui popor, care încearcă să-şi realizeze programele sociale cu ajutorul candidaţilor desemnaţi să ia parte la alegeri. Una dintre cele mai importante sarcini ale unui partid este de a expune un program. Iar aici trebuie să distingem între programul electoral care formulează intenţiile concrete pentru următoarea legislatură şi platforma ideologică, în care sunt exprimate principiile politice de bază şi obiectivele de durată ale partidului. Chiar dacă aproape toate partidele de astăzi s-au raliat idealurilor fundamentale ale democraţiei: libertate, egalitate şi solidaritate, ele dovedesc diferenţe programatice esenţiale, partidele accentuând în mod diferit valorile democratice de bază. Aceste accente provin de cele mai multe ori din faza de formare a unui partid, care îşi mai păstrează şi astăzi relevanţa ce trebuie permanent determinată.
Partidele politice provenite din mişcarea muncitorească - iniţial organizaţii sociale protestatare - au ca obiectiv tratamentul politic egal al claselor sociale inferioare. Pentru a veni în întâmpinarea acestuia, statul trebuie să intervină permanent şi să nu permită ca lucrurile să se desfăşoare la bunul plac al jocului puterilor. Partidele liberale îşi concentrează atenţia pe libertatea individuală a tuturor cetăţenilor. Acesta este punctul central al tuturor revendicărilor acestui partid, care se concentrează pe statul de drept şi pe controlul statului. În aproape toate ţările din Europa Occidentală există, pe lângă aceste două partide devenite între timp clasice, o grupare creştină, deseori conservatoare, care, indiferent de confesiune, încearcă să impună valorile creştine asupra politicii, fiind extrem de deschisă problemelor bisericeşti. În afară de aceste partide mai există şi anumite partide regionale, care se simt profund îndatorate federalismului atunci când îşi reprezintă interesele speciale ale regiunii lor istorice şi geografice.
În multe sisteme de partide din centrul şi vestul Europei, în afară de aceste mişcări principale mai există şi unele grupări de extremă stângă şi dreaptă - partide marxist-leniniste sau naţionalist-fasciste - care se opun sistemului democratic parlamentar şi pluralist. Puterea pe care au dobândit-o este un indiciu pentru gradul de acceptare de care beneficiază democraţia parlamentară între cetăţeni (...).
Incapacitatea clară a partidelor existente de a prelua în programul lor şi de a ţine cont în practica curentă de unele probleme nou-apărute care ţin de protecţia mediului şi de asigurarea condiţiilor naturale de viaţă a condus la (...) apariţia unei mişcări ecologiste care a reuşit să intre şi în parlament. Între timp, mai toate partidele au început să abordeze - cu mai multă sau mai puţină intensitate - subiecte legate de protecţia mediului ambiant.
În cele ce urmează vom vorbi despre dilema care pare să caracterizeze în momentul de faţă statul partinic. Programul tuturor partidelor şi mai ales cel al partidelor mari, care nu se adresează doar unei părţi restrânse a electoratului, tinde să devină din ce în ce mai nedefinit. Campaniile electorale sunt din ce în ce mai lipsite de conţinut. De multe ori, partidele nu se mai disting unele de celelalte decât prin modul în care plasează accente, astfel încât doar candidaţii sau echipele propuse la funcţiile de conducere mai pot oferi variante clare de diferenţiere pentru alegători. Acest lucru ascunde unele riscuri. Pentru că dacă partidele nu mai sunt interesate decât de ocuparea funcţiilor în stat, axându-se doar pe asigurarea sau dobândirea puterii politice - indiferent de platformele şi conţinuturile politice, ele pot părea alegătorilor lipsite de orice substanţă şi mai ales incalculabile. Lipsa programelor îi face pe deţinătorii de funcţii politice să se piardă în activităţile de zi cu zi din viaţa politică şi să piardă contactul cu alegătorii.
Animozitatea şi plictiseala resimţită faţă de partide sunt consecinţe amplificate de scandalurile din jurul bugetului partidelor sau a jonglării cu funcţii. Depolitizarea electoratului, dezinteresul oamenilor pentru politică, sau, dimpotrivă, radicalizarea lor, creşterea afinităţii pentru partidele extremiste sunt consecinţele directe ale acestor realităţi. Doar atunci când partidele dispun de programe pe baza cărora pot fi apreciate de către alegători sau membri, ele scapă de ameninţarea de a deveni partide interesate doar de ocuparea funcţiilor sau de reprezentare a unor interese de grup. Un partid de interese poate cuprinde anumite segmente din populaţie, dar nu îşi pierde de şansa ca prin câştigarea majorităţii să exercite o conducere responsabilă a societăţii, modelând-o pe aceasta în toate aspectele. Conceptul unui partid trebuie să fie aşadar foarte cuprinzător, astfel încât partidul să poată deveni un ťpartid popularŤ, capabil de a forma o majoritate şi care să fie apreciat de toate clasele sociale, cuprinzând în declaraţia sa de intenţii cele mai diverse interese. Doar o platformă orientată spre viitor permite partidelor să integreze forţele divergente ale societăţii pluraliste şi să deosebească, pe baza propriului program, ceea ce este important de ceea ce nu este important. Parlamentul şi guvernul nu se pot ocupa de respectarea intereselor populaţiei de unele singure - partidele trebuie să lucreze mai întâi la integrarea acestora în programele lor. Doar partidele ale căror concepte cuprind totul în ele sunt mai mult decât o coaliţie a reprezentanţilor diverselor interese, ţinuţi laolaltă de promisiunea premiului - a participării la guvernare.
În universul nostru guvernat de tehnică şi ştiinţă nu mai există practic nici o mare alternativă socio-politică, posibilitatea apariţiei unor programe revoluţionare fiind redusă, chiar dacă din când în când programele ideologice ale partidelor par să se profileze şi polarizeze. O dezvoltare democratică continuă nu este posibilă în procesul de alternanţă a partidelor decât atunci când toate partidele acceptă întregul sistem cu toate fundamentele sale valorice. Evident că acest lucru nu înseamnă că nu există concepţii politice diferite, în funcţie de tradiţia, ideologia şi temperamentul partidelor politice. Nici situaţia dintr-o societate nu este niciodată de aşa natură încât să constrângă la existenţa unui singur răspuns valabil pentru toate probleme politice şi sociale. Totuşi, în acţiunile politice concrete de astăzi, partidele au o posibilitate de intervenţie destul de limitată. Ele nu trebuie să se înţeleagă însă ca o "curte" a liderilor politici, ele având un aport important la discuţia politică. Este cât se poate de legitim ca partidul ieşit învingător din alegeri să ocupe poziţiile de vârf din stat cu membrii săi. Din lideri de partid, politicienii devin astfel purtători de funcţii în stat. Acest lucru nu îi îndepărtează de partidul de provenienţă, în schimb îi încarcă cu o mai mare responsabilitate. Ei trebuie să devină executori ai programului partidului lor, apărând interesele acestuia, servind în acelaşi timp şi întregului. Dacă reuşesc sau nu să îşi îndeplinească misiunea depinde atât de calitatea lor de lideri, cât şi de calitatea programului şi de disciplina din sânul partidului care îi susţine. Pe cât de dificil ar părea să fii şi lider de partid şi om de stat - trebuie să reţinem că doar partidele fac posibilă o conducere politică democratică. Împletirea funcţiei din partid cu funcţia deţinută în stat privează liderii politici de falsa aureolă a suveranităţii supra-partinice sau a celei plebiscitare, transformând-o într-un lucru banal, de la sine înţeles. În acelaşi timp, ancorarea socială şi spirituală în partidul de provenienţă le oferă liderilor politici argumentele care pot face ca autoritatea lor să fie de durată.
Prin urmare, democraţia nu este posibilă decât acolo unde o societate pluralistă doreşte să devină activă politic, organizându-se în grupări de interese şi numai acolo unde poporul suveran este cel care îşi alege concepţiile politice şi liderii politici prin intermediul partidelor cu libertate de înfiinţare şi care corespund principiilor democratice.
[din: Waldemar Besson/Gotthard Jasper, Das Leitbild der modernen Demokratie. Bauelemente einer freiheitlichen Staatsordnung, BpB Bonn 1990]
Drepturile omului constituie, în toate domeniile, baza unei convieţuiri paşnice: atât în domeniul politicii naţionale şi internaţionale, cât şi în cadrul localităţii de reşedinţă şi în familie. Drepturile omului vizează toţi oamenii şi toată lumea trebuie să se bucure de ele. De aceea, toţi oamenii trebuie să le cunoască - drepturile omului:
Vezi
și
1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19
2. Romania traiește , încă , din inertia bogățiilor
create in Epoca Comunistă
3. Scara de valori a societății romanești
4. Hrana vie
6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,
veche de sute de ani
7. Destinatii uimitoare pe glob
8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile
9.
Duda a pus mâna pe Casa Regală
10.
Nu poti multiplica bogatia divizand-o
!
11.
Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg
12.
A fi patriot nu e un merit, e o datorie.!
13.
În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din
populatie si nu aveau drept de vot.
14.
Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL
15.
Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste
16.
Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul
17.
Fii propriul tău nutriționist
18.
Maya ramane o civilizatie misterioasa
19.
Slăbești daca esti motivat
21.
Set medical Covid necesar acasă
22.
Medicament retras - folosit în diabet
23.
Brexit-ul - Spaima Europei
25. Inamicul numărul unu al acumulatorilor
26.
Sistemele solare - apă caldă
27.
Economisirea energiei electrice
28.
Hoțul de cărți
29.
Aparitia starii de insolventa
31.
Microbii din organismul uman
32.
Despre islamizarea Europei. O publicăm integral. Și fără comentarii.
33.
„Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”
34.
Masca ce omoară virusul O veste de Covid
35.
Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil
Ce sunt drepturile omului?
Cum au apărut ele?
Ce înseamnă drepturile omului pentru mine?
Cine veghează la respectarea lor?
Democraţia
În textul următor vom analiza rolul jucat de partide în cadrul sistemului politic. Democraţiile moderne nu pot exista fără partide. Datorită aceste importanţe majore care revine partidelor, noi le-am dedicat un complex tematic separat. Cine doreşte să afle mai multe despre acest subiect trebuie să treacă la complexul tematic "Partide".
Partidele se încadrează în sistemul intermediar, care are funcţia de mijlocitor între cetăţeni şi cei care deţin puterea de decizie politică. Toate componentele acestui sistem sunt strâns angrenate.Astfel, partidele au de exemplu nevoie de mass-mediaatunci când vor să aducă la cunoştinţa cetăţenilor programul sau propunerile lor de soluţionare a unor probleme actuale.Ele au însă nevoie de mass-media şi pentru a afla ce ăi interesează pe cetăţeni, ce dispoziţii şi tendinţe caracterizează electoratul ş.a.m.d..
Partidele în sistemul politic
În timp ce asociaţiile de interese organizează cetăţenii unei ţări înţelegându-i ca deţinătorii ai unor roluri diverse, partidele văd în aceştia oameni responsabili, participanţi la suveranitatea unui popor. Nici o democraţie reprezentativă modernă nu poate renunţa la existenţa şi activitatea partidelor politice. Trebuie să ţinem minte acest lucru, în ciuda aversiunii resimţite deseori la adresa partidelor, la adresa disputelor care au loc între acestea şi faţă de mişmaşurile politice la care iau parte acestea. Cine zice că e mai deştept şi se află deasupra oricărui partid,pretizând că nu se lasă condus decât de ťnecesităţile politice ale statuluiŤ, acela se amăgeşte - atât pe sine, cât şi pe ceilalţi, promovând o imagine despre politică care este rezultatul unei pure obiectualizări care încearcă să o discrediteze pe cealaltă ca ťpolitică de partidŤ sau ca ťideologieŤ. Această situare deasupra partidelor politice este însă, aşa cum spunea Gustav Radbruch ťo minciună a statului suveranŤ.
Şi pentru că atunci când vine vorba de politică ne gândim mereu doar la ceea urmează a se întreprinde în viitor, răspunsul partidelor care doresc să înfăptuiască după propriile principii binele societăţii nu este decât arareori unul singur sau simplu, ci de cele mai multe ori o dispută îndreptăţită între partide. Şi chiar dacă problema asupra căreia urmează a se decide nu are atribute politice, soluţionarea sa atinge deseori interesele unei grupări de alegători, mai mult decât pe cele ale altor grupări, astfel încât ordinea în care urmează a fi rezolvate problemele - indiferent cât de apolitice ar fi acestea - poate implica foarte multe interese, devenind astfel obiectul controverselor. O atitudine "părtinitoare" este aşadar inevitabilă.
Partidele sunt asociaţii libere ale unor cetăţeni care împărtăşesc aceleaşi convingeri, care formulează propuneri programatice în vederea soluţionării problemelor de ordin politic şi care participă cu candidaţi la alegeri în vederea constituirea parlamentului şi a guvernului, pentru a-şi putea transpune astfel programul în realitate. Un ingredient decisiv al democraţiilor libere este libertatea de înfiinţare a partidelor politice, chiar dacă acest lucru ar putea displăcea partidelor deja existente, care încearcă să îngreuneze apariţia unor organizaţii concurente (...).
Partidele paticipă la formarea voinţei politice a poporului.Ť (...). Această afirmaţie descrie la modul general activitatea partidelor şi ar fi greşit să înţelegem că partidele deţin monopolul asupra formării voinţei politice. Nici vorbă de aşa ceva. Pentru că şi asociaţiile de interese participă (...) în mod decisiv la formarea voinţei politice. De aceea, partidele şi asociaţiile de interese sunt din multe puncte de vedere foarte asemănătoare. Iar graniţa dintre partid politic şi asociaţie de interese poate fi foarte transparentă. Au existat de multe ori partide ţărăniste care nu reprezentau decât strict interesele acestui segment de populaţie (...). Spre deosebire de asociaţiile de interese, care încearcă să influenţeze organele constituţionale aflate la putere, partidele au ca obiectiv ferm ocuparea funcţiilor de conducere la nivelul federaţiei, al landurilor şi al localităţilor. Ele îşi prezintă candidaţii pentru alegerile parlamentare, iar din rândul acestora sunt aleşi membrii guvernului. Partidele devin astfel elemente indispensabile, care fac legătura dintre popor şi reprezentanţii săi.
Fără partide, poporul nu s-ar mai putea afirma deloc din punct de vedere politic. O societate pluralistă devine capabilă de a acţiona politic doar cu ajutorul partidelor. Alegătorii îşi pot transpune voinţa politică în realitate doar prin intermediul partidelor. Partidele sunt instrumentele cu ajutorul cărora poporul ocupă poziţiile de conducere dintr-un stat şi îşi ia deciziile politice programatice.
În discuţia despre avantajele şi dezavantajele democraţiei directe am amintit şi faptul că poporul ca întreg nu îşi poate alege reprezentanţii şi în acelaşi timp să vină şi în întâmpinarea nenumăratelor sarcini care revin conducerii politice. Pentru îndeplinirea acestor atribuţii este necesară alcătuirea unor grupuri de activişti politici care să participe cu candidaţi la alegeri în vederea ocupării unor funcţii politice, care să formuleze propuneri spre soluţionarea problemelor de ordin politic sau care să reprezinte interesele anumitor alegători. Alegătorii trebuie să reacţioneze la propunerile făcute, la candidaţi şi revendicările acestora, oferindu-le sau nu votul lor. Chiar şi alegerile prezidenţiale din SUA, unde decizia finală este luată de o mână de oameni, ar fi de negândit şi nerealizabilă fără participarea partidelor politice. Partidele sunt cele care stau la baza campaniilor electorale şi care desemnează candidaţii. Partidele devin astfel intermediarii dintre popor şi organele de conducere a ţării. Fără partide, poporul organizat nu ar putea să-şi exercite influenţa asupra politicului, influenţă conferită în democraţiile moderne de capacitatea de codecizie şi de control.
Putem spune pe bună dreptate că partidele politice reprezintă ťvoceaŤ poporului. Ele trebuie să înregistreze viziunile politice ale poporului, grijile, dorinţele şi necesităţile acestuia şi să le transpună în voinţă statală. Partidele sunt locul în care oamenii îşi dobândesc educaţia politică, unde activează şi de unde pot accede la viaţa politică. Ascensiunea în sânul unui partid nu are alt scop până la urmă decât ascensiunea pe o poziţie de conducere a ţării. Partidele devin astfel resurse de personal din care se distinge conducerea unei naţiuni. Aceasta este o altă calitate unică a partidelor.
Aceste sarcini cer însă eforturi considerabile la nivelul organizării interne a partidelor. Trebuie să existe o libertate de înfiinţare a partidelor, dar acest lucru nu este suficient (...). Orice persoană trebuie să poată adera la un partid şi să poată avansa în cadrul acestuia. Într-un partid democratic nimeni nu trebuie să deţină puterea absolută iar birocraţia anonimă de partid nu trebuie nici ea să fie dominantă. Statutul partidelor trebuie să asigure ca toţi membri să aibă un cuvânt de spus la stabilirea liniei politice a partidului, la alegerea conducerii acestuia, precum şi la desemnarea candidaţilor pentru ocuparea unor poziţii în parlament şi stat.
Partidele sunt vocea poporului - aceasta este o afirmaţie cât se poate de corectă, dar nu este suficientă pentru a reproduce întreaga dimensiune a importanţei partidelor dintr-un stat democratic. Această afirmaţie implică faptul că voinţa poporului, sau mai bine spus, diversele tendinţe din cadrul voinţei poporului a fost deja articulată, ca şi când ar fi posibil ca acestea să fies strigate printr-o "portavoce". Partidele nu ar mai avea în acest caz altceva de făcut decât să intermedieze de jos în sus. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Implicarea partidelor în procesul de formare a voinţei politice decurge şi invers. Am mai vorbit de faptul că, în cazul apariţiei unui conflict între parlament şi populaţie, deputaţii trebuie să convingă naţiunea în ceea ce priveşte corectitudinea opiniei lor. Iar acest lucru nu poate fi făcut decât prin intermediul partidelor. Pentru că partidele sunt cele care formează voinţa poporului. Astfel, ele pot fi considerate un instrument prin intermediul căruia liderii politici ai naţiunii îşi câştigă şi păstrează susţinătorii, "făcând reclamă" cu ajutorul partidelor politicii lor. Partidele sunt, aşa cum bine le-a caracterizat Lenin, ťcurelele de transmisieŤ care leagă conducerea politică de masele populare. Dar acesta este şi el doar un singur aspect, la fel de adevărat sau fals ca orice altă caracterizare dată acestei voci a poporului. Trebuie să privim ambele feţe ale monedei. Şi la nivelul partidelor ne întâlnim aşadar cu tensiunile dintre elementele plebiscitare şi cele reprezentative.
Prin urmare, partidele sunt asociaţii politice care înregistrează şi articulează opiniile politice şi interesele sociale ale unui popor, care încearcă să-şi realizeze programele sociale cu ajutorul candidaţilor desemnaţi să ia parte la alegeri. Una dintre cele mai importante sarcini ale unui partid este de a expune un program. Iar aici trebuie să distingem între programul electoral care formulează intenţiile concrete pentru următoarea legislatură şi platforma ideologică, în care sunt exprimate principiile politice de bază şi obiectivele de durată ale partidului. Chiar dacă aproape toate partidele de astăzi s-au raliat idealurilor fundamentale ale democraţiei: libertate, egalitate şi solidaritate, ele dovedesc diferenţe programatice esenţiale, partidele accentuând în mod diferit valorile democratice de bază. Aceste accente provin de cele mai multe ori din faza de formare a unui partid, care îşi mai păstrează şi astăzi relevanţa ce trebuie permanent determinată.
Partidele politice provenite din mişcarea muncitorească - iniţial organizaţii sociale protestatare - au ca obiectiv tratamentul politic egal al claselor sociale inferioare. Pentru a veni în întâmpinarea acestuia, statul trebuie să intervină permanent şi să nu permită ca lucrurile să se desfăşoare la bunul plac al jocului puterilor. Partidele liberale îşi concentrează atenţia pe libertatea individuală a tuturor cetăţenilor. Acesta este punctul central al tuturor revendicărilor acestui partid, care se concentrează pe statul de drept şi pe controlul statului. În aproape toate ţările din Europa Occidentală există, pe lângă aceste două partide devenite între timp clasice, o grupare creştină, deseori conservatoare, care, indiferent de confesiune, încearcă să impună valorile creştine asupra politicii, fiind extrem de deschisă problemelor bisericeşti. În afară de aceste partide mai există şi anumite partide regionale, care se simt profund îndatorate federalismului atunci când îşi reprezintă interesele speciale ale regiunii lor istorice şi geografice.
În multe sisteme de partide din centrul şi vestul Europei, în afară de aceste mişcări principale mai există şi unele grupări de extremă stângă şi dreaptă - partide marxist-leniniste sau naţionalist-fasciste - care se opun sistemului democratic parlamentar şi pluralist. Puterea pe care au dobândit-o este un indiciu pentru gradul de acceptare de care beneficiază democraţia parlamentară între cetăţeni (...).
Incapacitatea clară a partidelor existente de a prelua în programul lor şi de a ţine cont în practica curentă de unele probleme nou-apărute care ţin de protecţia mediului şi de asigurarea condiţiilor naturale de viaţă a condus la (...) apariţia unei mişcări ecologiste care a reuşit să intre şi în parlament. Între timp, mai toate partidele au început să abordeze - cu mai multă sau mai puţină intensitate - subiecte legate de protecţia mediului ambiant.
În cele ce urmează vom vorbi despre dilema care pare să caracterizeze în momentul de faţă statul partinic. Programul tuturor partidelor şi mai ales cel al partidelor mari, care nu se adresează doar unei părţi restrânse a electoratului, tinde să devină din ce în ce mai nedefinit. Campaniile electorale sunt din ce în ce mai lipsite de conţinut. De multe ori, partidele nu se mai disting unele de celelalte decât prin modul în care plasează accente, astfel încât doar candidaţii sau echipele propuse la funcţiile de conducere mai pot oferi variante clare de diferenţiere pentru alegători. Acest lucru ascunde unele riscuri. Pentru că dacă partidele nu mai sunt interesate decât de ocuparea funcţiilor în stat, axându-se doar pe asigurarea sau dobândirea puterii politice - indiferent de platformele şi conţinuturile politice, ele pot părea alegătorilor lipsite de orice substanţă şi mai ales incalculabile. Lipsa programelor îi face pe deţinătorii de funcţii politice să se piardă în activităţile de zi cu zi din viaţa politică şi să piardă contactul cu alegătorii.
Animozitatea şi plictiseala resimţită faţă de partide sunt consecinţe amplificate de scandalurile din jurul bugetului partidelor sau a jonglării cu funcţii. Depolitizarea electoratului, dezinteresul oamenilor pentru politică, sau, dimpotrivă, radicalizarea lor, creşterea afinităţii pentru partidele extremiste sunt consecinţele directe ale acestor realităţi. Doar atunci când partidele dispun de programe pe baza cărora pot fi apreciate de către alegători sau membri, ele scapă de ameninţarea de a deveni partide interesate doar de ocuparea funcţiilor sau de reprezentare a unor interese de grup. Un partid de interese poate cuprinde anumite segmente din populaţie, dar nu îşi pierde de şansa ca prin câştigarea majorităţii să exercite o conducere responsabilă a societăţii, modelând-o pe aceasta în toate aspectele. Conceptul unui partid trebuie să fie aşadar foarte cuprinzător, astfel încât partidul să poată deveni un ťpartid popularŤ, capabil de a forma o majoritate şi care să fie apreciat de toate clasele sociale, cuprinzând în declaraţia sa de intenţii cele mai diverse interese. Doar o platformă orientată spre viitor permite partidelor să integreze forţele divergente ale societăţii pluraliste şi să deosebească, pe baza propriului program, ceea ce este important de ceea ce nu este important. Parlamentul şi guvernul nu se pot ocupa de respectarea intereselor populaţiei de unele singure - partidele trebuie să lucreze mai întâi la integrarea acestora în programele lor. Doar partidele ale căror concepte cuprind totul în ele sunt mai mult decât o coaliţie a reprezentanţilor diverselor interese, ţinuţi laolaltă de promisiunea premiului - a participării la guvernare.
În universul nostru guvernat de tehnică şi ştiinţă nu mai există practic nici o mare alternativă socio-politică, posibilitatea apariţiei unor programe revoluţionare fiind redusă, chiar dacă din când în când programele ideologice ale partidelor par să se profileze şi polarizeze. O dezvoltare democratică continuă nu este posibilă în procesul de alternanţă a partidelor decât atunci când toate partidele acceptă întregul sistem cu toate fundamentele sale valorice. Evident că acest lucru nu înseamnă că nu există concepţii politice diferite, în funcţie de tradiţia, ideologia şi temperamentul partidelor politice. Nici situaţia dintr-o societate nu este niciodată de aşa natură încât să constrângă la existenţa unui singur răspuns valabil pentru toate probleme politice şi sociale. Totuşi, în acţiunile politice concrete de astăzi, partidele au o posibilitate de intervenţie destul de limitată. Ele nu trebuie să se înţeleagă însă ca o "curte" a liderilor politici, ele având un aport important la discuţia politică. Este cât se poate de legitim ca partidul ieşit învingător din alegeri să ocupe poziţiile de vârf din stat cu membrii săi. Din lideri de partid, politicienii devin astfel purtători de funcţii în stat. Acest lucru nu îi îndepărtează de partidul de provenienţă, în schimb îi încarcă cu o mai mare responsabilitate. Ei trebuie să devină executori ai programului partidului lor, apărând interesele acestuia, servind în acelaşi timp şi întregului. Dacă reuşesc sau nu să îşi îndeplinească misiunea depinde atât de calitatea lor de lideri, cât şi de calitatea programului şi de disciplina din sânul partidului care îi susţine. Pe cât de dificil ar părea să fii şi lider de partid şi om de stat - trebuie să reţinem că doar partidele fac posibilă o conducere politică democratică. Împletirea funcţiei din partid cu funcţia deţinută în stat privează liderii politici de falsa aureolă a suveranităţii supra-partinice sau a celei plebiscitare, transformând-o într-un lucru banal, de la sine înţeles. În acelaşi timp, ancorarea socială şi spirituală în partidul de provenienţă le oferă liderilor politici argumentele care pot face ca autoritatea lor să fie de durată.
Prin urmare, democraţia nu este posibilă decât acolo unde o societate pluralistă doreşte să devină activă politic, organizându-se în grupări de interese şi numai acolo unde poporul suveran este cel care îşi alege concepţiile politice şi liderii politici prin intermediul partidelor cu libertate de înfiinţare şi care corespund principiilor democratice.
[din: Waldemar Besson/Gotthard Jasper, Das Leitbild der modernen Demokratie. Bauelemente einer freiheitlichen Staatsordnung, BpB Bonn 1990]
Comentarii
Trimiteți un comentariu